Un koan buddhist este o parabola sau o cimilitura care este folosit pentru a opri mintea in loc si pentru a o deschide. Sunt de foarte mare ajutor in meditatie, dar sunt si foarte interesante ca lectura pentru reflectie.
Nu-mi mai aduc aminte unde am auzit-o pe aceasta dar e una dintre preferatele mele. Voi incerca, de acum incolo, sa scriu mai multe astfel de koan-uri pentru cititori.
Un maestru buddhist batran si tanarul sau discipol sedeau in meditatie pe malul unui rau involburat. Dintr-odata, de nicaieri, o fata alearga grabita inspre ei si ii roaga sa o ajute sa treaca raul, pentru ca ea nu poate, ca nu stie sa inoate.
Tanarul discipol il priveste cu indoiala pe maestrul sau si ii spune: „Maestre, ce facem? Trebuie sa-i ajutam pe cei in nevoi, dar nu avem voie sa atingem femeile.” Maestrul ridica o spranceana uitandu-se la baiat si amandoi raman in reflectie, in tacere.
In cele din urma, batranul maestru ii spune baiatului: „Bine, tu o iei de picioare, iar eu de brate. Amandoi o trecem raul.”
Baiatul il priveste uimit dar face ceea ce i-a spus maestrul. Merg amandoi prin rau, tinand-o pe biata fata asupra lor si usurel, cu atentie, o trec raul. La mal, fata le multumeste mult si isi continua drumul.
Mai tarziu pe seara, maestrul si discipolul se incalzesc la un foc, in timp ce-si asteapta sa se pregateasca cina. Baiatul il priveste pe maestru si-i spune: „Maestre, spune-mi, te rog, caci nu inteleg. De ce am carat-o pe fata aceea daca nu avem voie sa o atingem? Am facut o greseala trecand-o raul in felul acela, nu-i asa?”
La care maestrul se uita la el si ii raspunde indata…
„De ce o mai cari? Eu am lasat-o la mal.”
Adesea, unele lucruri ne impacteaza atat de mult ca ramanem cu ele in cap, uitand clipa prezenta. Chiar si cand suntem intr-un autobuz, sau mai rau, in tren, si uitam sa coboram unde vroiam pentru ca ne fura gandurile.
A fi prezent inseamna a fi in toate si atasat de nimic.
Leave a Reply
Want to join the discussion?Feel free to contribute!