Jeff Thomas – Noua ordine care vine

Timp de multi ani, o mana de oameni au postulat ca cei care controleaza industria, finantele si guvernele sunt, in esenta, aceiasi oameni – un fel de cabala care, de-a lungul generatiilor, si-a consolidat relatiile pentru a obtine mai multa bogatie si putere, facand in acelasi timp tot mai dificila existenta pietei libere.

Dar de ce ar trebui sa fie asa? Cu siguranta, liderii corporatiilor sunt capitalisti mai inflacarati decat oricine altcineva?

Ei bine, la suprafata, acest lucru ar putea parea logic, dar odata ce a fost obtinuta o pozitie semnificativa de putere, cei care au obtinut-o recunosc ca, din moment ce au ajuns deja in varf, preocuparea principala se schimba. Din acel moment, preocuparea principala devine asigurarea ca nimeni altcineva nu este capabil sa urce atat de sus precum au facut-o ei.

In acel moment, ei isi dau seama ca efortul lor principal trebuie sa fie un impuls catre corporatism – fuziunea puterii intre guvern si afaceri (cum dadea Mussolini definitia fascismului – n. red.).

Acesta este un mariaj natural. Lumea politica este una parazitara. Ea se bazeaza pe un flux continuu de finantare. Lumea marilor afaceri este un studiu despre exclusivitate – capacitatea de a face imposibila aparitia unor pretendenti la tron. Asadar, marile afaceri furnizeaza banii; guvernul ofera o legislatie de protectie care asigura preferinta pentru cei din varf.

In cele mai multe cazuri, aceasta a doua jumatate a ecuatiei nu inseamna un monopol pentru o singura corporatie, ci un monopol pentru o cabala – un grup de corporatii de elita.

Aceasta relatie corporatista are radacini adanci in SUA, care dateaza de peste o suta de ani. Pana in prezent, acele familii de elita care au preluat controlul asupra petrolului, otelului, bancilor, autovehiculelor si altor industrii in urma cu un secol, au preluat apoi invatamantul superior (universitati), sanatatea (Big Pharma) si a „apararea” (complexul militar-industrial).

Prin intermediul legislatiei, SUA a fost apoi transformata pentru a se asigura ca toate aceste interese vor fi satisfacute, creand generatii atat de control, cat si de profit.

Desigur, „profitul” nu ar trebui sa fie un cuvant rau, dar in cadrul capitalismului de cumetrie (crony capitalism – n. red.), acesta devine o abominatie – o distorsiune a pietei libere si moartea economiei de tip laissez faire (conscious capitalism – n. red.).

Cu siguranta, acest tip de colectivism nu este ceea ce Karl Marx avea in minte atunci cand visa cu ochii deschisi la un paradis al muncitorilor in care liderii de afaceri pastrau toate riscurile si responsabilitatile legate de crearea si construirea de afaceri, in timp ce muncitorii aveau ultimul cuvant in ceea ce priveste modul in care veniturile vor fi distribuite muncitorilor insisi.

Domnul Marx nu a reusit sa fie suficient de obiectiv pentru a intelege ca, daca creatorul de afaceri isi asuma toate riscurile si responsabilitatile, dar renunta la posibilitatea de a decide ce se intampla cu veniturile, nu s-ar mai obosi niciodata sa deschida o afacere. Chiar si un lustruitor de pantofi ar respinge o astfel de notiune si ar alege sa mearga pe somaj, in loc sa munceasca (asistatii sociali, noii proletari – n. red.).

Domnul Marx a cautat mai mult sa ii doboare pe cei care aveau succes decat sa ii ridice pe cei care nu aveau succes, insa a creat fara sa vrea o noua idee – colectivismul corporatist – in care chiar cei pe care a cautat sa ii injoseasca au folosit atractia retoricii colectiviste pentru a diminua atat libertatile, cat si bogatia muncitorului din clasa mijlocie.

La suprafata, acest lucru ar putea parea greu de vandut – pentru a atrage hoi polloi in plasa – dar, de fapt, este destul de usor si a fost permanent eficient.

Noua Ordine a lui Hitler a fost o astfel de constructie – promisiunea de a readuce Germania la maretie si poporul german la prosperitate prin legi din ce in ce mai draconice, razboaie si o usa economica rotativa intre guvern si industrie.

Bineinteles, a fost nevoie de un aflux major de capital – miliarde de dolari – si acesta a fost furnizat cu entuziasm de industria si bancile americane. Sefii bancilor din New York nu numai ca au finantat industria nazista; familii precum Ford, Rockefeller, Morgan etc., au facut parte din consiliile de administratie ale corporatiilor germane.

Efortul nazistilor a esuat, deoarece au subestimat vointa rusilor de a lupta pana la moarte. (Optzeci la suta din totalul mortilor din armata germana s-au datorat campaniei rusesti).

Dar cei din New York au reusit sa se regrupeze si sa fie primii la coada pentru restructurarea industriei germane dupa razboi si, in cele din urma, au profitat din plin.

Cel mai semnificativ, ideea colectivismului corporatist nu a murit. Chiar si inainte de razboi, acelasi grup de familii si corporatii elaborase planul pentru New Deal al lui Franklin Roosevelt.

Domnul Roosevelt a fost un om de pe Wall Street cu sange rece si director al bancilor din New York. In anii ’30 si la inceputul anilor ’40, a creat, in calitate de presedinte, o usa rotativa care a favorizat marile corporatii, in timp ce americanul de rand a fost mentinut in mod constient la nivelul de subzistenta prin intermediul drepturilor guvernamentale.

Escrocheria a functionat. Americanii miopi nu numai ca i-au fost recunoscatori, dar l-au si divinizat pentru asta.

De asemenea, Noua Frontiera a lui John Kennedy a incercat sa revitalizeze conceptul, la fel ca si Marea Societate a lui Lyndon Johnson: oferiti oamenilor mici drepturi care sa ii mentina mici. Impozitati intreprinderile mai mici si creati un flux de dolari din taxe catre industriile de elita, care, la randul lor, ofera favoruri monetare clasei politice.

New Deal-ul verde nu este decat cea mai recenta schema colectivista corporatista de pe lista.

Colectivismul corporatist poate fi definit ca un sistem in care cei cativa care detin monopolurile legale ale finantelor si industriei obtin un control covarsitor asupra tuturor celorlalti si, astfel, extrag in mod sistematic bogatia de la acestia.

Astazi, acest sistem a devenit atat de rafinat incat, desi americanul mediu are un televizor cu ecran plat si un smartphone scump, nu poate strange 400 de dolari pentru a acoperi o urgenta care apare in viata sa. El este, in toate scopurile practice, in continuu faliment, dar functioneaza totusi intr-o existenta de tip zombie de dependenta continua.

Acest lucru, la suprafata, poate sa nu para atat de periculos, dar cei care nu-si pot cumpara o cale de iesire dintr-o mica urgenta sunt usor de controlat. Este suficient sa creati o situatie de urgenta, cum ar fi un uber-virus, pentru ca acest fapt sa fie pus rapid in evidenta.

Pentru a maximiza complianta unei populatii, maximizati dependenta acesteia.

Dupa cum s-a spus mai sus, acest efort a fost depus de generatii intregi. Dar acum ajunge la un crescendo. Este acum la viteza maxima in cea mai mare parte a fostei Lumi Libere, iar cei care tin sforile sunt pregatiti pentru un pas inainte major in colectivismul corporatist.

In anul care urmeaza, vom asista la schimbari dramatice care vor aparea intr-un ritm ametitor. Controale de capital, controale ale migratiei, controale ale circulatiei interne, cresteri de taxe, confiscarea bunurilor si eliminarea drepturilor „inalienabile”, toate vor intra in vigoare – atat de rapid incat, inainte ca populatia sa poata intelege cele mai recente restrictii, se vor aduna altele noi.

Pe masura ce acest lucru se va intampla, vom asista la erodarea statului-natiune. Controalele vor veni din partea autoritatilor globale, cum ar fi ONU, FMI si WEF. Organizatii care nu au nicio autoritate formala asupra natiunilor vor fi din ce in ce mai mult la conducere, iar oamenii se vor intreba cum este posibil acest lucru. Functionarii alesi vor deveni din ce in ce mai mult simpli oameni de serviciu, care vor executa ordinele unei clase conducatoare nealese.

Schimbarile care vor avea loc nu vor fi diferite de o patura aruncata peste umanitate.

Intrebarea care se va pune atunci va fi daca: a) sa cedezi in fata acestei forte, b) sa te lupti cu ea si cel mai probabil sa-i cazi victima, sau c) sa cauti un mijloc de a iesi din perimetrul paturii.

Nota redactiei: Din pacate, majoritatea oamenilor nu au nicio idee despre ce se intampla cu adevarat atunci cand un guvern scapa de sub control, cu atat mai putin despre cum sa se pregateasca…

Viitoarea criza economica si politica va fi mult mai grava, mult mai lunga si foarte diferita de ceea ce am vazut in trecut.