Ernesto Bonilla – Dovezi care sugereaza realitatea reincarnarii (partea I)

Rezumat

In toata lumea pot fi intalniti copii care fac referiri la amintiri aparent dintr-o viata precedenta. Au fost studiate si publicate mai bine de 2500 de cazuri de astfel de cazuri sugestive de reincarnare, iar istoricul medical se pastreaza in arhivele Diviziei de Studii Perceptive la Universitatea Virginia (Statele Unite). Multi dintre acesti copii sunt din tari in care majoritatea crede in reincarnare, dar altii provin din natiuni cu culturi diferite si religii care o resping. In multe cazuri revelatiile lor au fost confirmate si corespundeau unor indivizi deja decedati. O buna parte dintre acesti copii au semne si defecte din nastere, care corespund cu ranile suferite de personalitatile precedente la care fac referire. Altii au comportamente care se relationeaza cu afirmatiile lor despre viata lor precedenta: fobii, filii si atasamente. Multi afirma ca recunosc persoane si locuri din presupusele lor vieti anterioare, iar unele dintre aceste recunoasteri au fost realizate in conditii controlate. Ipoteza reincarnarii este controversata. Nu se poate spune ca nu are loc, nici nu se pot obtine dovezi concludente ale contrariului. Cazurile descrise pana in prezent, izolate sau in ansamblu, nu ofera o dovada incontestabila a reincarnarii, dar ofera dovezi care sugereaza realitatea acesteia.

Introducere

Cuvantul reincarnare deriva din latina si inseamna literal „a obtine un nou corp”. Face referire pur si simplu la faptul ca atunci cand spiritul abandoneaza corpul in timpul mortii, alege unul nou, cu singurul scop de a dobandi crestere spirituala, dar persoana continua sa fie in esenta aceeasi. Acest fenomen a mai fost denumit si renastere, metempsihoza si transmigratie. In pofida faptului ca avem un corp a carui componenta celulara se inlocuieste in mod constant, constiinta ramane neschimbata, constanta si calatoreste, prin intermediul multor corpuri, in timp.

In hinduism reincarnarea este stiinta religioasa sau filosofica potrivit careia sufletul sau spiritul, dupa moartea biologica, incepe o viata noua intr-un corp noi, care poate fi uman sau animal, depinzand de calitatile morale din viata precedenta. Acest proces universal da nastere unui ciclu de moarte si renastere, guvernat de karma (actiune) care poate fi buna sau rea. Se afirma ca, karma umana, are doua componente:

1. Circumstantele actuale, care sunt determinate de actiunile persoanelor intr-o viata precedenta;

2. Karma viitoare, care ar fi determinata de deciziile si actiunile facute in viata actuala.

Conceptul buddhist al reincarnarii difera de altele prin faptul ca nu exista un „suflet” sau „spirit” sau „eu”, ci un „curent de constiinta” care uneste o viata cu alta.

In Islam, Coranul respinge conceptul reincarnarii, desi predica existenta sufletului. Exista totusi, diferite secte islamice care accepta reincarnarea: siitii Ghulat, druzii, alawitii si sufitii.

Pentru iudaism reincarnarea nu este un postulat traditional.

Crestinismul respinge de asemenea reincarnarea. Dar exista dovezi in Biblie potrivit carora anumiti discipoli ai lui Iisus si poate chiar Iisus insusi, au predicat despre reincarnare si de fapt a fost acceptata de primii crestini, dupa cum demonstreaza cele cincizeci si doua de manuscrise gasite in 1945 la Nag Hammadi, in Egipt. Unele dintre aceste manuscrise sunt la fel de vechi ca Noul Testament si descriu credintele unui grup de crestini, numiti gnostici, care se considerau ca fiind pazitorii invataturilor lui Iisus. In anul 553 d. Hr., in al Cincilea Conciliu Ecumenic, s-a abolit conceptul si credinta reincarnarii, dar unii afirma ca acest Conciliu nu a dictat niciodata acest decret.

Studii recente au indicat ca multi occidentali accepta ideea reincarnarii, inclusiv unii crestini contemporani, spiritualistii, gnosticii, teosofii, rozacrucienii si studentii filosofiilor esoterice, precum Kabala. In general scolile spiritualiste accepta conceptul reincarnarii. In Grecia antica, filosofi precum Empedocle, Pitagora, Platon, Socrate si Aristotel au asumat reincarnarea ca un aspect important al filosofiei lor. Filosofii moderni, precum Voltaire, Hume, Goethe si Schopenhauer au sustinut ideea reincarnarii sau si-au exprimat simpatiile pentru acest concept.

La sfarsitul secolului XIX, Allan Kardec a publicat cunoscuta sa opera „Cartea Spiritelor”. El afirma: „la abandonarea corpului, sufletul se intoarce in lumea spiritelor, din care iesise, si reia o noua existenta materiala, dupa o perioada relativ prelungita, pe durata careia ramen in stare de spirit ratacitor. Intrucat spiritul trebuie sa treaca prin mai multe incarnari, se dovedeste ca am avut cu totii multe existente si ca vom mai avea si altele.”

In „Extremele se ating”, Joaquín Trincado semnala: „am lucrat in mod continuu ca spirite si ca oameni, in toate popoarele si pe toate continentele si am fost albi, negrii, aramii si de toate culorile si in toate am adus contributii la progres; am fost trimisi si mandatari, saraci si bogati, am facut fapte bune si delicte, de aceea avem cu totii afinitati peste tot si chiar avem dusmani de toate felurile.”

Dupa cum reiese din aceste scurte referinte istorice, o parte importanta a populatiei mondiale crede in reincarnare. De la finele secolului XIX, un mare numar de oameni de stiinta si institutii de educatie superioara (universitati si institute de cercetare) au inceput sa investigheze in mod stiintific veridicitatea acestui fenomen.

Dovezi despre existenta reincarnarii

Ian Stevenson

Ian Stevenson, revizuind o mare varietate de date considerate ca dovezi pentru reincarnare, concluzioneaza ca cele mai importante ar putea fi reunite in cinci categorii.

1. Nedreptatile in distribuirea talentelor la fiintele umane

Anumiti autori au citat ca dovada a reincarnarii existenta copiilor genii, precum Mozart sau Bach. Cu toate acestea, Stevenson era de parere ca in aceste cazuri s-ar putea invoca o rara combinatie de factori ereditari si stimuli din partea parintilor pentru a explica existenta acestor genii muzicale. Dar in cazul lui Georg Friedrich Handel acesti factori ar fi mult mai putin importanti, deoarece familia sa nu avea nici un interes fata de muzica, iar tatal sau a incercat sa-l descurajeze.

2. Afirmatiile si declaratiile facute de fiinte dezincarnate

Comunicarile cu fiinte dezincarnate obtinute prin intermediul mediumilor nu ar putea fi considerate ca dovezi de supravietuire, dar fiind ca a presupune ca este vorba cu adevarat de fiinte dezincarnate, ar insemna sa acceptam de buna existenta supravietuirii de dupa moarte, care este tocmai ceea ce se incearca sa se demonstreze sau sa se respinga.

Edgar Cayce

3. Afirmatiile realizate de persoane cu sensibilitati legate de existenta unui individ ca o alta persoana intr-o viata precedenta

Multi mediumi in transa si persoane cu capacitati transcendentale fac afirmatii relationate cu vieti precedente ale consultantilor. In Statele Unite a fost celebru cazul lui Edgar Cayce, care a realizat multe citiri de existente trecute la persoanele care il consultau. Cu toate acestea, in majoritatea cazurilor nu a fost posibila trasarea existentei persoanei mentionate sau identificarea ei intr-o existenta precedenta.

4. Predilectiile sau temerile posibil relationate cu incarnari precedente

Se refera la faptul ca multe persoane se simt atrasa sau resping anumite persoane, tari, nume, alimente sau obiecte. Uneori aceste temeri sau atractii deriva in mod clar din experiente anterioare sau posterioare copilariei lor. In unele ocazii persoana uita originea acestor temeri sau atractii speciale, dar aceste amintiri ar putea fi recuperate prin hipnoza. Adeseori predilectiile sau temerile corespund memoriilor aparente ale incarnarilor anterioare. Stevenson cita cazul unui cuplu american care, intr-o calatorie in India, ajunsi in Bombay si mergand pe strazile orasului, le-au gasit extrem de familiare, in asa masura incat nu aveau nevoie de ghid si puteau descrie cu anticipatie caracteristicile locurilor pe care le descopereau la coltul strazii. Au fost intr-un cartier pe care credeau ca si-l amintesc cu usurinta si au cautat o casa si un smochin care se afla in gradina acesteia. Ajunsi la locul cu pricina, nu le-au gasit, dar cand au intrebat un politist, acesta i-a informat ca tatal sau ii spusese ca acea casa fusese acolo si apartinea familiei Bhan. Acestui cuplu, din motive necunoscute, ii placea numele Bhan si asa isi numisera primul fiu.

5. Aparentele amintiri din incarnari precedente

Cazurile care includ imagini amintite din incarnari precedente, reprezinta cel mai important si interesant grup de dovezi ale reincarnarii, pentru ca informatiile aduse pot fi coroborate. Cele mai relevante din aceste cazuri, sunt cele in care se dovedeste ca sase sau mai multe informatii de referinta corespund cu fapte verificabile de catre doua persoane, rude nerelationate care, in general, traiesc in orase sau tari diferite.

Unul dintre cele doua cazuri mentionate de Stevenson merita o atentie speciala.

Shanti Devi

Cazul lui Shanti Devi

Shanti Devi era o fetita nascuta in 1926 care traia in Delhi, India. La varsta de trei ani a inceput sa-si aminteasca si sa povesteasca detalii dintr-o viata anterioara din satul Muttra, situat la o distanta de vreo 128 km. Spunea ca numele sau in acea viata era Lugdi si se nascuse in 1902; apartinea castei Choban si se casatorise cu un negustor de tesaturi numit Kedar Nath Chaubey. Isi amintea ca nascuse un fiu care murise dupa 10 ani.

Cum Shanti Devi a continuat sa faca aceste afirmatii, la varsta de 9 ani, familia sa a scris o scrisoare pentru a afla daca acea persoana, despre care spunea ca a fost sotul ei in timpul vietii precedente, a exista in Muttra. Raspunsul la aceasta scrisoare a confirmat cele spuse de copila. Domnul Kedar a trimis o ruda la casa aceste fetite, iar dupa aceea a mers el insusi, fara a anunta in prealabil. Shanti Devi le-a identificat imediat pe ambele persoane. In anul urmator (1936), dupa ce se stabilise ca fetita nu iesise niciodata din Delhi, a fost creata o comise pentru a o vizita cand mergea la Muttra. In gara, in Muttra, fetita a recunoscut o alta ruda de-a lui Kedar Nath Chaubey, intr-un grup de persoane. A fost dusa intr-o trasura a carui conducator fusese instruit sa urmeze instructiunile pe care i le dadea copila. Indicatiile sale au dus-o la districtul si la casa lui Chaubey, pe care o recunoscuse, in pofida faptului ca fusese vopsita intr-o culoare diferita. In zona casei aparuse un batran brahman, pe care l-a identificat ca fiind tatal lui Kedar (socrul ei din viata anterioara). La intrarea in casa a raspuns corect la intrebarile care i-au fost puse, legat de amenajarea camerelor, dulapuri etc. A fost de asemenea la casa parintilor sai din viata anterioara, pe care i-a identificat corect dintr-un grup de mai bine de cincizeci de persoane; le-a spus inclusiv pe nume. A afirmat ca ascunsese o suma de bani intr-una din casele care apartineau familiei Kedar. In casa respectiva a indicat coltul unei camere ca locul in care ingropase banii. Cand s-a sapat nu s-a gasit nimic, dar Kedar Nath Chaubey a marturisit ca el scosese banii, dupa moartea sotiei sale.

Dialectul sau i-a impresionat de asemenea pe martori. Copila a facut cel putin 24 de afirmatii din memoria sa care au fost confirmate; niciuna nu a fost incorecta.

Dupa aceasta trecere in revista a dovezilor existentei reincarnarii, bazate pe memoria vietilor precedente, Stevenson si-a publicat raspunsurile la cateva intrebari relationate cu cazurile sugestive de reincarnare. La una dintre intrebari a raspuns ca nu era adevarat ca aceste cazuri se intamplau doar in culturi in care credinta in reincarnare este universala. De fapt, au fost raportate in societati in care majoritatea nu crede in posibilitatea reincarnarii, sau sunt ostili aceste idei: in America de Nord, Europa, America Centrala si de Sud, la musulmanii suniti in India si la crestinii din Liban si Sri Lanka. Exista cazuri in aceste culturi care nu au fost raportate din diferite motive, cum ar fi de exemplu suprimarea informatiei de catre subiect sau de catre parintii sai. Acesta a sugerat posibilitatea existentei unei relatii circulare intre credinta in reincarnare si incidenta cazurilor. Credinta promoveaza difuzarea cazurilor, deoarece permite persoanelor sa-si exprime orice amintire pe care ar putea s-o aiba dintr-o viata precedenta, iar aceste cazuri sprijina credinta in reincarnare prin faptul ca ajuta la credibilitatea acesteia, furnizand dovezi despre existenta sa. Cat despre posibilitatea ca o memorie mostenita sa explice memoriile aparente ale unei vieti trecute, el credea ca ipoteza memoriei mostenite putea surveni in acele cazuri in care subiectul era un descendent direct al persoanei a carei viata spune ca si-o aminteste. Dar aceste cazuri au loc foarte rar; in majoritatea lor, subiectul isi aminteste viata unei persoane care a trait si a murit intr-o familie complet diferita, cu mai multi sau mai putini ani inainte de nasterea subiectului, drept pentru care nu putea fi descendent al acelei persoane.

Potrivit lui Stevenson, reincarnarea sugereaza existenta unui spirit sau suflet care se reincarneaza, dupa cum afirma hinduismul, druzii, nativii din Africa Occidentala si Alaska, si majoritatea persoanelor care cred in reincarnare. Daca aceasta exista, am putea identifica trei componente atat la personalitatea precedenta, cat si la cea actuala: 1. Ambele au amintiri ale acelorasi evenimente, care sunt percepute aparent de aceeasi persoana; 2. Ambele impartasesc sentimente si comportamente relationate cu emotii cum ar fi fobii, filii, interese, obiceiuri si capacitati; 3. Ambele pot impartasi calitati fizice caracterizate de boli sau semne si defecte din nastere pe corpul subiectului actual, care corespund unor rani sau leziuni produse pe corpul personalitatii precedente.

De ce nu toate persoanele isi amintesc de o viata trecuta?

Nu se stie. Cu toate acestea, indivizii care spun ca-si amintesc o viata anterioara, nu se simt foarte fericiti cu aceasta. De fapt, memoriile aparente ale vietilor anterioare pot fi introduse in mod prejudiciabil in evenimentele prezentului si sa interfereze cu adaptarea la viata actuala. Frecventa de morti violente observate la personalitatile trecute, poate produce o experienta interna care ar conserva si intensifica memoria acestui fapt la subiect.

In general, un caz tipic, sugestiv pentru reincarnare, incepe sa se desfasoare cand un copil in varsta de 2-4 ani, incepe sa le spuna parintilor sai ca isi amintesti sa fi avut o alta viata inainte de nastere. Afirmatiile sale despre existenta precedenta, pe care sustine ca si-o aminteste, sunt mereu insotite de comportamente ciudate in anturajul sau familial, dar care corespund cu afirmatiile pe care le face despre persoana care spune ca a fost in viata anterioara. Copilul, in general le cere parintilor sa-l duca in locul in care a trait in acea viata. Daca detaliile furnizate de copil sunt suficiente, iar distanta dintre caminul actual si cel care corespundea vietii anterioare nu este foarte mare, parintii incearca sa gaseasca familia persoanei la care copilul face referire si in general au succes in cautari. In acest fel s-a demonstrat ca afirmatiile facute de copil sunt adevarate in 90% din cazuri. Rapoartele despre comportamentul personalitatii precedente, realizate de membrii supravietuitori ai familiei sale, arata in general o corespondenta foarte apropiata intre comportamentul personalitatii anterioare si cel al copilului in anturajul sau familial.

In cazuri tipice sugestive pentru reincarnare, datele furnizate de copil despre existenta precedenta ating maximul de detalii intre 3 si 5 ani. Dupa care memoriile acelei vieti incep sa se stearga, in majoritatea cazurilor. Uneori persista pentru mult timp, dar copilul vorbeste mai putin sau nu mai mentioneaza aceste amintiri. O secventa asemanatoare a fost observata in comportamentul sau. Majoritatea acestor copii duc o viata normala pe durata restului copilariei si adolescentei, desi la unii amintirile si emotiile pot sa persiste pana la varsta adulta.

Keil a raportat investigatiile sale legate de 23 de cazuri in trei tari (Burma, Tailanda si Turcia), unde a confirmat faptul ca unii copii si rudele lor dadeau informatii care au aratat conexiuni cu alte persoane care decedasera, fapt pentru care a presupus ca aceste manifestari erau rezultatul unor procese paranormale, avand in vedere faptul ca nu puteau fi obtinute prin mijloace mai ortodoxe cum ar fi, de exemplu, ca acei copii obtinusera informatia respectiva din conversatii auzite de la membrii familiei.

Haraldsson a facut publice patru cazuri de copii din Sri Lanka, care la varsta de 2-3 spuneau ca isi amintesc o viata precedenta. A facut un registru detaliat, scris, cu afirmatiile a trei dintre copii, inainte de a incerca sa examineze veridicitatea dezvaluirilor acestora. In doua dintre cazuri a fost posibil sa fie gasita o persoana decedata a carei istorie sa corespunda considerabil cu afirmatiile facute de copil. In aceste cazuri, nu s-a gasit nici o conexiune anterioara, de nici un fel, intre familia copilului si personalitatea precedenta. Copiii erau prescolari cand au inceput sa vorbeasca despre viata lor anterioara si au inceput sa-si uite amintirile in momentul intrarii in scoala; unii au revelat ca au murit violent in viata lor precedenta; de asemenea si-au exprimat dorinta de a vizita familia personalitatii anterioare, iar unii prezentau comportamente diferite de cele pe care era de asteptat sa le invete in mediul in care traiau.

Anne Frank, Barbro Karlen

Cazul lui Barbro Karlen din Suedia

Anne Frank a murit in lagarul de concentrare Bergen-Belsen in 1945. In 1954, s-a nascut in Suedia Barbro Karlen, fiica de parinti crestini. Inaintea varstei de trei ani, Barbro le-a spus parintilor sai ca numele sau nu este Barbro, ci Anne Frank, care era necunoscuta pentru ei, deoarece „Jurnalul lui Anne Frank” nu fusese publicat in suedeza. In timpul copilariei, Barbro le-a povestit parintilor sai detaliile vietii sale ca Anne, dar ei au crezut ca erau fantezii de-ale fetitei. Avea cosmaruri in care urcau barbati si bateau cu pumnii in poarta podului in care se ascundea cu familia sa.

Amintirile din aceasta viata trecuta i-au preocupat pe parintii sai si, cu toate ca era inca doar o copila, au dus-o la o consultatie cu un psihiatru. Cand a examinat-o, Barbro nu a mentionat de amintirile sale ca Anne Frank si a fost considerata o fetita normala din punct de vedere psihologic.

Otto Frank

Inca din copilarie Barbro se temea de oamenii in uniforma. Chiar si la varsta adulta, cand a fost detinuta pentru o infractiune de trafic, a experimentat atat de multa anxietatea, incat se gandea sa fuga de politie. Cu scopul de a depasi aceasta fobie de uniforme si de lucrul cu caii, s-a hotarat sa devina agent de politie suedeza calare si a lucrat ca politista mai bine de un deceniu. Ea are o aversiune fata de fasole, cu care a fost alimentata familia Frank timp de aproape doi ani. De asemenea ura dusurile, pentru ca ii aminteau de lagarele de concentrare naziste, unde prizonierii erau otraviti cu gaz in salile de dus.

Cand Barbro avea zece ani, parintii sai au vizitat Amsterdam, orasul in care traia familia Frank. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Otto Frank si familia sa au fost nevoiti sa treaca drept clandestini in podul cladirii in care isi aveau magazinul. Familia Frank s-a ascuns in acest pod timp de mai multi ani, pana cand au fost descoperiti de nazisti, arestati si trimis la lagarele de concentrare. Unicul supravietuitor a fost Otto Frank, caruia i-au incredintat ulterior jurnalul Annei, care a fost publicat mai tarziu. Dupa razboi ascunzatoarea a fost transformata in muzeu, Muzeul Annei Frank.

Pentru a dovedi veridicitatea afirmatiilor lui Barbro, parintii sai au decis sa viziteze Amsterdamul. In hotelul in care au fost cazati, tatal a luat telefonul pentru a cere un taxi care sa-i duca sa viziteze Muzeul Anne Frank. Barbro a exclamat dintr-o data: „Nu avem nevoie de taxi, putem merge pe jos.” „Curand vom fi acolo, este imediat dupa colt”. Au ajuns la casa Annei Frank, dupa vreo zece minute de mers pe strazile intortocheate ale orasului. „Este ciudat”, a spus Barbro, cand s-au oprit in fata casei. „Nu parea asa inainte”. Cand au intrat in locul in care se ascundea familia Frank, copila simti o teroare irationala, pe care o experimentase de atatea ori in visele sale. Ii era greu sa respire, iar panica puse stapanire pe ea. Cand au intrat intr-una din salile mai mici, a exclamat: „Uite, pozele starurilor de cinema sunt inca aici”. Pozele care si le decupase Anne si le fixase pe perete, pe care le vazuse Barbro in acel moment, o faceau sa se simta fericita, aproape ca si cand ar fi venit in adevaratul sau camin. Mama sa se uita la peretele gol si o intreba: „Ce poze? Peretele este gol”. Barbro privi inca odata si vazu ca era adevarat. Mama sa era atat de confuza incat simti impulsul sa ii intrebe pe unul dintre ghizi daca au fost tablouri pe perete. „Oh da – raspunse un ghid – au fost date jos doar temporar pentru a le monta sticla, ca sa nu fie distruse sau furate”. Barbro nu mai putea sa spuna absolut nimic. Dorea doar sa iasa de acolo. Nu mai suporta nici o clipa. Isi simtea picioarele ca de gelatina, in timp ce cobora scarile. Niciodata in viata ei nu s-a simtit atat de nefericita. Lacrimile ii curgeau pe fata, iar cand a ajuns la parter, picioarele i se indoira si cazu. Dupa aceste incidente din Amsterdam, parintii sai au fost convinsi de faptul ca ea era reincarnarea Annei Frank. Mai mult, cum putea sti cum sa ajunga la Casa Annei Frank in prima sa calatorie in Amsterdam? Cum putea sti ca scarile fusesera modificate? Cum stia ca imaginile starurilor de cinema, pe care Anne Frank le decupase din reviste, se gaseau pe un anumit perete din interiorul casei?

Va urma…