Clasicii si cultura anularii

Scepticismul ne-a invatat ca atunci cand ni se prezinta o afirmatie/declaratie de adevar, trebuie sa examinam premisele si lantul sau de rationament, iar atunci cand acestea se dovedesc a fi inadecvate pentru a o stabili fie ca fiind cu siguranta adevarata, fie ca fiind cu siguranta falsa afirmatia, trebuie „sa suspendam judecata” ei.
Cultura Anularii, prin contrast, duhnind de miasma ucigasa a dogmei marxiste, cere tinerilor sa accepte aceasta dogma, sa o urmeze cu strictete fara a o mai examina, generoasa aceasta ContraKultura, nu le mai cere tinerilor sa mai judece, sau sa gandeasca.

Filosofia a cazut din favoarea culturala cu mult inainte de asaltul „woke/trezire” din ultimul deceniu. Ultima data cand a existat un serial despre filosofie la TV in occident a fost in Marea Britanie, probabil „Oamenii de idei” a lui Bryan Magee, la inceputul anilor 1980. Filosofia pur si simplu nu poate functiona in atmosfera intelectuala actuala, ca o urmare a faptului ca nu a fost niciodata destinata maselor si acum, masele ce nu au fost educate sa o asimileze si sa o uzeze, iar daca acum nu mai poate fi vanduta publicului, nu mai are nici o importanta. Nu poti sa muti filosofia in zona preferentiala a intelectualilor occidentali, ei nu au fost pregatiti pentru asta, scolile si universitatile au prezentat pe scurt filozofia ca pe un obiect muzeistic, pretios, greu accesibil si inutil.

Sionistii Kosher care controleaza decisiv acum universitatile occidentale au facut imposibil ca cei cu o viziune pro-europeana asupra istoriei sa continue sa lucreze in ele. Cei cu o viziune traditionala asupra filosofiei occidentale vor trebui fie sa-si infiinteze propriile institutii de invatamant, indiferent cat de mici ar fi, sau, pur si simplu, sa renunte.

Batalia pentru universitatile consacrate in occident s-a incheiat, stanga liberalista a castigat absolut aceasta batalie si va trebui sa se elaboreze alte metode pentru a mentine vie cultura occidentala.

In mod ironic, ar putea fi mai usor sa prezenti filosofia occidentala in unele tari asiatice, deci mai exista o cale. Tarile asiatice sunt mai deschise sa cunoasca filozofia clasica occidentala decat a fost occidentul deschis filozofiei clasice asiatice. Trump a inchis toate organizatiile/asociatiile culurale Confucius din SUA si Europa, ca o sluga l-a urmat.

Din punct de vedere istoric, schisma dintre filosofia occidentala si stiinta/tehnologie in timpul Iluminismului a lasat mostenire filosofiei doar abstractiile ramase dupa ce filosofia naturala – stiinta a mers separat, pe propriul drum. Filosofia a ramas cu metafizica, moralitate, limba si istorie. Nu mai era activ implicata in stiinta, unde inca putea sa construiasca punti intre aceste domenii stiintifice, prin monitorizarea verticala ce o are filozofia prin conceptie si destinatie. Ea nu era chemata sa inventeze motoare, sa descopere tehnici chirurgicale etc., ci doar sa creeze puntile practice, sistemice si necesare evolutiv intre stiinte si domeniile lor, punti care pana la urma au aparut, dar mult mai tarziu.

Herman Hesse

In consecinta, filosofia s-a retras din capacitatea consultativa pe care o detinea in societate si s-a retras in universitati, ca o disciplina insulara si indepartata de realitate ca in cazul cu studentii orasului fictiv Castalia din jocul de margele de sticla al lui Herman Hesse si devenind o afacere mai mult anticara.

In secolul XX, in urma socurilor de existentialism, structuralism, post-modernism si alte curente, filosofia in cele din urma, lovita din toate partile a murit, iar acum legiunile de woke/trezire au ajuns la campul de lupta pentru a baioneta doar un cadavru.

Pentru oricine care are chiar o tendinta usor conservatoare, filosofia face parte din lumea veche, inteleapta, provocatoare si demna de respect.

Pentru ideologii neglijabili din punct de vedere intelectual care conduc acum efectiv mediul academic occidental, filosofia este, de asemenea, o parte a lumii vechi, dar una care trebuie maturata la fel cum Revolutia Culturala a lui Mao a fost conceputa pentru a distruge o mare parte din patrimoniul cultural al Chinei pentru a scapa imperiul de „cei patru batrani”: obiceiuri vechi, cultura veche, traditii vechi, idei vechi. Intr-un cu totul alt context, Nietzsche scria lui Schopenhauer despre rolul educatorului: „Cred cu toata seriozitatea ca este in avantajul statului sa nu mai aiba nimic de-a face cu filosofia”.

Arthur Schopenhauer

Exista, de asemenea, o urma vestigiala de dusmanie de clasa in deposedarea de medalii a filosofiei. Epictet ar fi fost un sclav, Spinoza un lustruitor de lentile si Wittgenstein un portar de spital din Londra in timpul celui de al doilea razboi mondial, dar filosofii au venit, in general, de la clasa cu bani si chiar aristocratica. La un moment dat, revolutionarii culturali de stanga s-ar fi napustit asupra filosofiei in numele clasei muncitoare. Dar acea clasa muncitoare este acum prea alba, iar progresistii au gasit un nou animal de companie – rasa.

Alungarea filosofiei din academie are un beneficiu suplimentar pentru revolutionarii curriculari; ii salveaza de a mai gandi, e mai comod. Deci, nu este nevoie de un ofiter al Diversitatii in universitati pentru a scoate afara din curriculum sa zicem „Critica ratiunii pure” a lui Kant , pentru ca munca lui Kant a fost deja gasita vinovata rasial.

Ludwig Wittgenstein

„Filosofia” si „cultura” actuala a studentilor de studii commode si de nemultumire nu se potriveste cu cultura clasica si nu doar pentru ca filosofia traditionala alb-occidentala este o munca grea.

Din studii facute la Universitatea din Sussex din Anglia, cand studentii la literatura engleza luau un modul de filosofie pentru studiu cu cateva saptamani inainte si-au dat seama ca o critica feminista a lui Jane Austen era mult mai usoara decat 600 de pagini din Hume si se intorceau la cutiuta lor pur literara.

Pe vremuri si la noi facultatea era de „litere si filozofie”, sa-i faca si pe profesori sa mai judece si altfel.

Universitatile, ca motor al filosofiei dupa secolul al 19-lea, sunt acum efectiv conduse de studenti. Platon avertizeaza, intr-o replica aruncata in „Republica”, despre profesorii care „isi flateaza studentii”, iar acum este rar sa vezi o universitaea sau macar o facultate ridicandu-se in fata unui corp studentesc „nou luminat”.

Profesorul Kathleen Stock a fost huiduita la Sussex de studenti la comentariile ei despre sex. Lector de filosofie, pozitia profesorului Stock si mai ales conceptiile ei clasice au devenit de neconceput pentru studenti. A fost amenintata si umilita, iar facultatea nu a facut nici minimul necesar pentru a o ajuta, uitand despre libertatea de exprimare a profesorului si a studentilor.

Kathleen Stock

Ce ironie, una dintre primele universitati occidentale, la Bologna in secolul al XII-lea, a fost condusa si de corpul studentesc, dar acest lucru a fost pentru a asigura un standard ridicat de predare, mai degraba decat aderarea la o linie mult prea lejera, politico-culturala.

Un exemplu relativ timpuriu de „decolonizare a curriculumului” este un manifest cu acelasi nume de la Universitatea Berkeley in 2015. In mod ironic, Berkeley a fost celebra scena a demonstratiilor impotriva suprimarii libertatii de exprimare in anii 1960.

Acum insa, autorii, studentii, Rodrigo Kazuo si Meg Perret au urmatoarele de spus despre curriculum-ul pe care il ofera universitatea lor:

„Avem preocupari majore cu privire la cursurile de teorie sociala in care barbatii albi sunt singurii autori repartizati. Aceste cursuri pretind ca o fractiune minuscula a umanitatii – barbati albi privilegiati din punct de vedere economic din cinci tari imperiale (Anglia, Franta, Germania, Italia si Statele Unite) – sunt singurii oameni care produc cunostinte valabile despre lume. Acest lucru este absurd. Programa masculina alba exclude toate cunostintele produse in afara acestui canon standardizat, reducand la tacere perspectivele celorlalte 99% ale umanitatii.”

A disparut lupta marxista de clasa, a aparut lupta de rasa, totdeauna trebuie sa existe o lupta de unde iacobinii kosher sa-si intareasca puterea si sa profite.

Nu mai exista acum nici un calcul inter-cultural permis pe care sa-l poti citi si care sa arate valoarea eforturilor intelectuale ale unei rase occidentale.

Tinerii de azi nu se gandesc ca arhitectii Revolutiei Industriale din Marea Britanie nu au fost crescuti in traditia ontologilor ghanezi sau a empiristilor afgani. Capacitatea clasei tehnologice britanice de a rationa, deduce, experimenta, imbunatati si inventa a fost perfectionata pe stanca traditiei filosofice britanice, o traditie alba. Acesta este motivul pentru care Mogadishu nu este Tokyo.

Ce fac de fapt aceste brigazi revolutionare filosofic? Raspunsul este unul de rau augur, pe langa eliminarea filosofiei din programa, progresistii liberali interfereaza cu centrul de greutate al filosofiei: ADEVARUL.
Daca Renasterea a fost raspunsul la o Biserica slabita, ceea ce se intampla acum in Occident este raspunsul la o epistemologie slabita.

Epistemiologia este studiul a ceea ce putem sti ca este adevarat. Este, de asemenea, preocupat de diferitele moduri in care functioneaza adevarul.
De exemplu, „2 + 2 = 4” este adevarat, la fel ca si afirmatia ca „Japonia este compusa din patru insule”. Cu toate acestea, recunoastem ca, desi ambele sunt adevarate, aceste afirmatii nu sunt adevarate in acelasi mod.
Cu toate acestea, adevarul pentru oricare dintre ele are o cerinta obiectiva, acesta trebuie sa fie validat de altceva, altceva decat un perceptor subiectiv.

Ceea ce fac progresistii, sub stindardul „woke”, este sa inverseze acest aranjament.

Diferenta epistemiologica dintre Stanga si Dreapta se invarte in jurul unei decizii filosofice privind cunoasterea si adevarul.

Pentru Dreapta, cunoasterea despre lume ar trebui sa ramana ferm de partea obiectivului, ceea ce ii permite sa fie deschisa consensului sau disputei comune si, astfel, sa ia parte la comunitar.

Pentru cei de stanga, insa, subiectivul [Egoul] este totul. Opinia este la fel de valabila ca si cunoasterea obiectiva (doxa si epistemul) – „dogma”. Si in timp ce pentru Dreapta, emotionarea este vazuta ca fiind in intregime subsidiara dobandirii de cunostinte, incidentala si – daca este cazul – o piedica pe calea intelepciunii, pentru Stanga, ea este starea functionala cheie.

Aceasta este revansa dintre ratiunea lui Hume si pasiune.

Dar daca <> este considerat a fi mai important din punct de vedere metodologic decat <>, atunci un intreg aparat de gandire este facut invechit si incepem sa auzim vorbind despre „adevarul meu” si „adevarul tau”.

Deci, nu numai ca cei pe care Nietzsche i-a numit „noi, filosofii” beneficiaza de 2500 de ani de intelepciune, dar ne putem bucura de a fi numiti „cei mai rai oameni de pe internet”. Filosofia incepe sa para destul de placuta.

Dupa cum ii scrie Cicero lui M. Portius Cato in primul secol inainte de Hristos: „Am o singura ultima resursa – filosofia: si ca sa o fac sa pledeze pentru mine, ca si cum m-as indoi de eficacitatea unei simple afirmatii/declaratii doar apelez la ea: filosofia este cea mai buna prietena pe care am avut-o vreodata in toata viata mea, cel mai mare dar care a fost daruit de zei omenirii.”

Unei subiectivitati radicale, dedicata siesi si atributelor sale si solipsista in perspectiva, i se da dreptul de a arbitra cu privire la realitate. Pare a fi intriga unui film SF, dar asta se intampla la nivel epistemiologic.

Stanga a comandat, de asemenea, limba si sensul.

Cum nu au aparatul mental necesar dezbaterii, progresistii au produs in schimb un lexicon de cuvinte de comanda pentru a preveni discutiile, menite sa aiba un efect cvasi-magic asupra celorlalti. Termeni precum „rasist”, „Suprematia alba”, „micro-agresiune” nu sunt concepte, ci sunt declaratii ex cathedra, sustinute ca in perioada medievala de o noua forma de infailibilitate papala.

John Langshaw Austin

Acesti termeni sunt ceea ce filosoful politic J. L. Austin ar fi numit „perlocutionar”, declaratii menite sa produca un efect, dar nu sa ofere motive pentru aceasta afirmatie.

Platon descrie prescient tactica din Theaetetus:
„Daca ii pui vreuneia dintre ei o intrebare, el va produce, ca dintr-o tolba, cuvinte scurte si intunecate si te va impusca cu ele; si daca intrebi motivul a ceea ce a spus el, vei fi lovit de un alt cuvant nou-inchipuit si nu va face nici un fel de sens cu oricare dintre ele…”.

De ce ar trebui sa citim filosofia?

Pentru ca este un depozit al culturii albe, o resursa bazata pe rasa despre care stim ca este valoroasa pur si simplu observand dorinta progresista de a o distruge. Filosofia il invata pe elev cum sa rationeze, cum sa construiasca un argument, cum sa identifice inconsecventele logice, cum sa dezbata. Te invata cum sa urmezi cu atentie cu un argument sau un concept, sa nu te grabesti cu parerile tale in primul rand. Toate aceste lucruri sunt insa practici eretice pentru mediul academic modern, care este sursa ideilor care se filtreaza in cultura si societate in general, si, prin urmare, filosofia este erezie.

Nu este necesar sa abordam filosofia prin intermediul celor mai recente publicatii si scriitori. De fapt, dimpotriva. Filosofia clasica are inca multe de spus pentru noi cei de astazi. Citirea operelor lui Platon, Marcus Aurelius si scrisorilor lui Seneca catre Lucilius va fi mai utila pentru elevul/studentul modern decat frazele bombastice, artizanale oferite in prezent de ContraKultura.

Cursurile de filozofie in universitati au fost specifice, bazate pe texte clasice si moderne de la surse. Prospectul/curiculum de astazi face aluzie vaga la cativa filosofi, dar accentul este mult mai mult pe retorica, despre a invata cum sa frazam intrebari care sa faca sens lumii ignorante si sa o si impresioneze, stimulente vagi, lanoase, care nu ofera un nucleu substantial ca al filosofiei clasice occidentale.

Si, in cele din urma, daca mai ai nevoie sa te convingi mai bine, poti citi cea mai buna productie intelectuala a traditiei actuale, ia in considerare remarcile surorii lui Mark Zuckerberg, Donna. Donna Zuckerberg a scris in 2018 o carte intitulata „Not All Dead White Men: Classics and Misogyny in the Digital Age” – „Nu toti barbatii albi morti: Clasicii si misoginismul in era digitala”.

Donna Zuckerberg

Cu un doctorat in clasici, doamna Zuckerberg este foarte mult aplecata spre teritoriul ei, dar, la fel ca majoritatea academicienilor „woke/treziti”, ea nu este preocupata de gloriile lumii clasice, ci este preocupata de culoarea si sexul scriitorilor care au devenit gloriosi si clasici: „Dreapta Alternativa (consevatorii) sunt dornici sa afle mai multe despre lumea antica. Conservatorii considera ca clasicii sunt inca parte integranta a educatiei. Ei sunt absolut convinsi ca antichitatea clasica este inca relevanta pentru lumea in care traim astazi, un confort pentru clasicistii care au petrecut zeci de ani ingrijorandu-se ca domeniul ar putea aluneca in irelevanta in ochii publicului.”

Ea mai continua: „Clasicii, sustinuti de cei mai rai oameni de pe internet, ar putea experimenta o renastere si ar putea fi propulsati intr-o pozitie de prestigiu suprem in randul stiintelor umaniste in timpul administratiei Trump, asa cum a fost in Germania nazista in anii 1930. Clasicii s-au facut din nou grozavi.”

Oare mai trebuie spus ca cea mai coerenta si utilizabila critica a clasicilor o gasim in traditia scepticismului clasic, care pana pe vremea lui Sextus Empiricus (secolul al II-lea, d.Hr.) ar putea fi prezentat in „Schitele Pyrrhonismului” CA PE UN MOD CUPRINZATOR DE EVALUARE A AFIRMATIILOR DE ADEVAR, ce sunt deja un corp de lucru atat de confortabil si seren.

Aceasta mare traditie clasica a gandirii critice a fost reinnoita in special in filosofia moderna de Hume si Hegel (care a numit fenomenologia sa un „scepticism auto-completat”).

Cultura Anularii, in schimb, duhneste de miasma ucigasa a marxismului si el inversat si transsexuat.