Jan Krikke: Avantajul Cultural al Chinei în era Inteligenței Artificiale

Valoarea confucianistă a ÎNFLORIRII COLECTIVE va conduce și transforma scopul Inteligenței Artificiale pe măsură ce lumea se îndreaptă rapid spre o eră post-muncă

Pe măsură ce inteligența artificială (IA) depășește capacitatea umană, societățile cel mai bine poziționate pentru a conduce superinteligența nu vor fi cele mai avansate din punct de vedere tehnologic, ci cele mai pregătite din punct de vedere cultural.

China, cu substratul său confucianist-daoist, îndeplinește acest criteriu mai bine decât majoritatea.

Extinsă, coordonată de stat și informată de o tradiție vie care valorizează înflorirea colectivă pe termen lung, China, împreună cu Asia de Est confucianistă, este bine poziționată pentru a conduce dezvoltarea IA și a-i transforma scopul.

În momentul în care IA depășește performanța umană în aproape fiecare domeniu cognitiv și fizic, vor avea loc aproape simultan două schimbări epocale.

Așa cum a prezis recent fondatorul SpaceX, Elon Musk, munca umană obligatorie, atât mentală, cât și manuală, va deveni opțională.

Această schimbare civilizațională de la „cum” la „de ce” implică și o detronare simbolică a științei și tehnologiei. În locul lor vor fi întrebări despre scop, valoare și direcție finală.

„Imperativul spiritual” de Lawrence H. Taub

Aceasta nu este doar o previziune tehnico-economică; este un punct de inflexiune al civilizației prevăzut, într-o formă izbitor de premonitorie, cu un sfert de secol înainte de ChatGPT de către puțin cunoscutul futurist american Lawrence H. Taub în cartea sa „Imperativul spiritual”.

Argumentul central al lui Taub se bazează pe trei modele macro-istorice interconectate: vârsta, sexul și casta. Acestea sunt derivate parțial din filosofia ciclică hindusă, dar li se atribuie o traiectorie liniară, spiralată.

În „Modelul de castă” al lui Taub, istoria umană se desfășoară prin cinci mari epoci, fiecare dominată succesiv de lideri spirituali, războinici, negustori, muncitori și, în final, din nou lideri spirituali.

În modelul lui Taub, ne aflăm în prezent în stadiul avansat al Epocii Muncitorilor – aproximativ de la începutul secolului al XX-lea până la mijlocul secolului al XXI-lea, o eră a organizării birocratico-tehnocratice, a producției de masă și a apoteozei materialismului științific.

Taub se referă la următoarea epocă ca la noua Epocă Spiritual-Religioasă. Economia și știința se retrag din centrul preocupărilor umane. Acestea vor fi înlocuite de o căutare colectivă a sensului, înțelepciunii și experienței spirituale directe.

Taub nu a avut nevoie de IA pentru a ajunge la această concluzie. El a prevăzut sfârșitul muncii necesare prin automatizare combinată cu tehnologie adecvată, energie regenerabilă, simplitate voluntară și o schimbare culturală departe de viziunea materialistă asupra lumii bazată pe „casta muncitorilor”.

„Mașinile, roboții și computerele”, a scris Taub, „vor prelua cea mai mare parte a muncii fizice și mentale, în timp ce oamenii… se vor confrunta cu vieți de relaxare impusă.”

Totuși, Taub adaugă o dimensiune geopolitică și culturală care lipsește în mare măsură din discursul contemporan despre IA. Modelul său susține că așa-numita Eră a Muncitorilor își atinge apogeul global într-o Asie de Est confucianistă condusă de China – o regiune care va fi cea mai puternică forță economică și organizațională de pe Pământ în următoarele decenii.

Asia de Est, în ciuda ciocnirilor sale frecvente, este o sferă cultural-economică a cărei devotament față de muncă, spirit de echipă, planificare pe termen lung și competență tehnocratică vor depăși națiunile îmbătrânite orientate spre „casta negustorilor” din Occident. Asia de Est, a prezis Taub, va perfecționa chiar tehnologiile care vor face munca umană redundantă.

În secolul XXI, aceeași disciplină confucianistă a muncii în echipă care a construit economiile miraculoase de la sfârșitul secolului XX va implementa sisteme superinteligente cu un nou nivel de rigoare și amploare. Occidentul mai individualist – în ciuda punctelor sale forte în inovație, pluralism și dezbateri despre valori – s-ar putea confrunta cu dificultăți în a egala acest nivel.

Problema controlului

Contururile lucrurilor care vor veni sunt deja vizibile. China produce acum mai multe lucrări de cercetare despre inteligența artificială decât orice altă țară, iar în subdomenii cheie, cum ar fi viziunea computerizată și procesarea limbajului natural, este deja un concurent egal cu Statele Unite.

Firmele chineze au preluat, de asemenea, conducerea în aplicarea inteligenței artificiale pentru guvernanță și optimizarea producției. Surorile sale confucianiste, Japonia și Coreea de Sud, sunt lideri mondiali în robotica industrială și scalarea modelelor de fundație adaptate la limbile și seturile de date din Asia de Est.

Când aceste sisteme ating o stare de superioritate generală, „problema controlului” va fi formulată în termeni confucianiști, nu lockieni: nu „Cum păstrăm libertatea individuală împotriva mașinii?”, ci „Cum ne asigurăm că mașina servește prosperității pe termen lung a întregului?”.

Perspectiva lui Taub este de a realiza că această formulare poate fi de fapt o pregătire fericită pentru întrebarea mai profundă. Tradiția confucianistă conține deja un telos încorporat dincolo de acumularea materială: autocultivarea, armonia cu Calea (Dao) și perfectibilitatea morală atât a persoanei, cât și a societății.

Când munca devine opțională, o civilizație care a petrecut două milenii întrebându-se „Pentru ce există o ființă umană?” este probabil să facă tranziția cu mult mai multă grație. În Occident, învechirea bruscă a muncii obligatorii riscă o criză de sens. În Asia de Est confucianistă, chestiunea scopului uman nu a fost niciodată externalizată complet la locul de muncă.

Pericolul, desigur, este opusul său: acela că o elită epuizată a castei muncitoare, departe de a renunța la control, încearcă să-și extindă relevanța prin fuzionarea omului și a mașinii într-o ierarhie permanentă de birocrați augmentați – o stagnare orwelliană îmbrăcată în retorica neo-confucianistă.

În ceea ce privește acest ultim punct, cercetătorul în studii culturale și expertul Taub, William Kelly, este mai sceptic. Când munca obligatorie se termină, susține el, Asia de Est se confruntă cu același vid spiritual ca și Occidentul protestant. Ambele trebuie să realizeze o descoperire spirituală din epava Epocii Muncitorilor excesiv de materialiste. Întrebarea este cine transcende primul sărăcirea comună a epocii actuale.

Deși este un punct de vedere valid, China, ca națiune industrială lider, este cel mai bine poziționată pentru a da formă tehnologiei care va duce la era post-muncă. Un raport recent al Institutului Australian de Politici Strategice (ASPI) în cadrul Critical Technology Tracker constată că China este lider în 57 din 64 de „tehnologii critice” în perioada 2019-2023 – față de doar 3 din 64 în 2003-2007.

Aceste 64 de tehnologii includ domenii considerate pe scară largă ca fiind „definitorii viitorului”: inteligența artificială și robotică, calcul avansat, materiale avansate, energie, biotehnologie, tehnologie cuantică și comunicații, spațiu, baterii, vehicule electrice, producția de energie solară și regenerabilă, infrastructura bateriilor/lanțului de aprovizionare și producția avansată.

Știință și scop

Ce se întâmplă atunci cu știința și tehnologia în sine? Taub este fără echivoc: în noua eră, acestea își vor pierde statutul sacru.

Când o inteligență artificială poate produce o teorie a tuturor lucrurilor – sau mai multe teorii concurente – mai rapid decât orice colaborare umană, prestigiul descoperirii se prăbușește. Știința continuă, dar ca o subrutină specializată a superinteligenței, mai degrabă decât aventura definitorie a speciei.

Urmează ingineria, medicina și dreptul. Cele mai bune minți ale umanității nu vor mai concura în termenii mașinilor, ci vor fi libere și chiar obligate să concureze în termeni distinct umani: artă, etică, misticism, relații și contemplare.

Istoricul Yuval Noah Harari, autorul cărții „Homo Deus: O scurtă istorie a viitorului” (2016), a susținut că progresele în domeniul inteligenței artificiale și al științei datelor reprezintă o amenințare existențială la adresa umanismului liberal, ideologia modernă dominantă în Occident, care ridică libertatea individuală și autonomia umană ca surse ultime de sens, moralitate și autoritate.

Concluzia

Filosoful Nick Bostrom, în cartea sa din 2014 „Superinteligență: Căi, pericole, strategii”, a introdus problema controlului superinteligenței (uneori numită „problema alinierii valorilor”).

Avertismentul său principal:

„Dacă rezolvăm mai întâi explozia inteligenței și apoi alinierea obiectivelor, este probabil să obținem o superinteligență ale cărei obiective sunt indiferente sau activ ostile prosperității umane – și nu vom avea o a doua șansă.”

În timp ce gânditori precum Harari și Bostrom formulează chestiunea inteligenței artificiale în termeni de liberalism și aliniere, Taub o formulează în termeni de scop civilizațional. El a văzut o rută spiritual-evolutivă care funcționează independent de orice tehnologie particulară.

Odată ce „cum”-ul a fost stabilit de mașini, ceea ce rămâne este singura frontieră pe care niciun algoritm nu o poate stabili pentru noi: „de ce”.

Fabrici întunecate, viitoruri strălucitoare

Asia de Est, aducându-ne la această frontieră prima și cea mai decisivă, se pregătește să joace un rol important în a determina dacă lumea post-muncă este o nouă eră întunecată a controlului, un loc de joacă al distragerii hedoniste sau terenul de seminție al unei renașteri spirituale autentice.

Taub a murit în 2018, exact când revoluția învățării profunde prindea un avânt ireversibil. Nu a trăit pentru a vedea sosirea chatboților, nici „fabricile întunecate” robotizate din China, lipsite de lucrători umani, care îi justifică predicțiile post-muncă cu o precizie stranie.

Dar mesajul său mai amplu rămâne: mașinile nu vin să ne distrugă, ci să ridice de pe umanitate povara istorică care a definit modernitatea. Când o vor face, întrebarea centrală nu va mai fi tehnică. Va fi cea mai veche întrebare dintre toate: ce este o viață plină de sens?

Civilizația care pune prima această întrebare nu va moșteni doar viitorul. Va defini ce mai înseamnă „uman” odată ce știința și tehnologia vor fi finalizat munca de a răspunde la „cum”.

Jan Krikke este un fost corespondent în Japonia pentru diverse publicații, fost redactor-șef al revistei Asia 2000 din Hong Kong și autorul cărții „O trilogie Est-Vest despre conștiință, informatică și cosmologie”.

Traducere și adaptare după asiatimes.com.