Folosim destul de des astazi, cand ne referim la cei care ne controleaza viata, numele de sistem. Sistemul sub care suntem acum este format din marea finanta mondiala – bancherii internationali – sau Dumnezeii banilor, pentru ca fac banii din nimic, apoi sistemul politic – SUA, UE, apoi canalele de propaganda prin care se obtine adeziunea la sistem – mass-media, marile corporatii.

Acest sistem cand intra intr-o tara vine cu puterea nelimitata a banilor facuti din nimic (fara numar), insa acest aspect nu este suficient pentru a controla o societate simpla, traditionala. Ei au nevoie sa transforme banii pe care ii au in putere, iar puterea in control. De aici incepe jocul – jocul spiralei sclaviei.

Sistemul are nevoie doar sa te implice in joc, sa te introduca in spirala sclaviei, restul vine de la sine, odata intrat esti aproape fara scapare. El te invita la consum, iti genereaza nevoi si iti propune sa cauti banii oferiti de el pentru a-ti satisface nevoile. Va mai amintiti cat de mult eram criticati si ni se dadea mereu in cap cu statisticile pentru consumul mic? Sistemul este aproape neputincios in fata celui ce nu consuma si reuseste in proportie cat mai mare sa isi satisfaca nevoile de baza prin propria gospodarire.

Odata intrat in joc, sistemul te invaluie pe toate laturile – mass-media, marketingul marilor corporatii si, bineinteles, cu ajutorul parghiilor pe care le are statul. Uitati-va cum dupa colapsul imobiliar din 2008, toate preturile au explodat, desi criza s-a adancit, preturile au crescut cu mici exceptii. In mod normal, pe timp de criza preturile ar fi necesar sa scada odata cu cererea, dar benzina aproape s-a dublat, gazele, utilitatile la fel , taxele locale, impozitele, tarifele la transporturi au avut cresteri serioase. Va dati seama cat de mult au fost adanciti in spirala sclaviei cei cu datorii cand salariul real a scazut considerabil, sa nu mai vorbim de cei cu credite in franci elvetieni. Daca va uitati atent la toate aceste aspecte vedem ca tot scenariul bancherilor a fost creat pentru a culege roadele acum. Ganditi-va cine putea rezista la o astfel de incercuire – cand rata la banca ti se dubleaza, salariul scade – cel nominal din cauza taierilor si apoi si cel real din cauza tuturor scumpirilor.

Punctul in care am ajuns acum nu este nicidecum cel final, de aici mai urmeaza foarte multe scumpiri venite prin presiunea Uniunii Europene, pe standarde de mediu si alte motive care au scopul de a ridica plafonul minim de subzistenta la un nivel cat mai inalt, astfel incat si cei care nu s-au imprumutat si au fost chibzuiti sa fie pusi sub presiunea de a nu mai putea plati taxele si impozitele si cheltuielile strict necesare. O tara in care tineretul munceste din greu pentru a-si plati datoriile si poftele generate de sistem, pensionarii nu mai umbla cu sacosica pe la magazine, ci dau cu cardul pe la mall si multi dintre ei au muscat din marul creditarii; o tara in care cei care mai au timp sa invete se apleaca numai catre cunostinte tehnice pentru a servi sistemului si nu urmaresc sa invete pentru a intelege viata, ceea ce apoi la va creste sansele de supravietuire; o tara in care nimeni nu mai are timp de reflectie, in care copiii sunt educati in acelasi mod superficial pentru a reusi in „viata” propusa de sistem, este o tara care a intrat cu totul in spirala sclaviei si cu greu mai poate iesi…

Cele mai sinistre curente de gandire, care au transformat omul dintr-o fiinta spirituala, intr-un animal de povara, cel putin in epoca moderna, sunt: nazismul, capitalismul si corporatismul. Fara a mentiona nimic despre amanuntele ocultismului satanic care sta la baza coruperii firii noastre.

Intotdeauna imbracat corect, cu un zambet inghetat pe buze, preocupat, important, tot timpul grabit, n-are timp de pierdut in discutii banale, caci este permanent prins in tot felul de „proiecte”. Nu prea are timp sa doarma, ajunge acasa obosit si taciturn, are o amanta/amant, printre colegele/colegii la fel de workoholici, vorbeste si gandeste in clisee si se infierbanta ca un sectar daca ii pui la indoiala patronatul sau daca nu-l divinizezi pe boss, ala cu casa mare, masini de lux, yahturi, trabuce si restul de nimicuri care fac un prost sa se creada important. Cea mai enervanta intrebare pe care poti sa i-o pui unui corporatist este: pentru ce munceste si la ce-i mai folosesc banii daca oricum nu gaseste nici 5 minute pe saptamana sa se bucure de ei?

Imaginea de sine

Sa devina important, sa fie bagat in seama, si pentru asta are nevoie de o functie cat mai aproape de varful piramidei, sa detina toate gadgeturile gen: ultimul tip de telefon/tableta/smartphone, o masina buna, de peste 20.000 euro, un apartament intr-un cartier de fite si pentru asta e in stare sa se indatoreze pana peste cap, sporind, in acelasi timp, avutiile bancilor de la care se imprumuta si ale companiilor multinationale de la care cumpara. Desi nu are timp de auto-cunoastere si dezvoltare personala, intrucat munceste intre 12-14 ore pe zi, totusi simte o nevoie maladiva de a ajunge si el „cineva”, sa il respecte lumea, sa i se ceara parerea, iar dresorii care il fac sa se simta atat de important obtin totul de la el.

Realitatea este ca sclavul modern corporatist nu va fi niciodata bogat sau liber. Inlantuit de credite pe 20 de ani, dependent de disponibilitatea sefilor de a-l promova ierarhic, trepanat si indoctrinat, zilnic si prin metode de persuasiune profesioniste, el va produce maximum de profit pentru boss. Singura constanta a corporatistului este munca. Iluzionat si egocentric, corporatistul isi ruineaza viata personala, viata de familie, se indeparteaza atat de tare de latura sa spirituala, incat va plonja pe nesimtite intr-o viata jalnica, inglodat in credite si datorii, fara timp sa respire.

Mai mult, ni se induce ideea ca evenimentele ce caracterizeaza inceputul acestui al treilea mileniu ar arata ca procesul globalizarii pietelor nu ar fi suficient pentru a crea dezvoltarea economica si social-culturala care se doreste. De aceea, se spune ca echilibrele economice cer, pentru ca acest proces sa functioneze unitar, sa fie urmat de „globalizarea culturilor”, de integrarea acestora in evolutia si dezvoltarea omenirii.

Si totusi, ne intrebam si noi de unde provine impetuoasa nevoie a guvernantilor pentru „globalizare”, pentru „etatizare”… de unde, de ce?! Oare fiindca este vorba de o maturizare a elitei politice pana acolo incat sa-si doreasca cu atata ardoare binele intregii omeniri, sau pentru ca isi doresc pentru sine intreaga guvernare planetara!? Tema de fata isi propune sa caute raspunsul la o asemenea problema.

Incursiune din trecut spre prezent

Daca la sfarsitul secolului al XIV-lea existau numeroase banci italiene care isi internationalizau afacerile, ulterior constatam o implicare, fireste, cointeresata, a unor state puternice in dominatia altor tari si popoare prin intermediul companiilor (Compania Olandeza si cea britanica Indiile de Est, Compania Muscovy, Compania Africa Regala si Compania Hudson Bay). Acestea par sa fi fost modelele incipiente ale corporatiilor transnationale din zilele noastre.

Una dintre primele si cele mai longevive companii englezesti, infiintata in jurul anului 1600, la inceput pentru a face comert in Indiile de Est dar care a ajuns sa faca comert mai ales in India si China, a fost Compania Indiilor de Est. Desi compania a fost dizolvata dupa o perioada de functionare de peste 250 de ani de activitate, mai precis la 1 ianuarie 1874, vreme indelungata a detinut o pozitie privilegiata in raport cu guvernul englez si, ulterior, cu cel britanic. A primit adesea privilegii speciale, inclusiv scutiri de taxe si anumite monopoluri comerciale.

Mai mult, pornind de la comert, aceasta companie a ajuns in anul 1757 (dupa batalia de la Plassey) sa guverneze parti mari din India, exercitand putere militara si asumandu-si administratia, renuntand treptat la activitatile comerciale.

In 1670, succesul comertului cu blanuri de la populatia indigena a determinat fondarea Companiei Golfului Hudson, care a si primit de la coroana britanica monopolul comertului cu blanuri in zona bazinului golfului Hudson – Tara lui Rupert (zona golfului Hudson a fost locuita inca din preistorie de diferite triburi de eschimosi iar in anul 1610, Henry Hudson a descoperit golful care va purta numele sau, explorandu-i coastele estice). Constatam ca in anul 1870, monopolul comertului cu blanuri a fost abolit, iar „Tara lui Rupert” a fost anexata la Canada.

Demna de mentionat este si aparitia cartei corporative, ce reflecta atentia pe care Coroana engleza o acorda acestei forme de expansiune si de dominatie. Carta era practic o favoare din partea Coroanei engleze, care limita raspunderea legala a unui investitor la cuantumul investitiei sale, drept care nu era recunoscut cetatenilor individuali. De asemenea, in carta erau stabilite drepturile si obligatiile specifice corporatiei, precum si partea de profit care urma sa revina Coroanei.

Procesul de transnationalizare insa nu se opreste aici. Continua. Va duce la aparitia mai multor societati/companii transnationale, insa transnationalizarea va merge mult mai departe, miza ei reala fiind reprezentata, pentru secolele XIX-XX, de ascensiunea nationalismului, apoi depasirea acestuia si, in sfarsit, incercarea de a construi o noua era postnationalista care sa cuprinda toate sectoarele vietii umane. Pentru aceasta se simtea nevoia unei „colaborari” legale intre economic si politic, aspect care faptic reprezenta o realitate mai veche, daca ne gandim ca in spatele puternicelor corporatii s-au aflat tot timpul „oamenii politici”. Insa diplomatia si reusita strategiei impunea nevoia de legitimitate aparenta.

Pentru aceasta statul era nevoie sa fie implicat intr-un mod transparent si legal in economie si societate, oportunitate creata de aparitia liberalismul care tocmai isi facea simtita prezenta in economia celei de-a doua jumatati a secolului XIX. Astfel, s-a reusit ca „statul jandarm” sa fie inlocuit in timp cu un stat interventionist care sa aiba la dispozitie parghii directe financiare si de orientare economica.

Pe de alta parte, folosindu-se de germenele nationalismului pe cale sa dea roade la inceputul secolului al XIX s-au pus „bazele” Primului Razboi Mondial, o sursa si o oportunitate deosebita de imbogatire a marilor trusturi bancare care au finantat ambele tabere ale razboiului, asa cum, de altfel, procedasera si in timpul lui Napoleon – batalia de la Waterloo. Campaniile de armament finantate de bancile din Anglia, Germania, Franta si Austria, controlate de Rothschild, au sponzorizat toate taberele razboiului.

Aceasta dorinta de imbogatire a fost platita cu pretul a peste 20 de milioane de vieti umane. „Elitele” au folosit conjunctura ca pretext pentru crearea Ligii Natiunilor, care sa preintampine razboiul, nebanuindu-se ca in spatele acestei societati „binevoitoare” se ascundea crearea unui cadru pentru viitorul Guvern Mondial.

Dorinta de bani si de preluare a puterii planetare nu a cedat nici in fata celui de-al Doilea Razboi Mondial. Sfarsitul acestui razboi a oferit, de asemenea, oportunitatea infiintarii de catre invingatori a complexului ONU, mai intai in orasul New York pe un pamant donat de John D. Rockefeller, unul dintre ramurile promotorilor traditionalisti ai globalizarii.

Asadar, primul pas in planul trilateral de mondializare a fost crearea Uniunii Europene, motiv pentru care la 18 aprilie 1951 sase state, Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda, au semnat Tratatul de la Paris, prin care s-a constituit Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (ECSC). A luat nastere prima comunitate europeana, urmarindu-se in continuare constituirea a inca doua organisme: Comunitatea Economica Europeana si Comunitatea Europeana pentru Energia Atomica (Euratom).

In 1954, elita planetei s-a intalnit in secret in hotelul Bilderberg din Oosterbeek (Olanda). In opinia globalistilor, de indata ce Uniunea Europeana a fost infiintata sub pretextul schimburilor comerciale, Uniunea Nord Americana si Uniunea Asiatica ar fi ca si formate, iar ONU ar servi ca un regulator mondial ale celor 3 super-puteri.

La 1 ianuarie 1958, Tratatele de la Roma deja devin operationale iar Adunarea Parlamentara si Curtea de Justitie devin institutii comune tuturor celor trei comunitati europene: ECSC, CEE si Euratom. Structurile politice create in scopul guvernarii intregii lumi erau conduse de catre aceiasi oameni care detineau si controlul economiei mondiale prin marile banci, companii transnationale, ceea ce era deosebit de important pentru infaptuirea pietei unice declarate si, ulterior, a unui guvern mondial inca ascuns opiniei publice.

In acest context, crearea Grupului Celor 7, devenit Grupul Celor 8 state (G8) cele mai dezvoltate din punct de vedere economic, tehnologic si militar (Canada, Franta, Germania, Italia, Japonia, Rusia, Regatul Unit al Marii Britanii si al Irlandei de Nord si Statele Unite ale Americii) a reprezentat un semnal aproape imperceptibil de iesire la suprafata a intentiei de globalizare, de realizare a planului trilateral. La inceput ministrii de finante si guvernatorii bancilor centrale din cele mai importante cinci tari s-au intalnit la intervale neregulate, pe cai neoficiale. Prima intalnire s-a tinut in 1967 la Chequers, casa de la tara a prim-ministrului britanic.

Pana in 2009 s-au creat aproape toate mecanismele care sa puna in miscare sistemul de globalizare, inclusiv prin transferul de suveranitate al statelor nationale.

Tratatul de la Lisabona, intrat si el in vigoare incepand cu 1 decembrie 2009 si ratificat de cele 27 state membre ale Uniunii Europene, constituie un pas inainte in transferul de suveranitate de la statele membre la Uniunea Europeana, dar este unul limitat. Au fost extinse puterile Comisiei, Parlamentului si Curtii de Justitie in domeniul justitiei si afacerilor interne.

In prezent, constatam fara putere de tagada ca declinul statelor-natiune este mai mult decat evident, cedarea de suveranitate in favoarea organizatiilor internationale aflate intr-o continua consolidare si centralizare si, pe de alta parte, in favoarea corporatiilor financiare si bancare. Asa-zisele „ratiuni de stat” care au determinat guvernele sa cedeze puterea statelor in favoarea corporatiilor transnationale au fost in realitate „ratiuni” impuse de actuala „elita” planetara prin constrangerea economica indirecta exercitata prin crearea celor mai ingenioase „masinarii” ale timpului.

Uniunea Europeana, o entitate fara personalitate juridica, care se pretinde astazi o organizatie internationala calauzita de scopuri nobile, o „comunitate” economica si politica internationala care numara 27 de state europene, cu tendinte comportamentale specifice unui stat federal, formata in scopul declarat al asigurarii pacii, stabilitatii si prosperitatii cetatenilor acestora, afirmarii identitatii UE la nivel international, introducerea cetateniei Uniunii, spatiul liber fara frontiere, piata unica, libera circulatie a persoanelor, marfurilor, capitalurilor si serviciilor etc. reprezinta „un pas” apocaliptic spre o hipercentralizare, o lupta continua pentru descompunerea si preluarea suveranitatii statelor nationale ale lumii cu efectul direct al „subjugarii omenirii” in numele civilizatie si pentru asa-zisa „unitate in diversitate”.

In loc de concluzii

Desi istoria internationalizarii afacerilor pare a avea radacini destul de adanci, constatam insa ca marile imperii politico-militare cunoscute de-a lungul istoriei antice si medievale, care nu au urmarit altceva decat dominatia intregii lumi, au fost inlocuite in prezent cu imperiile comerciale si financiare (in care armata a fost inlocuita de investitiile externe), imperii care in doctrina recenta ne-au devenit cunoscute sub denumirile de „corporatii multinationale”, „corporatii transnationale” etc. Aceste corporatii nu sunt altceva decat niste firme sau aliante intre firme, care s-au dovedit deosebit de puternice si care si-au extins „tentaculele” afacerilor asupra intregii planete servind unui plan prestabilit, adica globalizarii, mondializarii, respectiv concentrarii oligarhice a intregii puteri planetare, economice si politice.

Asadar, scopul a ramas acelasi insa forma si mijloacele de atingere a acestei finalitati (ce oglindeste lacomia nemarginita a omului de a detine puterea mondiala) au imbracat o arhitectura noua.

Avand in vedere faptul ca alaturi de notiunea de „corporatie multinationala” se utilizeaza adesea expresii precum „firme multinationale”, „societati internationale”, „companii internationale”, „corporatii transnationale” etc., vom lamuri aceasta terminologie.

Din literatura de specialitate par a se desprinde trei criterii care dau sens notiunilor de „international”, „multinational”, „transnational”, notiuni utilizate adesea alaturi de termenii „corporatii”, „firme”, „societati”, „companii”. Aceste criterii sunt:

– Criteriul capitalului social. In situatia in care o societate comerciala are capitalul social provenit dintr-o singura tara, societatea respectiva este „nationala”, iar daca capitalul provine din mai multe tari, atunci spunem ca firma este „multinationala”.

– Criteriul teritorialitatii. Daca o societate comerciala sau un concern detine intreprinderi independente (de marimea si cifra de afaceri a acestuia) in mai mult de o singura tara, putem sa vorbim despre caracterul „international” al acelei societati.

Combinand cele doua criterii de mai sus putem spune ca o firma este „national-internationala”, daca are capital social exclusiv dintr-o singura tara si detine intreprinderi independente in mai mult de o singura tara.

– Criteriul organizatoric. Cand concernele sau societatile comerciale desfasoara activitati internationale peste frontierele propriei tari si au structuri organizatorice proprii, ele sunt „transnationale”.

Desi autorii anglo-saxoni in domeniu utilizeaza termenul de „intreprindere multinationala”, in materialele UNCTAD-ului pe probleme de investitii directe se foloseste cu precadere expresia „corporatie transnationala”, motivat de imprejurarea ca acesta din urma „are un plus de sugestivitate si de relevanta… pentru fenomenul de transnationalizare care se desfasoara in prezent in economia mondiala”.

Sursa: George Vlaes via academia.edu.

Recent Posts

Leave a Comment

Tinem legatura?

Daca doriti sa ma contactati, imi puteti trimite un mail folosind formularul de contact de mai jos.

Not readable? Change text. captcha txt
zgarcit la invatatura, zen, povestiri zenthe lie we live