Joseph Pearce – O natiune fara memorie nu are nici un viitor

Exista motive practice si politice pragmatice bune pentru a mentine prezenta statelor nationale intr-o lume din ce in ce mai globalizata. Ca nivel de protectie a democratiei localizate, natiunile reprezinta o aparare democratica impotriva dominatiei politice si economice a organismelor internationale si transnationale care nu au niciun mandat democratic real pentru puterea pe care o detin si care se afla dincolo de orice control democratic realist. Astfel de organisme transnationale ar putea cu usurinta sa se metamorfozeze intr-un guvern mondial embrionar, cu exceptia cazului in care prezenta unor state nationale puternice le poate impiedica. Din acest motiv, Brexitul reprezinta o lovitura pentru libertate, nu doar pentru Marea Britanie, ci pentru intreaga lume, si din acest motiv rezistenta in cadrul Uniunii Europene a unor natiuni, precum Ungaria si Polonia, reprezinta o lovitura similara pentru libertate.

Problema este ca natiunile nu sunt simple constructii politice, ci realitati culturale distincte. In cel mai bun caz, statele nationale sunt expresii locale ale unei culturi traite si vii; in masura in care acest lucru este asa, statul national reprezinta o expresie si o aparare politica a modului de viata al unui popor, o modalitate de a pastra si proteja identitatea comuna si colectiva a unui popor; in masura in care nu este asa, statul politic poate fi vazut ca o constructie artificiala, potrivnica oamenilor care traiesc in jurisdictia sa. Exemple de astfel de constructii artificiale, care calca in picioare culturile locale si vii, ar fi raposata si lamentabila Uniune Sovietica sau actuala si la fel de lamentabila Uniune Europeana. Astfel de entitati nu sunt natiuni, ci imperii.

Deoarece natiunile sunt in primul rand realitati culturale, viabilitatea si durabilitatea pe termen lung a statelor nationale depinde de existenta unor culturi nationale sanatoase si vii. Daca cultura se ofileste si decade, statul national se va ofili si va decadea in urma culturii. Odata ce acest lucru se va intampla, daca nu este evitat si inversat printr-o renastere culturala datatoare de viata, tot ceea ce va ramane va fi acea alta forma de priveghi, care urmeaza mortii unei persoane dragi. Si continuand cu jocul de cuvinte, o natiune trebuie sa fie treaza daca vrea sa evite o sinucidere somnambulica.

Cand ne trezim din somn, primul lucru care se intampla este ca ne amintim cine suntem si unde ne aflam. Ne situam in constiinta realitatii, astfel incat sa putem trai pe deplin in ea. Acest lucru este valabil atat pentru natiuni, cat si pentru indivizi. Trezirea unei natiuni este inseparabila de restaurarea memoriei colective a unui popor; o astfel de memorie ne arata cine suntem si unde ne aflam ca o cultura vie intr-o lume mai larga. Aceasta restaurare a memoriei este esentiala. O cultura vie trebuie sa fie inradacinata in memorie, astfel incat trecutul sa poata fi o prezenta vie in prezent. Pierderea unei astfel de memorii, amnezia care este o consecinta a ignorarii istoriei, a literaturii si a artelor, este mortala. O natiune care pierde contactul cu radacinile sale culturale se priveaza de hrana de care are nevoie pentru a supravietui.

Aceasta meditatie oarecum perambulatorie a fost provocata de vestea ca locuinta istorica a lui G.K. Chesterton din Beaconsfield este in pericol de a fi demolata pentru a face loc unui bloc de apartamente[*] Un astfel de act de vandalism cultural nu reprezinta doar o neglijenta a datoriei din partea celor care au puterea de a-l impiedica, ci este un exemplu al acelui cinism fara radacini care este chiar semnul de moarte al culturii nationale si, in consecinta, semnul de osanda si pentru statul-natiune. Ar trebui sa ne amintim, in acest context, de gluma lui Oscar Wilde, care spunea ca un cinic este cel care cunoaste pretul a tot si valoarea a nimic. Daca cinismul prevaleaza, nimic de valoare durabila nu supravietuieste.

Se poate argumenta, desigur, ca distrugerea unei case cu semnificatie istorica si culturala intr-un mic oras la nord-vest de Londra nu este deloc picatura care va sparge paharul. Cu toate acestea, este simptomatic pentru o boala care, daca nu este controlata, se va dovedi fatala. Daca un popor nu-si aminteste de mostenirea sa si nu este dispus sa lupte pentru ea, nu va avea nicio mostenire pentru care sa lupte. Isi va fi risipit mostenirea in favoarea miopiei inerente a fortelor pietei, asa cum mostenitorul averii familiei isi risipeste mostenirea in cazinourile din Monte Carlo. O astfel de persoana si o astfel de natiune platesc pretul vietii de azi, fara sa tina cont de ziua de ieri, printr-o viata de saracie si mizerie maine. Sa nu ne inselam, si acest lucru este la fel de adevarat pentru Statele Unite ca si pentru Marea Britanie, o natiune care isi pierde memoria isi pierde viitorul.

Traducere si adaptare dupa theimaginativeconservative.org.