Despre Politică și Spiritualitate: Omule, cunoaște-te pe tine însuți și vei cunoaște Universul și Zeii care-l guvernează!

Unde suntem? Mai există politică? Dar spiritualitate?

Omenirea se află astăzi la o răscruce de drumuri între a alege spre spiritualitate sau spre materialism tehnocratic întru totul, în care ființa umană este guvernată de mașini automate ale mediului digital, guvernat la rândul său de algoritmi dihotomici din ce în ce mai complicați. Din păcate majoritatea oamenilor ce trăim pe suprafața acestei planete, acestei lumi albastre plină de natură care ne-a dat viață și ne-o susține din plin, pe care ne străduim să o distrugem lipsiți de discernământ asupra consecințelor, nu facem eforturi spre a ne autocunoaște. Există, totuși, o mică mână de oameni care lucrează asupra lor înșiși autocunoscându-se clipă de clipă, astfel împlinindu-se postulatul scrierilor sacre „mulți chemați, dar puțini aleși”.

Unde începe spiritualitatea și unde începe politica?

Multe putem vorbi despre spiritualitate și despre politică, însă nu ne vom întinde în acest eseu ca să explicăm totul, ci vom merge la esența lucrurilor. Vrem să facem legătura dintre politică și spiritualitate, deoarece astăzi, din ce în ce mai mult se cere ca următorii oameni care vor guverna lumea să fie empatici, plini de compasiune, altruiști, cumpătați și smeriți, oameni spirituali cu o capacitate superioară a conștiinței, cărora să le pese de semenii lor, de frații lor, și să-i poată ghida spre o lume nu doar mai bună, ci superioară și prosperă în acest nou mileniu care a început nu demult. Cu alte cuvinte, se cere ca oamenii cu spirit să ne guverneze de acum încolo, fiindcă sistemele care și azi ne guvernează au eșuat aproape fatal pentru noi toți. Permițând acestor sisteme să ne conducă viețile, în schimbul unor traiuri de confort, ne-am îndreptat într-o prăpastie în care cădem din ce în ce mai mulți și doar puțini mai reușim să ne întoarcem din drum. Dar nu cantitatea contează în schimbarea paradigmei și sistemelor, ci calitatea oamenilor. Aceștia care ne întoarcem și am ales să nu cădem în prăpastie suntem într-un proces de trezire.

Pe străvechiul frontispiciu al Templului Oracolului din Delphi stătea scris cu litere grecești antice: „Gnothi seauton”. Alteori găsim acest dicton în latinescul „Homo nosce te ipsum”, adică „Omule, cunoaște-te pe tine însuți!..”, care are și o frumoasă continuare, astăzi aproape utopică pentru majoritatea celor care merg în prăpastie, și anume „..și vei cunoaște Universul și Zeii care-l guvernează!”. Iar aici vrem să stăruim pentru câteva momente de reflecție și meditație, deoarece este cheia a ceea ce vrem să spunem: guvernarea.

Poate pentru unii dintre voi această chestiune cu Zeii pare desuetă, demodată, ieșită din uzanță, deja nu se mai practică. Dar noi ne adresăm acum celor care s-au întors din drum ca să nu cadă în prăpastie, nu celor care s-au aruncat inconștient deja acolo. Ne pare rău, pentru voi ceilalți există alte lucruri pe care să le citiți și cu care să vă distrați, nu cu lucruri serioase!

Ce este politica?

Unul dintre maeștrii spirituali ai secolului nostru XXI, maestrul K.K. a dat definiția politicii într-unul din interviurile care i s-au luat: „Politica este Arta Guvernării (popoarelor)”. Această mică definiție nu o veți găsi în aula niciunei facultăți din această lume, nicăieri în vreo academie din zilele noastre. Este rodul unei autocunoașteri prin care acest maestru trezit a reușit, prin el însuși, să și-l cultive și să ni-l lase ca să ne fie piatră de hotar pentru de acum încolo. Dar are câteva aspecte foarte interesante, dacă luăm definiția și o analizăm. În primul rând menționează că este o artă, ceea ce ne invită să reflectăm profund. Alții ar râde de noi spunând că este o știință, neavând de a face cu arta. Însă lucrurile merg mult mai profund de atât.

De ce este politica o artă?

Arta politicii este arta de a conduce oameni, neamuri, popoare care vor să fie conduse către un scop: acela de a trăi o viață bună la nivel material, împlinită la nivel spiritual, în pace, în înțelegere între ele, în iubire și prosperitate, bunăstare etc., în comparație cu politica de astăzi care a rămas doar cu denumirea, nemaifiind nici artă, nici știință, ci doar exploatarea omului de către om, dar și mai grav, manipularea omului de către om, ca să cităm dintr-un gânditor recent.

Scopul cunoașterii, spunea un mare inițiat, este de fapt autocunoașterea. Am putea spune că este o filozofie, chiar o știință, adică a știi să te autocunoști, ba chiar este o artă de a te autocunoaște, dar avem nevoie și de o legătură cu divinitatea, cu toate că azi este mult hulită și respinsă de marea masă a omenirii. Aceasta este partea religioasă sau spirituală a autocunoașterii, care ne conduce spre a ne autoguverna pe noi înșine. Cei care au reușit desăvârșirea propriei autocunoașteri, cu alte cuvinte cei care s-au trezit în conștiință, sunt cei care au reușit să se autoguverneze, cei care pot să guverneze și pe ceilalți, cu alte cuvinte să-i conducă să se autoguverneze pe ei inșiși. Sunt cei care sunt conducători ai oamenilor care învață să conducă alți oameni, neamuri, popoare, națiuni.

Dacă ne aplecăm un pic în istorie, găsim că oamenii politici studiau toată viața lor politica, aceasta în timp ce o practicau. Și vorbim de perioadele antice ale omenirii, când conștiința umană era mult mai elevată decât acum. Vorbim despre Platon, Pitagora, Socrate, Zoroastru, Adi Shankara, Siddharta Buddha Sakyamuni, Ashiata Shiemash, Krishna, Patanjali, Simeon Bar Yochai, Zamolxe, Deceneu, Cagliostro, Saint-Germain și mulți alții, care erau ei înșiși lideri politici, sau erau cei din preajma marilor lider politici ai vremurilor. Inclusiv Jeshua Ben Pandira, adica Iisus din Nazaret Hristosul, care nu era democrat sau democratic, dar era un lider spiritual, cel mai mare pe care l-a avut omenirea, de altfel, al lumii. Acei oameni erau învățați și învățăcei în același timp în arta politicii, pentru că pe atunci era mai întâi o artă. Așa cum spunea un prieten că este o artă să lucrezi cu oameni, evident conducându-i nu ca un șef de companie, ci ca un lider. Iar în acele perioade de glorie a umanității, politica era în strânsă legătură cu spiritualitatea, adică cu religia. Marii lideri religioșii, adepții deveniți maeștrii spirituali erau atât mari preoți, sacerdoți, cât și conducători politici. Nu exista pe atunci politrucie sau politicianism, sau politici mondiale, ci politica era o singură artă exercitată de oameni treziți. Putem spune, și sunteți de acord, că pe atunci orbii nu erau conduși de orbi, ci de oameni care vedeau, ca să îi ajute, să-i învețe și pe ei să vadă. Cu alte cuvinte cei care nu se cunoșteau pe ei înșiși erau învățați de cei care se cunoșteau pe ei înșiși, cei care au mers deja pe drumul lor spiritual.

Este cunoscut în cercurile esoterice de acum câteva secole, adică în cunoașterea ocultă, exemplul întâlnirii Contelui Cagliostro, un mare maestru și diplomat al Europei multor secole, cu un cerșetor care se târa într-o piață din Paris fiind, chipurile, paralizat de picioare și suferind, cerea ceva bănuți ca să supraviețuiească. Când Contele l-a văzut, s-a apropiat un pic de el, și a aruncat în fața lui o monedă de aur din salba sa, în așa fel încât să nu ajungă chiar la el. Și acesta văzând bănuțul s-a târât cât a putut spre el, iar în momentul în care aproape că a ajuns să-l ia, Contele i-a dat cu piciorul mai încolo. Cerșetorul obiectând, lamentându-se, că nu mai poate, că nu-știu-ce, s-a uitat la Conte așteptând milă să i-l dea direct. Contele nu s-a clintit, ba chiar a întins mâna să-i arate să se ducă după bănuț, acesta văzând că nu-l înduplecă pe Conte, s-a dus încet, anevoios, târându-se după el. Aproape că a ajuns și iar Contele i-a dat cu piciorul. S-a repetat aceeași scenă și degeaba plângându-se bietul cerșetor, cu Contele neînduplecat, s-a târât prin aproape toată piața din oraș. Dar puțin câte puțin a început să-și miște picioarele, chiar dacă la început târându-se, s-a ridicat în patru labe, a mers încet la început și târât spre moneda de aur mult râvnită, apoi ridicându-se un pic și pășind ca la început de viață, beteag așa cum era, a început să meargă treptat și după ce Contele a văzut că e capabil să se deplaseze pe propriile picioare nu i-a mai dat cu piciorul monedei. Cerșetorul s-a aplecat s-o ia de jos și s-a bucurat mult, mulțumindu-i Contelui. Dar oare i-a mulțumit pentru tot? Pentru că l-a făcut să meargă pe forțe proprii, în propriile picioare?

Există vreo legătură spirituală între politică și economie?

Cert este că politica și economia sunt în strânsă legătură. Și ne semnalează numitul maestru spiritual că: „Economia este arta distribuirii (resurselor)”. Iarăși o definiție simplă, negăsită nicăieri în nici o academie, sau universitate, dar care vorbește volume întregi despre cum ne drămuim noi resursele, sau valorile atât materiale cât și spirituale. Astfel că, vedem două căi pe care mergem către Abisul disperării niciunei soluții pe termen lung: calea zgârceniei, sau avariției, și calea risipei. Ambele duc către același malaxor al sufletelor rătăcite și pierdute pe această lume. Cheia este întotdeauna autoguvernarea și buna drămuire a avuției pe care o avem. Această avuție mai poartă numele de bogăție, sau îndestulare, fiind cel mai potrivit cuvânt, și nu se referă la miliardele din conturi sau la tonele de aur, argint, poate chiar și platină pe care le putem deține cândva, ci la bunăstarea materială, dar și spirituală pe care o avem ca răsplată pentru o stare de ființă pe care o avem și o trăim în mod corect. A trăi corect, ne aduce o viață corectă din toate punctele de vedere.

În multe dintre culturile străvechi, ba chiar și din cele mai aproape de noi ca și vremuri, marii oameni spirituali au fost buni conducători și buni drămuitori de valori. Se cunoaște faptul că în marile mănăstiri, fie creștine, buddhiste sau din alte culturi și confesiuni, marii lor prelați erau și buni economi. Cei care știau și își practicau propria autoguvernare, știau să drămuiască și valorile comunităților lor. Totul era bine echilibrat în așa fel încât fiecare să nu aibă lipsuri, iar cei din afara comunităților lor, vizitatorii, să fie cum-se-cuvine omeniți, să nu plece la drum, cum s-ar spune, neîndestulați. Era acestă atenție pentru oameni, această înțelegere pe care o aveau conducătorii acelor comunități spirituale cu forțele superioare lor, care le dădeau tot ce aveau nevoie să-și conducă discipolii și pe cei ce nu-i urmau îndeaproape, dar care se întâlneau cu ei, ca să le meargă bine și în lumea de relații, dar și în lumea lor interioară, sufletească, și să nu simtă lipsă de nimic. Aceștia făceau un apostolat din a-i conduce pe oameni acolo unde cu ochii minții și sufletului, conștiinței, vedeau. Aceasta este legătura spirituală dintre politică și economie.

Politica și Democrația?

Cât despre politică și democrație, ca să numim un exemplu, acestea erau mari arte exersate de liderii lumii antice și clasice, provenind din profunzimile spirituale ale celor care se aparțineau, se autocunoșteau; era și baza dezvoltării unor oameni precum Pericle din Grecia Clasică. Aceste exemple de oameni de stat, oameni înțelepți au adus politica reală, nu cea falsă, practicată astăzi de către oportuniști cu grave probleme sufletești care au putere de decizie asupra mulțimilor, la un nivel istoric de desăvârșire pe măsura desăvârșirii lor interioare. Cu cât un lider spiritual era mai desăvârșit, cu atât munca lui sau ei politică era mai desăvârșită.

Deci, liderii politici ai lumii erau și lideri spirituali, sau erau mentorați de către mari lideri spirituali care, aparent, nu-i vedeam în față, ci în spatele lor, sfătuindu-i. Fără a fi aceștia, sau fără aceștia nu se putea guverna lumea. Astăzi este exact invers, în aceste vremuri de întuneric și absență aparentă a Divinului.

Iisus nu era democratic?

Dacă ne ducem către Iisus Hristos, personajul istoric, cel mai mare maestru spiritual al tuturor timpurilor, care nu a scris niciodată nimic, însă alții au scris dând mărturii de învățăturile Lui în ceea ce au fost numite apoi Sfintele Evanghelii și opera gnosticilor Pistis Sophia, acesta nu era democratic niciodată și era doar un singur individ care a avut dreptate și autoritate în și prin tot ceea ce făcea, în fața tuturor mulțimilor pe care le ghida. Un singur lider spiritual autentic, și cel mai mare, pot afirma cam toți cunoscătorii, care constituia o majoritate asupra mulțimilor de oameni care-L ascultau, unii și urmându-L. Iar Pericle, părintele democrației, a trăit cu sute de ani înaintea Lui. Dar Marele Învățător nu a venit să aducă democrația, nici politica, nici pacea, ci Sabia, tradusă astăzi ca forță a voinței, în termeni politici ca Res Publica (poporul este rege, res sau rex) de mai târziu, sau Republica lui Platon într-o altă formă mult mai elevată. A venit să aducă Puterea de a Fi și de a se autorevoluționa, de a se redobândi în suflet și în spirit prin cei trei factori practici pe care simplu i-a propovăduit în acele vremuri: lepădarea de sine, luarea propriei cruci și urmarea Lui, sau a exemplelor Lui. Prin aceste trei aspecte ființa umană, care rătăcea în această lume, învăța să se autocunoască, să-și aparțină și să-i învețe și pe ceilalți să facă la fel.

Acestea aducând un echilibru lăuntric tuturor. Esența era iubirea față de Ființa divină din om, care pe atunci era deja respingătoare pentru omenire, strigând din răsputeri și vorbindu-i din interior ființei umane să se reculeagă, să se readune, să mearga pe drumul către esența sacră pe care o avea în profunzimile sale, astfel aducând cea mai mare putere pentru propria sa autoguvernare. Așa cum spunea alt mare înțelept și maestru spiritual, Hermes Trismegistul: „îți dau Iubire, care este suma întregii înțelepciuni”. Și cu acestea ne aducem aminte și când Regele Solomon al israeliților a fost întrebat de Dumnezeu ce vrea să-i dea, acesta a răspuns: „Înțelepciune, ca să-mi conduc popoarele”.

Care este esența spiritualității în politică? Sau politicii spirituale?

Avem deci așa: iubire, suma înțelepciunilor, care duce către cunoaștere, sau autocunoaștere, empatie, compasiune, a ne pune în locul celorlalți, a le simți și trăi bucuriile și suferințele, apoi înțelegere, care vine din toată legătura pe care o avem construită sufletește cu seamănul sau fratele nostru și voința, sau sabia forței de lider, de conducător, de ghid (uman sau spiritual, sau ambele) fără de care nu se poate conduce cu putere un popor sau națiuni întregi.

Cât despre această putere, în mâinile celor necunoscători, celor care tânjesc pasional după ea doar pentru a-i simți savoarea în timp ce o manifestă asupra celorlalți, lipsiți chiar de scopuri profunde, altele decât de a ține sub control de fier mulțimile, aceasta duce într-adevăr la o corupție a sufletului sau conștiinței celui care o cere și o are, o exercită. Devine periculos și pentru el însuși, sau ea însăși. Cu alte cuvinte, puterea fără conștiință, empatie, compasiune și iubire, devine tiranie, despotism, uzurpă orice formă de trai uman. În partea opusă, iubirea construiește, zidește, în loc să distrugă și să macine civilizații, fiind poarta tuturor înțelepciunilor care pot creea mai departe orice formă și capacitate de bunăstare, și poate inspira și pe ceilalți să facă la fel. Aici stă cheia autoguvernării. Omul învață să se autoguverneze prin puterea exemplului care e sfânt pentru fiecare, și care nu lezează, ci alină orice suferință, orice greutăți ridicându-le de pe umerii oamenilor ca să se conducă pe sine, ca într-o familie puternică fără hotare, spre a trăi din plin și în spirit așa cum năzuiește fiecare.

Spiritualitatea e strâns legată de politică într-o vreme de construire, în care fiecare luminează cu propria sa conștiință, iar în vremurile de restriște și de întuneric prin care trecem e panaceul de care avem nevoie să ieșim din acest dureros proces involutiv. Tot ce avem nevoie e de voința de a face o revoluție interioară, spirituală autentică în noi înșine și prin noi înșine aici și acum, iar apoi roadele se culeg pe Drum. Ghizi avem printre noi pe foarte mulți, fiecare dându-ne lecțiile necesară să continuăm să mergem pe drumul nostru, însă avem nevoie doar de acela care este Ministrul Ființei noastre Divine, ce ne poate conduce către Ființă, acela care este Farul luminos care ne duce existența către a ne deține în Suflet și Spirit. Apoi avem nevoie doar de Lumina din noi care va recunoaște Lumina din fiecare și farurile din întuneric se vor lega între ele ca într-o rețea luminoasă de necombătut. Prin acestea mergem dimpreună în aceste noi vremuri în care avem nevoie să cooperăm, nu să concurăm cu noi înșine, aici și acum, ca să fim tari ca diamantul (sufletului).

Așa să ne ajute Tatăl tuturor Luminilor!

Am consemnat

Al vostru devotat