Într-o dimineață liniștită la Beijing, coroana dolarului a alunecat
Dacă China va reuși, Statele Unite vor pierde „arma magică” a dominației monetare.
„Cred că trebuie să pornim de la ideea că înfrângerea duce la revoluție – pentru a înțelege revoluția Trump”.
„Experiența care se desfășoară în Statele Unite, chiar dacă nu știm exact ce va fi, este o revoluție. Este o revoluție în sensul strict al cuvântului? Este o contrarevoluție?”
Așa a spus istoricul și filosoful francez Emmanuel Todd în conferința sa din aprilie de la Moscova, intitulată „Din Rusia, cu dragoste”.
„Această [revoluție Trump] este, în opinia mea, legată de înfrângere. Diverse persoane mi-au relatat conversații dintre membrii echipei Trump, iar ceea ce este frapant este conștientizarea lor asupra înfrângerii. Oameni precum J.D. Vance, vicepreședintele, și mulți alții, sunt persoane care au înțeles că America a pierdut acest război”.
Această conștientizare americană a înfrângerii contrastează însă în mod evident cu surprinzătoarea lipsă de conștientizare a europenilor – mai degrabă negarea – în ceea ce privește înfrângerea lor:
„Pentru Statele Unite, este vorba în esență de o înfrângere economică. Politica sancțiunilor a arătat că puterea financiară a Occidentului nu era atotputernică. Americanilor li s-a reamintit fragilitatea industriei lor militare. Oamenii de la Pentagon știu foarte bine că una dintre limitele acțiunii lor este capacitatea limitată a complexului militar-industrial american”.
„Faptul că America se află în mijlocul unei revoluții serioase, în acest moment – ușor comparabilă cu sfârșitul URSS – este înțeles de puțini”.
Cu toate acestea, prejudecățile noastre – politice și intelectuale – ne împiedică adesea să vedem și să asimilăm importanța acestei realități.
Todd, spre meritul său, recunoaște cu ușurință dificultatea percepției:
„Trebuie să recunosc că, atunci când sistemul sovietic s-a prăbușit, nu am putut prevedea amploarea dislocării și nivelul de suferință pe care această dislocare îl va provoca Rusiei. Experiența mea m-a învățat un lucru important: prăbușirea unui sistem este la fel de mentală pe cât este economică… Nu am înțeles că comunismul nu era doar o organizație economică, ci și un sistem de credințe, o quasi-religie, care structura viața socială sovietică și rusă. Dislocarea credinței ar duce la o dezorganizare psihologică mult mai profundă decât dezorganizarea economică. Astăzi, în Occident, ne îndreptăm către o situație de acest tip”.
Dislocarea psihologică cauzată de „înfrângere” poate explica (dar nu justifica) incapacitatea „curioasă” a Occidentului de a înțelege evenimentele mondiale: disocierea aproape patologică de lumea reală pe care o afișează în cuvintele și acțiunile sale: Este orbire – de exemplu, față de experiența istorică a Rusiei și de lunga istorie din spatele sfidării șiiților din Iran. Cu toate acestea, chiar și pe măsură ce situația politică se deteriorează … nu există niciun semn că Occidentul ar deveni mai realist în înțelegerea sa – și este foarte probabil că va continua să trăiască în construcția sa alternativă a realității – până când va fi expulzat cu forța.
Yanis Varoufakis a subliniat că realitatea perspectivei „înfrângerii” economice a SUA a fost clar exprimată de Paul Volcker, fostul președinte al Rezervei Federale, când a spus că ceea ce ține împreună întregul sistem globalist a fost fluxul masiv de capital din străinătate – care se ridică la peste 2 miliarde de dolari în fiecare zi lucrătoare – care a susținut stilul de viață confortabil și cu inflație scăzută al Americii.
Astăzi, în contextul în care SUA se află într-o eră de deficite bugetare structurale nesustenabile, Trump se concentrează asupra nucleului financiar al Americii: piața obligațiunilor de stat (linia de salvare a Americii) și piața bursieră (portofelul Americii). Ambele sunt fragile. Și orice presiune externă ar putea declanșa o reacție în lanț:
„Pe scurt, America nu mai are încredere în propria fortăreață financiară. Iar China nu mai joacă după vechile reguli. Nu este doar un război comercial – este un război pentru viitorul finanțelor globale”, afirmă Varoufakis. De aceea Trump amenință cu războiul pe oricine încearcă să înlocuiască sau să ocolească monopolul comercial al dolarului american.
Prin urmare, „tarifele reciproce” ale lui Trump nu au avut niciodată ca scop echilibrarea comerțului. Ele reprezintă mai degrabă o încercare de restructurare a creditorilor. „Este ceea ce se face în caz de faliment”, observă ironic un comentator. Cererile de contribuții mai mari din partea statelor NATO sunt tocmai o încercare de a obține venituri de la creditori – la fel ca și călătoria lui Trump în Golf.
Scopul Noului Război Rece constă în primul rând în a împiedica ascensiunea Chinei. Acest obiectiv reprezintă, de fapt, un punct comun între toate facțiunile establishmentului – protejarea sistemului dolarului de colaps.
Ideea că SUA își vor recâștiga poziția de centru de producție de talie mondială este în mare parte o narațiune diversionistă creată pentru scopuri interne. În 1950, forța de muncă din sectorul manufacturier din SUA reprezenta 33,7% din economia internă – o cifră care a scăzut la mai puțin de 8,4% în prezent. Pentru a reveni la situația anterioară ar fi nevoie de o schimbare generațională.
Așadar, în afară de consensul privind China, elita conducătoare este divizată – cu persoane precum J.D. Vance și echipa economică formată din Stephen Miran și Russel Vought, mai preocupate de riscul ca SUA să-și depășească limitele și să submineze supremația dolarului, în timp ce falcii susțin consolidarea hegemoniei dolarului, cu „demonstrații” clare ale puterii militare a SUA.
Restructurarea creditorilor stă la baza grabei lui Trump de a încheia un „acord” cu Rusia – unul care ar putea aduce oportunități de afaceri rapide și fluxuri de capital pozitive (și garanții) în contul de capital al SUA. Un acord cu Iranul ar putea chiar să ducă la apoteoza dominației energetice a SUA, rezultând în noi fluxuri de venituri care ar consolida încrederea în dolar.
Pe scurt, agenda lui Trump nu este strategică pe termen lung. Este vorba de o concentrare pe termen scurt a cererii agregate pentru dolar ca singură monedă pe care oamenii o cer, chiar dacă nu vor să cumpere nimic din țara care creează dolarii.
Defectul crucial este că tranzacționalismul grosolan al lui Trump îi distruge credibilitatea ca actor geopolitic serios și, în consecință, îi obligă pe alții să se protejeze împotriva dolarului.
Pe scurt, prăbușirea credibilității cauzată de disprețul lui Trump față de lectură, față de briefingurile informative și de încrederea sa în ultima persoană care i-a șoptit la ureche, duce la schimbări bruște de politică și la o dorință generală a celorlalți de a se distanța cât mai mult posibil de imprevizibilul Trumpland.
Emmanuel Todd avertizează că răspunsul clasic la prăbușirea sistemului de credințe și a psihicului particular care a animat paradigma economică „este anxietatea – mai degrabă decât orice stare de libertate și bunăstare. Credințele care au însoțit triumfalismul occidental se prăbușesc. Dar, ca în orice proces revoluționar, nu știm încă care nouă credință este cea mai importantă, care credință va ieși victorioasă din procesul de descompunere”.
Deși revoluțiile distrug în general, scopul lor este de a valorifica energiile suficiente pentru a eradica instituțiile care erau prea rigide pentru a se integra în cererea de schimbare care a provocat revoluția în primul rând.
În acest context, urmărirea unui nou război rece împotriva Chinei se concentrează tocmai în jurul anxietății SUA (așa cum susține Todd) – în primul rând teama că construirea de către China a unei „superautostrăzi” digitale pentru bani se va dovedi a fi mult mai avansată decât drumul șubred care este drumul dolarului american.
Astăzi, acea autostradă super-largă poate că nu este atât de utilizată. Asta este situația actuală. Dar deja există o migrare de la vechea autostradă către super-autostrada chineză, așa cum subliniază Varoufakis chinezilor.
Pentru establishmentul american, „super-autostrada” chineză constituie un pericol „clar și prezent” pentru hegemonia sa. Anxietatea nu se referă realmente la proprietatea intelectuală chineză sau la „furtul de proprietate intelectuală”. Este teama că SUA nu pot ține pasul cu noile ecosisteme financiare construite de China sau cu sofisticarea yuanului digital.
Această anxietate este agravată – nu în ultimul rând – de faptul că stăpânii Fintech din Silicon Valley sunt în conflict cu marile bănci de compensare de pe Wall Street (care doresc să-și păstreze sistemele învechite). China are avantajul aici, deoarece sectoarele sale financiar și tehnologic sunt fuzionate, ca unul singur.
Temerile sunt clare: dacă China va reuși, SUA își vor pierde „arma magică” a dominației monetare:
„Iată ‘revoluția’: fără artificii, fără titluri în presa occidentală. Doar o dimineață liniștită la Beijing, în care coroana dolarului a căzut. Sistemul financiar mondial tocmai a fost redirecționat – prin [superautostrada] Chinei”.
„Pentru prima dată în istorie, CIPS (Sistemul de plăți interbancare transfrontaliere) al Chinei a depășit SWIFT în ceea ce privește volumul tranzacțiilor într-o singură zi. Un banner roșu a apărut la sediul central al Băncii Chinei la ora 1:30 dimineața, pe 16 aprilie 2025”.
„CIPS [după cum spune Zerohedge] a procesat suma uluitoare de 12,8 trilioane de yuani RMB într-o singură zi – aproximativ 1,76 trilioane de dolari USD. Acest volum, dacă este verificat, depășește sistemul SWIFT dominat de dolarul american în ceea ce privește volumul zilnic de tranzacții transfrontaliere”.
Da – totul se reduce la bani.
Traducere și adaptare după strategic-culture.su
Leave a Reply
Want to join the discussion?Feel free to contribute!