In caz ca n-ati observat, rotile de la caruta economiei globale tocmai au inceput sa se desprinda. Cu totii am inceput sa simtim ciupitura perturbatiilor din lanturile de aprovizionare, a costurilor energiei care cresc, a incertitudinii economice si a inflatiei – ca sa nu mai pomenim de stagflatie si diminuflatie si deflatie – dar saptamana care a trecut realmente ne-a trantit in fata amploarea crizei cu care ne confruntam. Pare ca absolut fiecare zi aduce cu ea vestea unui nou incendiu financiar de proportii.

Indicele Dow se duce la vale. Firfirelul canadian e in cadere libera. Japonia paraie din toate incheieturile. Actiunile globale plonjeaza. Inflatia din Zona Euro urca pe noi culmi. Banca Rezervelor Federale trage dobanda de referinta in sus. Dezvoltatorii imobiliari isi taie din preturi. Criptomonedele se prabusesc. Obligatiunile de stat cad in nas.

Si asta doar intr-o saptamana! Precum sunt convins ca ati remarcat, in presa financiara au circulat multe, multe asemenea relatari in lunile recente, toate fluturand la vedere cifre la fel de sumbre.

Dar este important sa tinem cont ca aceste cifre nu sunt altceva decat simple cifre. Adevarata intrebare este ce anume inseamna ele practic.

Astazi, hai sa raspundem la aceasta intrebare sapand mai adanc in naratiunea oficiala si in spatele cifrelor, ca sa descoperim ce poveste ne spune despre gratiile inchisorii financiare care incep sa se instaleze peste tot in jurul nostru.

demolarea controlata a economiei

Pacaleala cu alba-neagra

Dupa cum am tot sustinut de mult timp incoace, sistemul financiar global (si ordinea monetara pe care se intemeiaza acest sistem) este o pacaleala, un joc de-a alba-neagra in cel mai propriu sens al termenului. Asa a fost mereu in epoca monedei fiduciare – sta marturie, de exemplu, poliloghia despre „garantia deplina a statului”, la care apeleaza intruna Trezoreria Statelor Unite si alte institutii ca sa descrie „sustinerea” dolarului –, dar mai ales in ultimele cateva decenii de tracasari din partea bancilor centrale.

Bun, deci ce inseamna afirmatia ca sistemul financiar este o pacaleala?

Ca sa intelegem, trebuie sa ne intoarcem la momentul nasterii sistemului monetar modern, la Bretton Woods, statul New Hampshire, in anul 1944. Dupa cum probabil va amintiti din episodul meu de podcast despre Bretton Woods 2.0, acordul de la Bretton Woods obliga tarile semnatare sa-si raporteze moneda nationala la dolarul american, acesta fiind convertibil el insusi in aur la pretul de 35 de dolari uncia. Ideea era ca, in epoca postbelica, monedele nationale sa aiba din nou acoperire in aur… dar prin intermediul dolarului.

Pe scurt, intreaga ordine monetara urma sa se bazeze pe increderea lumii in capacitatea guvernului american de a-si mentine cheltuielile sub control si de a nu-si renega promisiunea ca-i va plati pe creditori in aur, oricand i s-ar fi cerut acest lucru. Nu va fie teama, oameni buni, Unchiul Sam se jura pe rosu ca nu va abuza niciodata de exorbitantul privilegiu pe care il aduce cu sine calitatea de emitent al monedei mondiale de rezerva!

Pe urma a venit Razboiul Rece, si Razboiul din Coreea, si Razboiul din Vietnam, si cursa inarmarii nucleare, si ascensiunea complexului militar-industrial, si nasterea Statului Dadaca al Intregii Societati, care te are in grija din leagan si pana in mormant, cu cresterea concomitenta a datoriei publice si a balantei negative de plati. Unele tari au inceput sa se intrebe daca nu cumva – hmmm, nu cumvaaaaaa… – guvernul american de fapt nu are destul aur in seifuri ca sa-si acopere toate promisiunile pe hartie. Dar cand presedintele francez Charles de Gaulle si-a trimis peste Atlantic fregatele militare cu foarte politicoasa solicitare ca Unchiul Sam sa converteasca in aur detinerile in dolari ale Frantei, presedintele Nixon i-a raspuns prin inchiderea ferestrei aurului, punand oficial capat sistemului Bretton Woods.

Incepand din acel moment, nimeni n-a mai putut sa pretinda ca ordinea monetara era altceva decat o pacaleala. In sistemul cursului de schimb variabil care s-a dezvoltat dupa distrugerea sistemului Bretton Woods, moneda fiduciara este evaluata in raport cu alta moneda fiduciara, intr-un castel de carti de joc care nu ramane in picioare decat pentru ca oamenii – la fel ca supusii amagiti din povestea lui Hans Christian Andersen despre hainele cele noi ale imparatului – au fost invatati sa nu intrebe daca Imparatul Dolar chiar are haine pe el.

Deloc surprinzator, asadar, ca era de dupa Bretton Woods s-a vazut definita printr-o serie de tentative tot mai pline de tupeu, din partea elitei financiare, de a mulge la maximum credulitatea publicului.

A fost samsareala lui Kissinger cu sistemul petrodolarilor, prin care sauditii stabilesc pretul petrolului in dolari, pe care ii spala gospodareste trecandu-i iar prin sistemul financiar american.

A fost crahul bursier din Lunea Neagra a anului 1987, care a dus la instituirea Plunge Protection Team, un grup de „bancsteri” si oficiali guvernamentali de rang inalt care se ocupa sa manareasca piata bursiera in folosul oligarhilor.

Si a mai fost bula speculativa a lui Greenspan, cu creditele ipotecare, imediat dupa anul 2000, care a dus la Criza Financiara Globala din 2008 si care, la randul ei, s-a vazut acoperita cu hartii ca mortii cu pamant, inaugurand „revenirea fara locuri de munca” si normalizand interventia bancilor centrale pe piata.

Si iata-ne acum la finalul „celei mai indelungate perioade de crestere a pietei bursiere din istorie”!!! (oare ce-ar putea merge prost?), sclavilor salariati cerandu-li-se in continuare sa se inchine la Piata Bursiera si sa se prefaca ca nu stiu, la fel ca toata lumea, ca pietele sunt manipulate, sa se prefaca ca n-au aflat cum presa financiara recunoaste ca pietele sunt o pungasie si ca bancile centrale sunt cele care au „inginerit” aceasta prabusire.

Insa roata ultimilor 80 de ani de istorie monetara se intoarce. Oamenii au inceput in sfarsit sa se trezeasca la realitate si sa inteleaga ca imparatul chiar este gol, si multi dintre ei incep in sfarsit sa puna la indoiala increderea pe care o aveau in sistemul creat de bancile centrale.

demolarea controlata a economiei

Criza (deloc spontana) de incredere

Faptul ca intreaga ordine economica este un gigantic joc de-a alba-neagra nu va fi nicio surpriza pentru cititorii mei fideli si pentru oricine a acordat atentie chestiunilor de acest fel. Ceea ce este totusi surprinzator este ca presa financiara consacrata nici macar nu mai incearca sa ascunda acest fapt.

The Washington Post, sau mai bine zis The Bezos Post, isi formuleaza atitudinea fata de criza inflatiei ca pe o chestiune de „pierdere a increderii” publicului in Banca Rezervelor Federale. Faimosul investitor miliardar Bill Ackman cere Fed-ului sa opereze majorari agresive ale dobanzii de referinta, pentru „a restaura increderea” in piete. Pana si Jerome Powell, seful Fed-ului, admite ca pe „bancsteri” ii preocupa si ii ingrijoreaza nu atat inflatia preturilor in sine, cat credinta oamenilor in sistem, remarcand ca „problema cu adevarat cruciala” este „sa ne asiguram ca publicul are realmente incredere ca noi posedam instrumentele necesare” pentru a combate inflatia.

Intr-adevar, odata ajunsi in acest punct, nimeni nu poate tagadui ca credinta care a tinut in picioare, vreme atat de indelungata, escrocheria economica globala, a inceput sa sovaie. Cand ordinea financiara punea mancare pe mesele familiilor, putini ar fi fost inclinati sa ridice dubii asupra status quo-ului. Dar acum, cand costul efortului de a pune mancare pe masa urca vertiginos, multi nu au de ales decat sa puna la indoiala aceasta stare a lucrurilor.

Desi aceasta pierdere a increderii s-ar putea sa fie sau sa nu fie o surpriza pentru Jerome Powell si ceilalti functionari de rang mediu ai jocului de-a alba-neagra, cu siguranta nu ii surprinde pe sforarii de la Banca Reglementelor Internationale – banca centrala a bancilor centrale, pe care Carroll Quigley o considera apexul controlului financiar, in cartea ei Tragedy and Hope (Tragedie si Speranta – n. red.) –, care au tot „avertizat” de ani de zile, iar si iar asupra rezultatului inevitabil pe care il va produce aceasta nebunie a „relaxarii cantitative” dirijate de bancile centrale.

Ar fi totusi o culme a naivitatii sa credem ca oamenii aflati in chiar varful piramidei puterii economice au putut sa prevada colapsul acestui sistem, dar s-au culcat pe o ureche si nu s-au pregatit pentru el. Adevarul este, bineinteles, ca Banca Reglementelor Internationale si restul elitei financiare nu stau cu mainile in san, intrebandu-se cum sa dreaga busuiocul cu aceasta criza de incredere. Ba dimpotriva! Tocmai ei sunt cei care ii dau ghes inainte!

Diversele „esecuri” pe care noi le vedem astazi cum se intampla pe piete nu sunt o simpla intamplare; ele sunt probleme create sau agravate prin actiuni deliberate.

Inflatia n-a aparut de nicaieri. Este rezultatul perfect previzibil (si prevazut) al interventiilor bancilor centrale.

Lantul de aprovizionare nu „se defecteaza” asa, fara motiv. El a fost oprit in mod voit prin hotarari ale autoritatilor guvernamentale.

Preturile alimentelor nu cresc pentru ca fermierii s-au apucat pe nepusa masa sa ceara mai multi bani. Ele cresc pentru ca guvernele creeaza cu grija conditiile pentru o apocalipsa alimentara.

Nu, ceea ce se intampla acum in fata ochilor nostri nu este un colaps economic spontan; este o demolare controlata a economiei.

Dar de ce? Ce motiv ar putea avea puternicii zilei, ca sa distruga exact jocul amagirii pe care il controleaza de aproape un secol?

demolarea controlata a economiei, problema-reactie-solutie

Problema – reactie – solutie

Ca elitele financiare care au muncit atat de asiduu sa construiasca o ordine mondiala fac apoi stanga-mprejur si contribuie la distrugerea acelei ordini, nu trebuie sa ne intrige decat daca ne gandim ca planuiesc sa continue la nesfarsit cu starea de lucruri actuala. Dar nu asta au de gand. Si, ca sa deschida drumul pentru noua ordine economica mondiala, trebuie mai intai s-o distruga pe cea veche.

Inchipuiti-va ca ati semnat un contract de inchiriere pe 99 de ani pentru niste turnuri de birouri clasa intai, intr-o zona de mare lux din Manhattan. Acum inchipuiti-va ca acele turnuri au avut permanent un grad redus de ocupare si ca va trebui sa cheltuiti 200 de milioane de dolari pentru indepartarea acelor elemente din azbest, altfel nu vor fi conforme cu noul cod al calitatii in constructii. In sfarsit, sa ne mai imaginam si ca ati avut prevederea de a va ingriji ca polita voastra de asigurare sa includa in mod explicit dreptul de a reconstrui absolut orice pe terenul aferent, in eventualitatea putin probabila ca turnurile vor fi complet distruse. Dat fiind un asemenea scenariu, se prea poate sa va faceti socoteala ca este in interesul vostru sa distrugeti chiar voi turnurile, dupa care sa dati vina pe niscaiva sperietori musulmane. Sigur, total ipotetic vorbind.

In mod similar, daca ati detine o pozitie de putere asupra ordinii monetare globale si ati vrea s-o reconstruiti de la zero, astfel incat voi si acolitii vostri sa aveti un control total asupra oricarei tranzactii care are loc pe fata pamantului, atunci s-ar putea sa vina o vreme cand va veti face socoteala ca este in interesul vostru sa demarati o demolare completa a economiei.

Eu nefacand parte din acea elita financiara, evident ca nu pot spune cu certitudine daca s-a facut sau nu un asemenea calcul. Nu stiu cat timp ne-a mai ramas pana ce ordinea actuala se va prabusi cu totul sau daca demolarea controlata a economiei chiar a inceput deja la modul serios. La urma urmei, nu foarte demult, cand s-a intamplat colapsul Lehman Brothers, in 2008, cu greu mi-ar fi putut trece prin cap ca bancsterii centrali vor avea in continuare posibilitatea sa-si faca mendrele inca vreo cativa ani, rostogolind mai departe jucaria relaxarii cantitative, dobanzile negative si alte sarlatanii financiare cat se poate de transparente. Cu siguranta este posibil ca pungasii care administreaza sarlatania asta de atatea decenii sa mai aiba in maneca vreo cateva trucuri, cu care sa tina economia zombificata in picioare, inca ceva vreme.

Dar ceea ce stiu precis – pentru ca am vorbit despre asta aici, abia luna trecuta – este ca aproape fiecare banca centrala din lume se ocupa acum cu multa ravna sa implementeze o moneda digitala nationala (Central Bank Digital Currency – CBDC). Stiu ca, pana la sfarsitul deceniului curent – daca nu cumva mult mai devreme –, vom vedea o tara dupa alta adoptand CBDC si varand-o pe gat cu forta propriilor cetateni, cu intentia de a putea sa urmareasca in timp real fiecare tranzactie din economie. In sfarsit, mai stiu ca un instrument monetar cu totul si cu totul nou este putin probabil sa fie adoptat de publicul larg in absenta unui motiv intemeiat si imposibil de respins, cum ar fi o criza hiperinflationista a vechiului instrument monetar.

Punand cap la cap toate aceste fapte, e la mintea cocosului ca ordinea financiara pe care o avem acum si pe care o cunoastem de-o viata a fost trecuta pe raboj pentru distrugere si zilele ii sunt numarate. In lumina acestei intelegeri cred eu ca trebuie sa interpretam actuala criza economica.

Este important sa ne dam seama cat de bine se potrivesc unele cu celelalte piesele puzzle-ului general politic/geopolitic/social/financiar si cum au fost ele aduse laolalta de toate evenimentele din ultimii doi ani.

Implementarea cadrului de biosecuritate necesita pasapoartele de vaccinare. Pasapoartele de vaccinare introduc identitatea digitala. Identitatea digitala asigura infrastructura pentru monedele digitale nationale CBDC. Monedele digitale nationale CBDC ofera un mecanism pentru legiferarea unui sistem de credit social (si/sau a unui sistem de credit pentru emisiile de carbon). A privi aceste evenimente ca pe unele separate, care au loc la intamplare si prin simpla coincidenta, inseamna sa nu vedem padurea din cauza copacilor. Demolarea economiei nu este decat o scuza pentru implementarea etapei urmatoare a agendei de lucru, exact la fel cum COVID-19 a fost o scuza pentru actualul stadiu al agendei.

Pe scurt, asaltul economic total dezlantuit asupra popoarelor libere ale lumii in chiar acest moment nu este decat inca un camp de batalie, in razboiul atotcuprinzator, ajuns la a cincea generatie, in care ne-am trezit luptandu-ne cu elitistii globali.

Si, exact cum remarcam in recenta mea postare intitulata Manualul dumneavoastra pentru razboiul de generatia a cincea, putinta noastra de a ne apara in fata acestui asalt (ca sa nu mai vorbim de castigarea bataliei) depinde de capacitatea de a intelege ca suntem intr-un razboi. Trebuie sa fim in stare sa punem cartile pe masa in fata prietenilor nostri si a familiilor noastre, cat mai clar posibil: distrugerea economiei are loc cu buna stiinta. Ea este facuta de exact aceiasi sarlatani care au creat fix sistemul aflat in plina demolare. Si este facuta pentru a consolida controlul complet asupra economiei, de la un capat la altul, pana la dreptul nostru de a vinde si a cumpara.

Practic, ne aflam in hipocentrul exploziei nucleare a economiei globale, uitandu-ne cum zboara in toate directiile faramele Turnurilor Gemene ale sistemului financiar global. Putem fie sa ramanem pe loc, hipnotizati de pirotehnica exploziilor, fie sa ne retragem, sa ne regrupam si sa luam masurile necesare pentru a ne diminua dependenta de acest sistem intrat in colaps si pentru a intari contraeconomia care va reprezenta singura noastra sansa de salvare cand gratiile noii inchisori economice se inchid in jurul nostru.

In orice caz, trebuie sa alegeti repede. N-a mai ramas decat foarte putin timp pentru deliberare.

Traducere si adaptare dupa corbettreport.substack.com.

Recent Posts

Leave a Comment

Tinem legatura?

Daca doriti sa ma contactati, imi puteti trimite un mail folosind formularul de contact de mai jos.

Not readable? Change text. captcha txt
james howard kunstlerjoseph sobran