Kahlil Gibran – Iisus – Fiul Omului

Luca – Despre ipocriti

Iisus ii dispretuia si ii batjocorea pe ipocriti, iar furia Lui era precum o vijelie cumplita ce se napustea asupra lor. Vocea Sa cadea ca un tunet in urechile lor si doar frica cumplita era cea care le mai strabatea fiinta.

Frica lor fata de El i-a facut sa-i caute moartea; precum cartitele in pamantul intunecat, asa munceau ei sa-i slabeasca pasii, insa El nu se lasa prins in capcanele lor si mai mult decat atat, radea de ei, caci stia prea bine ca spiritul nu poate fi inselat si nici nu poate fi dus in vreo prapastie.

El oglindea sufletul fiecarui om si il cunostea in adancurile lui. Ii vedea pe cei lenesi si pe cei neputinciosi si pe aceia care se clatina sau cad pe marginea drumului ce duce catre varf.

Si pe toti acestia ii compatimea si chiar ii ridica la inaltimea Lui si le purta poverile. Ba chiar mai mult decat atat, El poruncea ca slabiciunea lor sa se sprijine pe taria Lui.

Nu judeca cu asprime pe mincinos, pe hot sau pe ucigas, dar il condamna cu vehementa pe ipocrit a carui fata e mascata si a carui mana e inmanusata.

Adeseori m-am gandit adanc la inima Lui care-i ocroteste pe toti aceia care vin din taramul pierzaniei in sanctuarul ei, inima care este totusi inchisa si ferecata ipocritului.

Intr-o zi, cand ne odihneam impreuna cu Iisus in Gradina Rodiilor, i-am spus: „Invatatorule, pacatosul isi gaseste iertarea si mangaierea in Tine si toate slabiciunile si neputintele lui sunt vindecate; – numai ipocritul ramane singur”.

Si El mi-a raspuns: „Ti-ai ales bine cuvintele cand ai vorbit despre slabiciunea si neputinta pacatosilor. Le iert slabiciunile corpului si neputintele sufletului, caci neajunsurile s-au abatut peste ei prin stramosii lor sau prin lacomia semenilor lor.

Insa pe ipocrit nu-l pot rabda, caci el insusi pune un jug pe cel neprihanit si pe cel ascultator.

Cei slabi, pe care tu ii numesti pacatosi, sunt precum puii care cad din cuib. Ipocritul este vulturul ce asteapta pe o stanca, moartea victimei.

Cei slabi sunt ca niste oameni rataciti in desert, insa ipocritul nu este ratacit. El stie drumul, dar rade impreuna cu nisipul si cu vantul.

Din aceasta cauza nu il primesc la Mine”.

Astfel a vorbit invatatorul nostru si nu 1-am inteles atunci, dar acum il inteleg pe deplin.

Apoi ipocritii pamantului au ridicat mainile asupra Lui si L-au judecat; si s-au crezut indreptatiti in ceea ce au facut. Ei au citat din legea lui Moise, in Sinedriu, ca marturie impotriva Lui.

Si ei, cei care incalcau legea la fiecare rasarit si apus de soare, ei L-au condamnat la moarte..

Matei – Predica de pe Munte

Intr-o zi, pe vremea secerisului, Iisus ne-a chemat pe noi, discipolii Lui si pe alti prieteni de-ai Sai, pe dealuri. Pamantul era inmiresmat si impodobit cu toate bijuteriile lui ca fiica unui rege la ospatul nuntii ei. Iar cerul era mirele ei.

Cand am ajuns sus, Iisus statea in dumbrava de lauri. Ne-a spus:

„Asezati-va aici, linistiti-va mintea si acordati-va inimile, caci am multe sa va spun”.

Apoi ne-am intins in iarba impodobita cu toate florile verii. Iisus s-a asezat in mijlocul nostru si a spus:

„Binecuvantati sunt cei senini in spirit.

Binecuvantati sunt cei ce nu sunt stapaniti de averi, caci ei vor fi liberi.

Binecuvantati sunt cei ce nu-si uita durerea si in durerea lor isi asteapta bucuria.

Binecuvantati sunt cei infometati dupa adevar si frumusete, caci foamea lor le va aduce paine si setea lor le va aduce apa rece.

Binecuvantati sunt cei buni, caci ei vor fi mangaiati de propria lor bunatate.

Binecuvantati sunt cei cu inima pura, caci ei vor fi una cu Dumnezeu.

Binecuvantati sunt cei iertatori, caci ei se vor bucura de iertare.

Binecuvantati sunt facatorii de pace, caci spiritul lor va salaslui deasupra luptei si ei vor face din cimitir gradina.

Binecuvantati sunt cei haituiti, caci ei vor fi iuti de picior si inaripati.

Bucurati-va si va veseliti, caci voi ati descoperit imparatia cerului inauntrul vostru. Proorocii din vechime au fost persecutati cand au cantat acea imparatie. Si voi de asemenea veti fi persecutati. In aceasta sta onoarea si rasplata voastra.

Voi sunteti sarea pamantului; daca sarea si-ar pierde gustul cum va mai fi sarata hrana inimii omului?

Voi sunteti lumina lumii. Nu puneti acea lumina sub obroc, ci mai degraba lasati-o sa lumineze de pe varful muntelui pentru toti cei ce cauta imparatia lui Dumnezeu.

Nu va ganditi ca am venit sa distrug legile carturarilor si fariseilor, caci zilele mele printre voi sunt numarate si cuvintele mele sunt masurate si n-am decat ceasuri pentru a implini o alta lege si a revela un nou legamant cu Dumnezeu.

Vi s-a spus ca nu trebuie sa ucideti, dar eu va spun voua ca nu trebuie sa va maniati fara o cauza dreapta.

Ati fost invatati de stramosi sa va aduceti vitelul si porumbelul la templu si sa-i ucideti pe altar pentru ca Dumnezeu sa-si hraneasca narile cu mirosul grasimii lor si astfel sa puteti fi iertati de greselile voastre.

Dar eu va spun voua: puteti sa-i oferiti oare lui Dumnezeu ceea ce Ii apartine inca de la inceputuri sau puteti sa-L impacati pe Acela al carui tron este deasupra adancului tacut si ale carui brate inconjoara spatiul?

Mai bine, cauta-ti fratele si impaca-te cu el inainte de a te duce la templu si fii plin de iubire fata de aproapele tau, caci in sufletul acestor fapte Dumnezeu cladeste un templu ce nu va putea fi distrus si in inima lor El ridica un altar ce nu va pieri niciodata.

Vi s-a spus: ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. Dar eu va spun voua: ‘Nu va opuneti raului, caci impotrivirea este hrana raului si il face pe acesta si mai puternic. Numai cei slabi se razbuna. Cei puternici in suflet iarta si este o onoare pentru cei loviti sa aleaga iertarea, caci numai copacul plin de fructe este scuturat sau lovit cu pietre pentru a hrani’.

Nu va ganditi la ziua de maine, ci mai curand contemplati adanc ziua de azi, caci este de ajuns pentru azi miracolul zilei.

Nu va preocupati de voi insiva atunci cand daruiti, caci oricine daruieste de la Tatal primeste si cu cat va da mai mult, cu mult mai mult va primi.

Dar fiti atenti la cat e necesar sa daruiti si fiecaruia sa-i dati atat cat are nevoie, caci nici Tatal nu da sare celui insetat, nici pietre celui infometat, nici lapte celui intarcat.

Nu dati ceea ce-i sfant la caini si nici nu aruncati perle inaintea porcilor, caci cu aceste daruri va bateti joc de ei si ei la randul lor isi vor bate joc de darurile voastre si in ura lor va vor distruge cu bucurie.

Nu strangeti comori care sunt trecatoare sau pe care hotii le pot fura, ci mai curand adunati Comori ce nu pier si nu pot fi furate si a caror frumusete se inteteste cand nenumarati ochi o privesc.

Caci acolo unde este comoara voastra, acolo este si inima voastra.

Vi s-a spus ca ucigasul trebuie dat sabiei, ca hotul trebuie crucificat si prostituata ucisa cu pietre. Dar eu va spun voua ca nu sunteti eliberati de faptele rele ale ucigasului, hotului sau prostituatei si cand voi ii pedepsiti trupeste, propriul vostru suflet este in intuneric.

Cu adevarat, nici o crima nu este comisa de un singur barbat sau de o singura femeie. Toate crimele sunt comise de toti. Si cel care isi plateste pedeapsa poate ca a rupt o veriga din lantul care atarna la propriile voastre glezne. Poate ca plateste cu propria lui durere pretul pentru bucuria voastra trecatoare.”

Astfel ne-a vorbit Iisus si eu am simtit o dorinta fierbinte de a ingenunchea in fata Lui si de a-L venera, insa in timiditatea mea nu am indraznit nici sa fac vreo miscare, nici sa spun vreun cuvant.

Dar la sfarsit am indraznit si i-am spus: „As vrea sa ma rog in acest moment, insa limba imi este grea. Invata-ma, Maestrul meu, sa ma rog.”

Si Iisus a spus: „Cand vrei sa te rogi, lasa dorul cel mai adanc sa-ti rosteasca cuvintele. Acum dorul meu este sa ma rog astfel:

Tatal nostru in cer si pe pamant, sfant este numele Tau.

Faca-se voia Ta in noi precum pretutindeni,

Da-ne noua in fiecare zi painea Ta indestulatoare.

Si in compasiunea Ta iarta-ne si inalta-ne pentru a ne ierta unul pe altul.

Calauzeste-ne catre Tine si intinde mana Ta catre noi cand ratacim in intuneric,

Caci a Ta este imparatia si in Tine este puterea si implinirea noastra.”

Se facuse seara. Iisus a coborat dealurile si noi toti L-am urmat. Si cum mergeam in urma Lui, repetam rugaciunea spusa de El si rememoram tot ceea ce ne spusese, caci stiam ca acele cuvinte ce au cazut ca fulgii asupra noastra, in acea zi, trebuiau asezate si crescute cu fermitate, precum cristalele. Si mai stiam ca acele aripi ce au fluturat deasupra capetelor noastre, trebuiau sa zdruncine pamantul precum niste copite de fier.

Ioan, fiul lui Zebedeu – despre diferitele nume ale lui Iisus

Fara indoiala ca ati bagat de seama ca Iisus era numit in multe feluri. Unii ii spuneau Cristos, altii Cuvantul, altii Nazarineanul si altii Il numeau Fiul Omului.

Am sa incerc sa clarific aceste nume in lumina in care ele mi s-au descoperit.

Cristosul, Acela care exista de la inceputul vremurilor, este flacara lui Dumnezeu care salasluieste in spiritul omului. El este respiratia vietii care ne viziteaza si a luat ea insasi un corp precum corpurile noastre.

El este vointa lui Dumnezeu.

El este primul Cuvant, Logosul, care vorbeste cu vocile noastre si traieste in urechile noastre pentru a-1 baga de seama si pentru a-L intelege.

Si Cuvantul Stapanului nostru Dumnezeu a cladit o casa din carne si oase si s-a facut om ca tine si ca mine.

Caci noi nu putem auzi cantecul suflului cel fara corp, nici nu putem vedea eul nostru mai profund umbland diafan, fara de trup.

De multe ori Cristosul a venit in lume si a strabatut multe pamanturi si intotdeauna a fost considerat un strain si un nebun.

Si cu toate acestea, sunetul vocii Lui nu a rasunat niciodata in gol, caci sufletul omului pastreaza ceea ce mintea nu are grija sa pastreze.

Acesta este Cristosul cel mai tainic si culmea, care merge cu omul catre eternitate.

Oare nu ati auzit de El la rascrucile de drumuri ale Indiei, pe pamantul Magilor sau in nisipurile Egiptului?

Si aici in nordul tarii, barzii vostri din vechime au cantat despre Prometeu, cel ce a adus focul, cel care a fost dorinta omului implinita si speranta descatusata; si despre Orfeu care a venit sa invie spiritul in fiara si in om, cu vocea si cu lira sa.

Stiti sau nu stiti despre regele Mitra si despre Zoroastru, profetul persanilor, care s-a trezit din somnul adanc al omului si vegheaza la patul viselor noastre?

Noi insine am devenit unsi cand ne-am intalnit in Templul Invizibil o data la fiecare 1000 de ani. Apoi a venit Unul si s-a intrupat si la venirea Lui tacerea noastra s-a transformat in cantec.

Si totusi, urechile noastre nu s-au intors intotdeauna sa asculte si nici ochii nostri sa vada.

Iisus din Nazaret a fost un om. El s-a nascut si a crescut la fel ca noi, iar mama si tatal Lui au fost ca si parintii nostri.

Dar Cristosul, Cuvantul care a fost la inceputuri, Spiritul, s-a revarsat in Iisus si a fost cu El.

Si Spiritul a fost mana priceputa a Domnului, iar Iisus a fost harpa.

Spiritul a fost psalmul si Iisus ritmul acestuia.

Iar Iisus, Omul din Nazaret, a fost gazda si glasul Cristosului, care a mers cu noi sub razele soarelui si ne-a numit prietenii Lui.

In acele zile dealurile si campiile Galileii au auzit numai vocea Lui. Pe atunci eu eram tanar. I-am auzit chemarea si am pasit pe calea Sa.

Il urmam pentru a auzi cuvintele Cristosului de pe buzele lui Iisus din Galileea.

Acum veti sti de ce unii dintre noi il numeau Fiul Omului.

El insusi a dorit sa fie numit astfel, caci stia dupa ce era infometat si insetat omul si il vedea cautandu-si esenta fiintei sale.

Fiul Omului a fost Cristos cel Milostiv, care este cu noi toti.

El a fost Iisus din Nazaret care isi va conduce fratii catre Cel Uns si chiar catre Cuvantul care a fost la inceput cu Dumnezeu.

In inima mea salasluieste Iisus din Galileea, Omul de deasupra oamenilor, Poetul ce a facut din noi toti poeti, Spiritul ce bate la usa noastra ca noi sa ne trezim si sa ne ridicam si sa pasim pentru a intampina adevarul, goi si nestanjeniti.

Iosif din Arimateea – despre telurile fundamentale ale lui Iisus

Stiu ca doriti sa cunoasteti telul fundamental al lui Iisus. Eu va voi povesti cu bucurie aceasta, insa nimeni nu poate atinge cu degetele viata din vinul binecuvantat, nici nu poate vedea seva ce hraneste ramurile.

Si cu toate ca am mancat strugurii si am gustat vinul cel ales, nu pot cuprinde in cuvinte totul.

Pot doar sa va povestesc ce stiu despre El.

Invatatorul si Preaiubitul nostru a trait doar trei anotimpuri ale profetului. Acestea au fost primavara cantecului Lui, vara extazului Sau si toamna patimii Sale. Si fiecare anotimp a tinut 1000 de ani.

Primavara cantecului Sau s-a depanat in Galileea. Acolo El si-a adunat fiintele iubite in jurul Sau si tot acolo, pe tarmurile lacului albastru, a vorbit pentru prima oara despre Dumnezeu Tatal si despre iertarea si libertatea noastra.

Langa lacul Galileii ne-am pierdut pe noi insine pentru a regasi drumul spre Tatal Ceresc. O, Doamne, acea pierdere neinsemnata s-a transformat intr-un asemenea triumf!

Acolo ingerii ne-au cantat la ureche si ne-au rugat sa parasim pamantul sterp pentru gradina dorintei pure a Inimii.

El ne-a vorbit despre campii si pasuni inverzite, despre dealurile din Liban unde crinii albi traiesc nepasatori la caravanele ce trec prin praful vailor. Ne-a vorbit despre trandafirul salbatic ce zambeste in soare si isi daruieste mireasma trecatoare tuturor.

Si ne-a spus: „Crinii si trandafirii salbatici traiesc numai o zi si totusi acea zi este eternitatea gustata in libertate.”

Intr-o seara, cum stateam pe marginea apei, ne-a spus: ‘Priviti paraul si ascultati-i muzica. Mereu si mereu el va cauta marea. Si isi canta misterul din miez de noapte in miez de noapte. Voi il cautati pe Tatal Ceresc precum paraul cauta marea’.

Apoi a venit vara extazului Sau si caldura iubirii Sale s-a revarsat asupra noastra. Nu a vorbit despre nimic altceva decat despre ‘celalalt’ – aproapele, tovarasul de drum, strainul si tovarasul de joaca al copilariei noastre.

Ne-a vorbit despre calatorul ce a pornit din est spre Egipt, despre plugarul ce se intoarce acasa pe inserate cu boul sau, despre musafirul adus de amurg, intamplator, la usa noastra.

Si ne-a spus: ‘Aproapele tau este eu-l tau necunoscut ce a capatat forma. Fata lui va fi reflectata in apele tale linistite si daca vei privi staruitor acolo iti vei vedea propria infatisare.

Iar daca il vei asculta noaptea, il vei auzi vorbind si cuvintele lui vor fi tremurul propriei tale inimi.

Poarta-te cu aproapele tau precum ai vrea sa se poarte el cu tine.

Aceasta este legea mea si am sa v-o spun voua si copiilor vostri si copiilor copiilor vostri pana cand timpul se va scurge si generatiile nu vor mai fi.’

Si intr-o alta zi El ne-a zis: ‘Nu veti fi niciodata doar voi insiva. Voi existati in faptele altor oameni, iar ei, cu toate ca nu stiu, sunt cu voi in toate zilele.

Ei nu vor comite o nelegiuire fara ca mana voastra sa nu fie si ea impreuna cu mainile lor.

Ei nu vor cadea daca nu veti cadea de asemenea voi si nu se vor ridica daca voi nu va veti ridica impreuna cu ei.

Drumul lor catre altar este drumul vostru, iar cand ei cauta taramul pierzaniei si voi il cautati de asemenea impreuna cu ei.

Tu si aproapele tau sunteti doua seminte sadite in camp. Impreuna cresteti si impreuna va veti legana in bataia vantului. Si nici unul dintre voi nu-si revendica stapanirea campului, caci o samanta pe drumul ei spre crestere nu-si pretinde nici macar propriul extaz.

Azi sunt cu voi. Maine ma voi indrepta spre vest, dar pana voi pleca va spun ca aproapele vostru este necunoscutul din voi ce a capatat o forma. Cautati-1 in dragoste daca vreti sa va cunoasteti pe voi insiva, caci numai printr-o astfel de cunoastere veti deveni fratii mei’.

Apoi a sosit toamna patimilor Sale.

Si ne-a vorbit despre libertate intocmai ca atunci, in Galileea, in primavara cantecului Sau, insa acum cuvintele Lui cautau intelegerea noastra mai adanca.

Ne-a vorbit despre frunze care canta numai atunci cand sunt batute de vant, despre om ca fiind o cupa pe care ingerul pazitor al zilei o umple spre a potoli setea unui alt inger. Si chiar daca este goala sau plina, acea cupa tot va sta cristalina la masa Celui Prea inalt.

El a spus: ‘Tu esti cupa si tu esti vinul. Bea-te pe tine insuti pana la drojdie; sau altfel aminteste-ti de mine si setea ti se va potoli’.

Si in drumul nostru catre sud el a mai spus: ‘Ierusalime, ce stai trufas pe culme, vei cobori in adancurile Jahanumului, Valea cea neagra, iar in mijlocul pustiirii tale, eu singur voi ramane in picioare.

Templul se va face praf, iar in jurul porticului veti auzi plansetele vaduvelor si ale orfanilor, in disperarea lor de a scapa, oamenii nu vor mai cunoaste chipurile fratilor lor, caci teama ii va cuprinde pe toti.

Dar chiar si atunci, daca doi dintre voi se vor intalni si vor rosti numele meu si vor privi catre vest, ma vor vedea si din nou aceste cuvinte ale mele va vor rasuna in urechi’.

Iar cand am ajuns pe dealul Betaniei, El ne-a spus: ‘Haideti sa mergem la Ierusalim. Orasul ne asteapta. Voi intra pe poarta calare pe un asin si voi vorbi multimilor.

Acolo, multi sunt cei ce m-ar vrea in lanturi si multi sunt cei ce mi-ar stinge focul, dar in moartea Mea voi veti gasi viata si veti fi liberi.

Ei imi vor rasuflarea care se misca intre minte si inima. Precum randunica ce zboara intre camp si cuibul ei. Dar rasuflarea mea deja le-a scapat si ei nu ma vor birui.

Zidurile pe care Tatal Ceresc le-a ridicat imprejurul Meu nu se vor prabusi niciodata, iar mosia pe care El a tacut-o sacra nu va fi profanata niciodata.

Cand se va crapa de ziua, soarele imi va incorona capul si voi fi cu voi pentru a face fata acelei zile. Acea zi va fi lunga si lumea nu va vedea inserarea.

Carturarii si fariseii spun ca pamantul este insetat dupa sangele Meu. Voi stinge setea pamantului, dar din picaturile sangelui meu vor rasari stejari si artari, iar vantul de est va purta ghindele catre alte pamanturi.’

Apoi El a spus: ‘Iudeea va avea un rege si se va ridica impotriva legiunilor romane.

Insa nu Eu voi fi regele Iudeii. Diademele Sionului au fost faurite pentru frunti neinsemnate, iar inelul lui Solomon este mic pentru acest deget.

Priviti-mi mana. Nu vedeti ca este prea puternica sa tina un sceptru si prea plina de forta pentru a manui o sabie obisnuita?

Nu, nu-i voi conduce pe sirieni impotriva romanilor. Dar voi, cu cuvintele mele, veti trezi acel oras si spiritul meu va vorbi despre un al doilea inceput.

Cuvintele mele vor fi o armata invizibila, formata din care si cai, iar Eu ii voi birui pe preotii Ierusalimului si pe Cezar fara lanci si topoare. Nu ma voi sui pe un tron unde sclavii au stat si au guvernat peste alti sclavi si nici nu ma voi razvrati impotriva fiilor Italiei, dar voi fi o vijelie pe cerul lor si un cantec in sufletul lor. Si ei isi vor aminti de Mine si ma vor numi Iisus cel Uns’.

Aceste lucruri le-a spus Iisus inainte de a intra in orasul Ierusalim si cuvintele Lui mi s-au intiparit in suflet de parca ar fi fost sculptate cu dalta.

Nathaniel – Iisus nu a fost un om slab si supus

Se spunea că Iisus din Nazaret a fost umil şi blând. Şi se mai spunea că deşi era drept şi cinstit, El era neputincios. A fost luat adeseori drept puternic şi dârz, şi părea, în faţa unor oameni ai stăpânirii, precum un miel printre lei.

Dar eu vă spun că Iisus avea putere asupra oamenilor şi îşi cunoştea puterea pe deplin. Şi aceea putere şi-a vestit-o printre dealurile Galileii şi în oraşele Iudeii şi ale Feniciei.

Ce om supus şi moale ar spune: „Eu sunt viaţa şi eu sunt calea către Adevăr”?

Ce om sfios şi modest ar spune: „Eu sunt în Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Tatăl este în mine”?

Ce om inconştient de propria lui putere ar spune: „Cel ce nu crede în Mine, nu crede nici în această viaţă şi nici în viaţa veşnică”?

Ce om nesigur de ziua de mâine ar declara: „Lumea voastră va trece şi nu va rămâne decât cenuşă în vânt, dar cuvintele mele nu vor trece”?

Era oare El nesigur de El însuşi când le spunea celor ce îl luau drept un păcătos: „Cel ce este fără de păcat să arunce primul piatra”?

S-a temut El oare de stăpânire atunci când i-a gonit pe cămătari din curtea templului, deşi aceştia erau acolo cu îngăduinţa preoţilor?

Avea El oare aripile tăiate când a strigat: „Împărăţia Mea este deasupra tuturor împărăţiilor pământului”?

Căuta El oare adăpost în cuvinte când a spus din nou şi din nou: „Distrugeţi acest templu şi îl voi reclădi în trei zile”?

A fost El oare un laş când i-a arătat cu degetul pe stăpânitori şi i-a numit: „mincinoşi, josnici, mârşavi şi degeneraţi”? Nu era suficientă îndrăzneală în acest om când a spus astfel de lucruri celor ce guvernau Iudeea? Poate fi El considerat supus, sfios şi temător?

Nul Vulturul nu-şi face cuibul într-o salcie plângătoare şi leul nu-şi caută ascunzătoarea printre ferigi.

Mi-e silă când îi aud pe cei laşi spunând despre Iisus că a fost slab şi supus, când de fapt prin aceasta ei îşi confirmă propria lor laşitate. Şi mi-e silă şi când îi aud pe cei asupriţi ce-şi caută alinarea spunând că Iisus a fost un vierme, strălucind alături de ei.

Da, inima mea este scârbită de astfel de oameni. Eu îl voi susţine şi voi predica despre Iisus – luptătorul cel puternic al cărui suflet mare este de neînfrânt.

Rasela, o discipola a lui Iisus – Despre Iisus, visul si omul

Deseori m-am intrebat daca Iisus este un om in carne si oase precum noi insine sau doar un gand din minte neinsotit de trup, ori o idee care incununeaza viziunea umana.

Adeseori mi se pare ca El nu a fost decat un vis visat de nenumarati barbati si femei in acelasi timp, intr-un somn mai adanc decat somnul si intr-un rasarit mai senin decat toate rasariturile. Si se pare ca descriindu-ne visul, unii catre ceilalti, noi am inceput sa il luam ca pe o realitate care intr-adevar s-a tesut sub ochii nostri. Si ca in dorinta noastra de a darui un trup fanteziei noastre si o voce dorintelor noastre profunde, noi am creat o substanta din propria noastra substanta.

Dar cu adevarat, El nu a fost un vis, caci noi L-am cunoscut in carne si oase timp de trei ani si L-am privit cu ochii nostri deschisi in marea revarsare a miezului de zi. I-am atins mainile si L-am urmat dintr-un loc in altul. I-am ascultat predicile si am fost martorii faptelor Lui. Credeti ca noi insine am fost un gand cautand un gand mai inalt sau un vis in taramul viselor? Marile momente intotdeauna par straine vietilor de zi cu zi, insa natura lor poate ca este inradacinata in natura noastra. Cu toate acestea, ele apar spontan si venirea lor este neasteptata si tot brusca este si trecerea lor. Insa durata lor adevarata se intinde peste ani si peste generatii.

Iisus din Nazaret a fost El insusi un asemenea mare moment. Acel barbat ai carui tata si mama si frati noi ii cunoastem a fost El insusi un miracol faurit in Iudeea. Da, toate miracolele Lui, daca ar fi sa I le punem la picioare, nu s-ar ridica mai sus de gleznele Sale si toate raurile acestor ani nu vor putea duce mai departe amintirea noastra despre El.

A fost un munte arzand in noapte si in acelasi timp a fost o lumina blanda dincolo de dealuri. El a fost o furtuna in ceruri si in acelasi timp a fost un murmur in ceata zorilor.

El a fost un torent revarsandu-se din inaltimi catre campii pentru a distruge toate lucrurile in calea Lui si in acelasi timp a fost precum rasul copiilor.

In fiecare an asteptam primavara pentru a vizita aceasta vale, asteptam crinii si ciclamele in speranta ca ma voi inveseli odata cu primavara si totusi nu reuseam. Si de fiecare data sufletul meu era plin de tristete, insa cand Iisus a venit in anotimpurile mele, El a fost cu adevarat o primavara si in El a fost promisiunea tuturor anilor care au urmat. El mi-a umplut inima cu bucurie si am crescut sfioasa in lumina venirii Sale precum violetele. Iar acum vremurile schimbatoare ale lumii, nu ale noastre, inca nu vor putea sterge frumusetea Lui din aceasta lume a noastra. Nu, Iisus nu a fost o fantoma sau o conceptie a poetilor. El a fost om ca mine si ca tine, dar numai in ceea ce priveste infatisarea, atingerea, auzul; in toate celelalte, El nu era ca noi. Iisus era un om al fericirii, al bucuriei; si pe drumul bucuriei El a intalnit durerile tuturor oamenilor si de pe inaltele bolte ale durerii patimilor Sale, El a privit bucuria tuturor oamenilor.

Iisus vedea lucruri pe care noi nu le vedeam si auzea voci pe care noi nu le auzeam si vorbea ca si cand ar fi facut-o unor multimi invizibile. Si de multe ori vorbea prin noi generatiilor inca nenascute. Iisus era adeseori singur; era printre noi si totusi nu era cu noi. Era pe pamant si totusi era al cerului. Si poate ca numai in solitudinea noastra noi putem vizita pamantul solitudinii Sale. Iisus ne-a iubit cu o iubire plina de tandrete. Inima lui era precum un teasc. Si tu si eu ne puteam apropia de El cu o cupa ca sa bem de acolo.

Un singur lucru nu-1 intelegeam la Iisus. El putea sa-si inveseleasca ascultatorii, putea sa le spuna glume si sa se joace cu cuvintele, sa rada impreuna cu toti, cu toata inima Lui, chiar si atunci cand in ochii Lui erau departari si in vocea Sa tristeti. Dar acum inteleg.

Adeseori m-am gandit la pamant ca la o mama ramasa grea cu primul ei copil. Cand Iisus s-a nascut, El a fost Primul ei copil, iar cand a murit, El a fost primul om care a murit caci nu vi s-a parut, in acea vineri intunecata, ca Pamantul a amutit si ca cerurile se razboiau cu cerurile? Si nu ati simtit, atunci cand fata Lui a disparut privirilor noastre, ca si cand noi nu am fi fost nimic altceva decat amintiri in ceata?

Una dintre Marii – despre tristetea si despre zambetul lui

Capul Lui era intotdeauna semet si flacarile lui Dumnezeu erau in ochii Sai.

Iisus era adesea trist, dar tristetea Lui era aratata cu tandrete acelora aflati in suferinta si cu prietenie celor singuri.

Cand El zambea, zambetul Lui era precum nostalgia acelora care se mistuie de dorul necunoscutului. Era precum pulberea stelelor cazand pe pleoapele copiilor. Si era precum o bucatica de paine intr-o gura infometata.

Iisus era trist si cu toate acestea era o tristete ce ii aparea pe buze si devenea zambet.

Era precum un voal auriu in padure cand toamna se lasa in lume, iar uneori parea precum lumina lunii pe tarmurile lacului.

El zambea ca si cum buzele lui ar canta la sarbatoarea nuntii.

Si cu toate acestea, avea tristetea celui preainaripat care nu se va inalta in zbor deasupra tovarasului lui.

Rumanous, un poet grec – despre Iisus, poetul

Iisus era un poet. El vedea ceea ce noi nu vedeam si auzea ceea ce noi nu auzeam. Cuvintele noastre nerostite erau pe buzele Lui, iar degetele Sale atingeau ceea ce noi nu puteam atinge.

Din inima lui zburau nenumarate pasari cantatoare catre nord si catre sud, iar florile mici de pe culmile dealurilor ii intarziau pasii catre ceruri.

Adeseori L-am vazut aplecandu-se pentru a atinge firele de iarba si in inima mea parca il auzeam spunand: “Micute lucruri verzi, voi veti fi cu Mine in imparatia Mea precum stejarii din Besan si cedrii din Liban”.

Iisus iubea toate lucrurile pline de frumusete si fetele serioase ale copiilor si smirna si tamaia din sud.

El iubea o rodie sau o cupa de vin oferita Lui din bunatate. Nu avea importanta daca ii era daruita de un strain dintr-un han sau de o gazda bogata.

Si iubea migdalii infloriti. L-am vazut strangandu-i in brate si acoperindu-si fata cu petalele lor ca si cum ar fi imbratisat cu toata iubirea Lui toti copacii din lume.

El cunostea marea si cerurile; si ne-a vorbit despre perle ce lumineaza cu o lumina nepamanteana si despre stele care sunt dincolo de noaptea noastra.

El cunostea muntii precum vulturii, si vaile precum raurile si paraurile. Si era un desert in linistea Lui si 0 gradina in cuvantarea Lui.

Da, El era un poet a carui inima isi gasise lacas dincolo de inaltimi, si cantecele Sale, desi erau cantate pentru urechile noastre, erau cantate de asemenea si pentru alte urechi, si pentru oameni dintr-un alt taram unde viata este pentru totdeauna tanara si timpul este un continuu rasarit.

Odata m-am considerat la randul meu poet, dar atunci cand am stat inaintea Lui in Betania, am inteles ce simte cel ce stapaneste un instrument cu o singura coarda cand se afla inaintea unuia care stapaneste toate instrumentele. Caci in vocea Lui erau rasul tunetului, lacrimile ploii si dansul plin de fericire al copacilor in vant.

Si intrucat am stiut ca lira mea are doar o singura coarda si ca vocea mea nu tese nici amintirile de ieri, nici sperantele de maine, mi-am lasat la o parte lira si am devenit tacut. Dar la asfintit ma voi aseza si voi asculta intotdeauna Poetul care este suveranul tuturor poetilor.

Melachi din Babilon, un astronom – despre miracolele lui Iisus

M-ati intrebat cu privire la miracolele lui Iisus. Iata ce pot sa va spun legat de acesta.

O data la mii si mii de ani, soarele, luna, pamantul si toate celelalte planete surori se aliniaza si se acordeaza pentru moment unele cu altele. Apoi incet se distanteaza si asteapta sa treaca alte mii si mii de ani.

Nu exista miracole in afara momentelor potrivite. Totusi, nici tu, nici eu nu cunoastem toate aceste momente propice. Cum ar fi daca un astfel de moment prielnic ar lua forma unui om?

In Iisus, partile corpurilor noastre si ale viselor noastre s-au strans laolalta in acord cu legea divina. Tot ceea ce era vesnic inaintea Lui a fost cuprins de timp in El.

Se spunea despre Iisus ca a dat vedere orbilor, ca i-a facut sa mearga pe cei paralizati si de asemenea ca a scos demonii din oamenii nebuni.

Se prea poate ca orbirea sa nu fie decat un gand intunecat, care sa poata fi inlaturat cu un gand plin de lumina. De asemenea, este cu putinta ca un bratneputincios, uscat, sa nu fie altceva decat inertie si sa poata fi insufletit de energia vietii. Si probabil ca demonii, aceste aspecte indaratnice din viata noastra, sunt scosi afara de ingerii pacii si ai serenitatii.

Se spune ca El invia mortii. Ce pot sa spun despre aceasta? Daca tu poti sa-mi spui ce este moartea, atunci eu iti voi spune ce este viata.

Pe un camp am privit o ghinda. Un lucru mut, in aparenta de nici o valoare. Cand primavara a venit, am vazut acea ghinda prinzand radacini si crescand. Era inceputul unui nou stejar, indreptandu-se catre soare.

Fara indoiala, poti considera aceasta un miracol, desi acest miracol ia nastere de mii si mii de ori in moleseala fiecarei toamne si in entuziasmul fiecarei primaveri.

De ce sa nu apara acest miracol in inima unui om? De ce anotimpurile sa nu se intalneasca in mana sau pe buzele unui Om Uns?

Daca Dumnezeul nostru i-a dat pamantului maiestria de a adaposti o samanta in timp ce ea este in aparenta moarta, oare de ce nu ar da El inimii omului puterea de a da viata unei alte inimi, chiar daca aceasta este in aparenta moarta?

Am vorbit despre aceste miracole pe care eu le consider marunte, in comparatie cu marele miracol care este Omul insusi, Calatorul, barbatul care mi-a preschimbat zgura in aur si care m-a invatat cum sa-i iubesc pe cei care ma urasc. Si prin toate acestea mi-a dat alinare si mi-a adus vise dulci in somnul meu. Acesta este miracolul vietii mele. Sufletul meu a fost orb, sufletul meu a fost beteag.

Am fost posedat de spirite rele si am fost mort.

Dar acum vad cu limpezime si merg neclintit. Sunt plin de pace si traiesc pentru a vesti propria mea fiinta in fiecare ora a zilei.

Si eu nu sunt unul dintre discipolii Sai. Nu sunt decat un astronom batran care viziteaza campiile spatiului din vreme in vreme si care este atent la legea si la miracolele acestuia.

Sunt la asfintitul timpului meu, dar de fiecare data cand ii caut rasaritul eu caut tineretea lui Iisus, caci mereu batranetea va cauta tineretea.

Acum in mine exista cunoasterea care cauta viziunea.

Un filosof – despre minunare si frumusete

Iisus contempla lumea noastra cu ochi plini de minunare, caci ochii Sai nu erau acoperiti de valurile anilor si tot ceea ce vedea era limpede in lumina tineretii Lui. Desi cunostea adancurile frumusetii, era mereu surprins de pacea si de maretia ei. Statea inaintea pamantului ca si cand ar fi fost primul om in prima sa zi pe pamant.

Noi, cei ale caror simturi au fost incetosate, privim in plina lumina a zilei si tot nu vedem. Ne facem urechile palnie si tot nu auzim. Ne intindem inainte mainile, dar tot nu atingem. Si chiar daca s-ar arde toata tamaia Arabiei, noi am merge pe calea noastra si nu i-am simti mirosul.

Noi nu vedem plugarul intorcandu-se de pe ogorul sau la vremea inserarii. Nu auzim fluierul pastorului cand isi conduce turma catre tarc si nici nu ne intindem bratele pentru a atinge asfintitul. Si narile noastre nu mai sunt infometate dupa trandafirii din Sharon.

Nu, noi nu onoram regii fara regate si nici nu auzim sunetele harpelor decat atunci cand coardele le sunt ciupite. Si nici nu vedem copilul care se joaca in crangul de maslini ca si cand ar fi un tanar maslin. Toate cuvintele trebuie neaparat sa se inalte din buze de carne, altfel ne consideram unii pe altii muti si surzi.

Cu adevarat, noi privim dar nu vedem, auzim dar nu ascultam, bem si mancam dar nu gustam si in aceasta consta diferenta intre Iisus din Nazaret si noi insine.

Simturile Lui erau continuu innoite si lumea era pentru El intotdeauna noua.

Pentru El, plansetul unui copil nu era mai putin decat strigatul intregii umanitati, in timp ce pentru noi nu este decat un simplu planset.

„Iisus – Fiul Omului” de Kahlil Gibran, fragmente.