„Rusia, aceasta batrana tara tirana, incearca sa distruga democratia impertinenta a Ucrainei. O victorie ucraineana ar confirma principiul guvernarii libere, integrarea in Europa si bunavointa oamenilor de a face fata provocarilor globale. Prin contrast, o victorie a Rusiei ar spori politica de genocid din Ucraina, ar inrobi europenii, ar face imposibila lupta impotriva amenintarilor climatice, ar intari fascistii, tiranii si nihilistii care vad politica ca pe un spectacol menit sa distraga oamenii de la distrugerea lumii. Acest razboi determina principiile care vor prevala in secolul al XXI-lea, politicile de masacre in masa sau politicile de aparare a demnitatii umane. Viitorul democratiei este in joc”.

Acesta este in esenta modul in care Timothy Snyder, unul dintre cei mai proeminenti reprezentanti academici ai establishmentului occidental, descrie mizele razboiului din Ucraina in numarul din septembrie al revistei americane „Foreign Affairs”. Apararea „valorilor europene” impotriva barbariei, a democratiei impotriva dictaturii, a virtutilor eroice impotriva crimelor de razboi, acesta este discursul pe care il servim zi de zi liderilor occidentali si mass-mediei incepand cu 24 februarie, pe un ton si cu unanimitate care nu primesc niciun raspuns.

Este adevarat ca aceasta viziune corespunde realitatii si ca acest razboi corespunde unei lupte a binelui impotriva raului? Si care sunt aceste valori faimoase pe care le auzim mereu si mereu, dar pe care nu le definim si, mai presus de toate, ne supunem testului propriului nostru comportament? Care este insemnatatea unei „valori” devenite inutilizabile pentru ca a fost alterata sau a fost devalorizata de atitudini chiar mai criminale decat cele reprosate adversarului? Aceste intrebari nu sunt triviale pentru ca, vazuta din restul lumii, Europa arata ca nu a reusit sa impartaseasca modelul sau intern – cooperarea intre natiunile membre pe o baza egalitara si cu respect reciproc – cu celelalte natiuni ale lumii si isi pierde onoarea si creditul fata de ele.

ucraina

Este necesara o analiza a situatiei actuale

Prima observatie problematica este valoarea fondatoare a Europei din 1945, valoarea care a fost mentinuta timp de sapte decenii pentru a justifica crearea si succesul Uniunii Europene, pacea intre natiuni, dar a disparut complet din discursurile oficiale si mass-media din aprilie anul trecut.

Desigur, pacea suferise deja un regres serios in anii 1990, in timpul razboiului din Iugoslavia, cand recunoasterea prematura a independentei Sloveniei si Croatiei de catre Germania a inrautatit situatia si, in 1999, liderii germani au nascocit falsul plan „Horseshoe” si a pus in scena masacrul de la Raçak, despre care se presupune ca ar fi fost declansat de sarbi pentru a lichida kosovarii si astfel a justifica bombardarea unui stat european timp de 78 de zile, zecile de decese si daunele de miliarde de dolari.

Acest ideal de pace a fost, de asemenea, subminat de transformarea treptata a N.A.T.O. intr-o alianta din ce in ce mai agresiva dupa disparitia Uniunii Sovietice, dupa cum reiese din atacurile asupra Serbiei, deja mentionate, Irak, Libia, Siria si Afganistan, cel mai adesea comise cu incalcarea dreptului international. Ca sa nu mai vorbim de bombardamentul continuu al populatiei civile din Gaza sau de deportarea locuitorilor Insulelor Chagos de catre britanici pentru a infiinta o baza militara (Diego Garcia), recent condamnata de Curtea Internationala de Justitie.

In ciuda acestor incalcari, pacea, cel putin in mod oficial, a ramas o baza de actiune si o pretinsa „valoare” a Europei si a Occidentului. In numele mentinerii pacii, presedintele Sarkozy s-a grabit la Moscova in vara anului 2008 pentru a se intalni cu presedintele Putin dupa razboiul esuat din Georgia declansat de Saakașvili.

nato, ucraina

In numele pacii, Europa, Franta si Germania au condus, au negociat si au garantat in continuare acordurile de la Minsk care au urmat rasturnarii guvernului ucrainean si revoltei provinciilor estice ale Ucrainei dupa revoltele din februarie 2014 si anexarii Crimeei la Rusia. Am sperat chiar ca pacea va fi posibila intre Ucraina si Rusia la sfarsitul lunii martie, pana cand mediatizarea situatiei din Boutcha si vizita lui Boris Johnson la inceputul lunii aprilie au pus capat oricarei sperante de negocieri din partea vestica.

De atunci, pacea a disparut de la orizontul european. Mai mult, ministrii si mass-media, in frunte cu presedintele Comisiei Europene, cer in mod constant mai mult razboi, mai multe livrari de arme, mai multe sanctiuni, mai mult sprijin financiar, mai multa austeritate energetica, stigmatizarea si punerea etichetei de tradatori celor cateva voci care indraznesc sa faca apel la dezescaladare si diplomatie. Acest decalaj intre valorile proclamate si comportamentul real submineaza intregul discurs occidental asupra valorilor.

In aceeasi ordine de idei, cum sa interpretam discursul liderilor europeni si al mass-mediei, care nu au cuvinte suficient de dure pentru a critica nationalismul Serbiei, Rusiei, Ungariei, Turciei, Chinei (vis-a-vis de Taiwan), sovinismul asa-numitelor partide „de extrema dreapta” in Franta, Italia, Tarile de Jos, Austria si in alte parti, precum si separatismul Catalanilor, republicilor Donbass si al Crimeei, care au toate precautiile posibile pentru secesiunea Kosovo, independenta Taiwanului, ocuparea Golanului si colonizarea Cisiordaniei, dar care nu sunt recunoscute de dreptul international, si pentru lupta virtuoasa a batalioanelor ultranationaliste ucrainene, dar condamnata de O.N.U. in cadrul rezolutiilor impotriva nazismului? Cum putem lauda nationalismul unora, oferindu-le arme, sprijin financiar si recunoastere politica, condamnand in acelasi timp nationalismul altora, care, spre deosebire de primii, nu au inceput inca niciun razboi?

democratia ruinata

A doua valoare aparata de Occident este democratia. In ceea ce priveste pacea, ne-am dori sa aplaudam. Dar daca privim cu atentie, avem indoieli. Cum putem justifica sprijinul neconditionat pentru Ucraina, sub pretextul democratiei, cand aceeasi tara a interzis toate partidele de opozitie (in martie anul trecut), a inchis toate canalele de stiri neguvernamentale (in 2021 si 2022), a interzis limbile minoritare (si chiar majoritatea, deoarece limba rusa este vorbita de doua treimi din populatie), zeci de jurnalisti, adversari politici si chiar negociatori ucisi de serviciile sale de securitate au permis dezvoltarea coruptiei agresive (pozitia a 122-a in clasamentul coruptiei globale), au vandut 17 milioane de hectare de teren agricol bun catre trei multinationale americane, in ciuda opozitiei populare, a inrolat fortat populatia masculina in armata sa, a executat prizonieri de razboi, si-a folosit propria populatie civila ca scut uman (vezi raportul Amnesty), si-a umplut armata si administratia cu simpatizanti neo-nazisti notorii (pentru a mentiona doar cateva fapte importante care au fost confirmate si recunoscute de mass-media dominanta)? Este acesta cu adevarat modelul democratiei pe care vrem sa-l aparam?

Si cum ramane cu apetitul nostru pentru democratie atunci cand ne grabim la Baku pentru a flata dinastia Aliev care continua sa atace Armenia, in Arabia Saudita pentru a-l castiga printul MBS care a poruncit taierea in bucati a jurnalistul Kashoggi, in Camerun pentru a ne imprieteni cu presedintele Biya, care a fost la putere timp de 40 de ani, cu unicul scop de a obtine putin petrol sau gaze? Toate acestea pentru a-l boicota pe Vladimir Putin, care a fost presedinte timp de 18 de ani si care este gata sa ne livreze gaze si petrol mai putin poluante mai ieftin?

In mod similar, nu avem suficiente cuvinte dure pentru a denunta interferenta Rusiei in afacerile tarilor democratice, asa cum s-a intamplat in timpul intregului mandat al lui Donald Trump si in timpul alegerilor din Franta din 2017. Dar care este raspunsul atunci cand doi procurori speciali americani (Robert Mueller si John Durham) stabilesc contrariul? Nimic! Dimpotriva, sustinem cu entuziasm interventia noastra in functionarea politica a tarilor terte, asa cum a fost cazul in Venezuela in 2019, cu sprijinul autoproclamatului presedinte Juan Guaido, cu lovitura de stat impotriva presedintelui bolivian EVO Morales si cu toate revolutiile colorate menite sa rastoarne guvernele legitime, cum ar fi cel din februarie 2014 in Ucraina.

Jurnalistul si regizorul australian John Pilger spune ca, in timpul celor optzeci si trei de ani de viata ai sai, guvernul S.U.A. a reusit sau a incercat sa rastoarne cincizeci de guverne straine, majoritatea democratice, care au intervenit in alegerile din alte treizeci de tari. Ca a purtat razboi sau a aruncat bombe si asupra a treizeci de tari, majoritatea sarace si lipsite de aparare, a luptat impotriva miscarilor de eliberare din 20 de tari si a incercat sa-i asasineze pe liderii a aproximativ 50 de natiuni, toate cu pretul unor carnaje, masacre si distrugeri de nedescris. Un exemplu de democratie si respect pentru oameni!

Si in cele din urma, cum ramane cu functionarea noastra democratica atunci cand sustinem un razboi fara consultarea cetatenilor, cand adoptam neutralitatea fara dezbatere, asa cum este cazul in Elvetia, atunci cand ne angajam in beligeranta impotriva opiniilor oamenilor? Amintim in acest sens sondajul efectuat in Germania si publicat pe 30 august de revista „Stern”: 77% dintre germani sunt in favoarea negocierilor de pace in Ucraina (fata de 17% care cred ca nu ar trebui facut nimic), 87% cred ca ar trebui sa negociem cu Putin (fata de 11%), 62% ca nu ar trebui sa livram arme Ucrainei (fata de 32%). Un altul a avut rezultate similare in Austria. Acestea sunt opinii populare pe care nu le vom asculta.

drepturile omului in ucraina

A treia categorie de valori pe care trebuie sa le aparam in Ucraina este reprezentata de drepturile omului. Ideologii occidentali sustin ca Rusia a comis o crima de agresiune, cea mai grava dintre toate crimele potrivit Tribunalului de la Nurnberg, prin lansarea „operatiunii speciale” impotriva Ucrainei. Este posibil. Dar rusii, intr-o maniera similara acuzatiilor occidentale despre uigurii din China, spun ca au raspuns doar la crima de „genocid” comisa de fortele ucrainene din 2014 in Donbass, cu pretul a 14.000 de decese atestate de O.N.U. Acelasi lucru este valabil si pentru incalcarea dreptului umanitar, luarea de ostatici civili, executarea de prizonieri. Potrivit estimarilor din august, O.N.U. a estimat numarul victimelor civile din februarie la aproximativ 5.587 de morti si 7.890 de raniti. Aceasta inseamna 6.000 de civili morti si 8.000 raniti, dar suntem departe de un masacru pe scara larga si de sutele de mii de civili ucisi de trupele N.A.T.O. si armatele pro-occidentale din Irak, Afganistan sau Yemen.

Crime impotriva crimelor, acuzatii impotriva acuzatiilor, nu am ajuns prea departe daca ne uitam la lucruri intr-o perspectiva holistica. Si, in orice caz, daca cineva este cinstit si daca cineva doreste sa judece presupusul agresor pentru crimele sale, ar trebui sa inceapa mai intai cu el insusi.

In mod similar, Occidentului si Europei, in special, ii place sa se stabileasca ca un model de libertate de exprimare, in comparatie cu o Rusie care ii dispretuieste fara rusine. Dar cum putem explica faptul ca mass-media noastra aservita calca in picioare toate criteriile de informatii obiective prin faptul ca ia partea Ucrainei, fara a asculta cealalta parte? „Audi alteram partem” spun manuale de jurnalism. Miercuri dimineata, trei experti au dezbatut in ziarul de dimineata despre cultura Frantei, toti anti-rusi viscerali, in frunte cu Edwy Plenel. Unde este pluralismul presei si diversitatea de opinii? Si de ce a fost interzisa cu totul presa rusa „RT” si „Sputnik” din U.E.? Nu este acesta un atac grosolan asupra libertatii de exprimare, chiar si atunci cand incercam sa-l justificam sub pretextul combaterii „propagandei ruse”? De cand cenzura a fost democratica si reprezentativa pentru libertatea de exprimare? Si cum putem justifica tratamentul josnic al lui Julian Assange, Edward Snowden sau Chelsea Manning, pentru ca ei au denuntat crimele americane din Irak sau compromisurile lui Hillary Clinton si fiul lui Biden?

Ultimul punct, pentru o lista care ar putea fi extinsa, incalcarea flagranta a dreptului la proprietate privata cu confiscarea activelor Bancii Centrale Ruse, proprietatea privata a oligarhilor, si sechestrarea a miliarde de active afgane si venezuelene de catre bancile centrale americane si engleze.

escrocheria schimbarii climatice

A patra si ultima categorie de valori tradata de practicile occidentale, de ecologie si de lupta impotriva schimbarilor climatice. De la Summitul de la Rio din 1992, Occidentul s-a prezentat ca un campion al luptei pentru „conservarea planetei” si dezvoltarea tehnologiilor ecologice, cu mare dificultate si cu dezbateri interne puternice, declarand in special razboiul impotriva emisiilor de CO2. In 2019, elitele sale politice si mass-media au fost pline de admiratie pentru Greta Thunberg si grevele tinerilor, in timp ce faceau apel la tarile din sud, care nu reprezentau aproape nimic in problema emisiilor de gaze cu efect de sera, sa se alature initiativei in schimbul investitiilor impresionante pe care presedintele manipulator al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, le-a estimat in sute de miliarde de dolari.

Dupa trei ani si sase luni de razboi in Ucraina, ce s-a intamplat? Nimic altceva decat abandonarea tuturor promisiunilor facute si tradarea tarilor din Sud. In numele luptei pentru Ucraina si a „economiei ruse care ingenuncheaza”, Europa a inceput sa importe cu mare cheltuiala, cu mari intariri de petroliere poluante si de transport in vrac al gazelor si al uleiului de sist consumat anterior. Centralele electrice pe carbune sunt redeschise in Germania si Polonia cu binecuvantarea ministrilor mediului care ar fi facut scandal in urma cu doar un an referitor la aceasta problema. Si in curand va fi randul centralelor nucleare.

In intreaga Europa, Verzii de ieri, in fruntea luptei anti-nucleare si pacifiste, s-au reconvertit in lideri ai celor mai razboinice politici existente, sub pretextul ca ar fi o situatie temporara si ca nu ar compromite obiectivele climatice! La fel ca socialistii care au votat pentru credite militare in 1914, Verzii de astazi au imbracat uniforma kaki pentru a adera la cel mai virulent militarism si pentru a se folosi de beneficiile combustibililor fosili certificati „democratic”, desi cumparati din Qatar, din Arabia Saudita sau Azerbaidjan. Cautati eroarea!

In ceea ce priveste tarile din sud, se simt mai inselate ca niciodata. La ultimul summit euro-african privind clima, care a avut loc la Rotterdam, pe 5 septembrie anul trecut, niciun sef de stat european nu s-a prezentat, cu exceptia gazdei olandeze! Africanii, al caror continent a contribuit doar cu 3% la emisiile de gaze cu efect de sera si carora le-am promis 100 miliarde de dolari pe an ca ajutor pana in 2020, nu vor uita aceasta tradare. Sefii de stat europeni au fost prea ocupati cu elaborarea ultimelor sanctiuni impotriva gazelor naturale rusesti.

Aceasta lista a incalcarilor mici si mari ale valorilor marturisite de Occident in contextul razboiului din Ucraina este simptomatica nu numai pentru ipocrizia Occidentului – care nu este noua – ci si pentru prabusirea principiilor morale si a presupusului exemplu oferit de Occident. Occidentul a luptat in numele valorilor sale si in cele din urma a castigat Razboiul Rece impotriva adversarului sovietic. Marele diplomat si teoretician al Razboiului Rece, George Kennan, scrisese deja in 1951 ca „cea mai importanta influenta pe care S.U.A. o pot exercita asupra evenimentelor interne din Rusia va continua sa fie cea a exemplului. Mesajul pe care ne straduim sa-l aducem altora, oricare ar fi acesta, poate fi eficient numai daca este in concordanta cu propriul nostru comportament. Este suficient de impresionant sa impui respect si incredere intr-o lume care, in ciuda tuturor dificultatilor materiale, este mai dispusa sa recunoasca si sa respecte excelenta spirituala decat opulenta materiala”.

Este clar ca nu urmam calea cea dreapta. Intoxicata de propria propaganda, Europa este convinsa ca inca intruchipeaza un ideal moral si ca poate reprezenta idealurile morale ale Razboiului Rece – binele impotriva raului, democratia impotriva dictaturii – fara a fi nevoie sa le aplice. Orice se va intampla si oricare ar fi rezultatul acestui conflict, oricare ar fi responsabilitatile ambelor parti, trebuie sa ne temem ca Occidentul se va insela doar pe sine insusi. Acest razboi, condus in numele moralitatii de ucraineni, este doar masca unei nevoi de pradare universala si a unei hegemonii globale niciodata satisfacuta.

Traducere si adaptare dupa arretsurinfo.ch.

Recent Posts

Leave a Comment

Tinem legatura?

Daca doriti sa ma contactati, imi puteti trimite un mail folosind formularul de contact de mai jos.

Not readable? Change text. captcha txt
Alexander Friedmanncreier, computer, retea neuronala