Cei cinci lei de neinvins

Last Updated on August 1, 2016 by Patrick

Astazi, 25 Octombrie, anul de gratie doua mii paispice, am fost in recunoastere pe un traseu pe care nu l-am mai parcurs pana acum de la Posada spre Muntii Baiului, munti care au inceput sa ma fascineze din ce in ce mai mult. Este o localitate cu o incarcatura istorica foarte semnificativa pentru noi, locul unde s-a dat batalia din 1330 unde a invins fondatorul Tarii Romanesti, Basarab I. Dar astazi este si o mare sarbatoare: ziua de nastere a Maiestatii Sale Regele Mihai I de România. Implineste superba varsta de 93 de ani. :D Dar nu de asta am fost la Posada. Intr-o oarecare masura am ales aceasta locatie “la intamplare”, desi stiu ca nimic nu este intamplator.

Plecasem cu scopul de a realiza cateva fotografii pentru noul proiect pe care l-am numit “Pasteluri de Toamna” si despre care voi scrie in curand. Vroiam sa realizez niste peisaje frumoase, ceva semnificativ pentru acest proiect dar din pacate nu a fost sa fie.

Traseul pe care l-am ales a fost foarte ciudat. Am mers pe Valea Florei pe dunga rosie, initial pornind de la podul de pe DN1 pe valea raului propriu-zis si din pacate am intampinat o multime de obstacole. Drumul se intrerupea din cand in cand, intrand si interferand cu meandrele raului si nu am putut trece mai departe. Apoi m-am intors si iata ca mi se ivi cineva in cale si am reusit sa intreb pe unde as putea sa o iau. Am aflat ca drumul acesta mai are si alte variante, prin stanga (partea opusa) vaii pe unde am luat-o la inceput.

Zis si facut, am si pornit. Eram un pic dezamagit, totusi. Vroiam cu tot dinadinsul sa ajung sus, pe culmile Baiului. De multe ori planurile ne sunt dejucate, din pacate, dar spre binele nostru. ;)

Asadar, am mers pe un drum forestier prin stanga Varii Florei (un nume sugestiv, dupa parerea mea ;) ) si am trecut pe langa niste case cu multi caini de stana in curte. Norocul meu ca erau legati. :D

Apoi am coborat un pic dinnou pe Valea Florei. Acelasi rau l-am intersectat dinnou, l-am traversat cum am putut si am cautat inca odata drumul. Dupa ce am urcat un pic in dreapta, observai ca drumul da intr-o ingraditura. Am avut impresia ca era o stana. Sincer, nu mai vroiam sa mai am de-a face cu cainii oierilor asa ca m-am intors si am incercat si alte variante.

As putea sa spun ca o oarecare curiozitate m-a impins intr-acolo ca sa caut si alte drumuri pe unde s-o iau. N-am mai ajuns, in final, pe culmi dar cel putin am facut miscare in natura care mi-a prins foarte bine. Mi-am reincarcat bateriile. :) In plus, m-am pus un pic la incercare in ceea ce priveste orientarea prin padure. :D

Am observat ca acest drum avea foarte multe ramificatii. Unele din ele urcau in diferite puncte cardinale pe culmile Baiului si mi-am propus sa le incerc alta data. Altele ducea chiar la Muzeul Cinegetic din Posada, pe unde am si coborat sa ajung la tren, de altfel.

Intorcandu-ma, in cele din urma, la halta de tren din Posada eram un pic dezamagit ca nu am facut nici o fotografie pe care macar s-o am ca amintire. Dar apoi ceva, cumva miraculos s-a intamplat si am observat pe langa sinele de tren cateva flori de gura leului inflorite, iar unele dintre ele aratau chiar foarte bine. :) Mi-am scos echipamentul foto ca sa fac un mic “shooting” cu ele. :D

Am incercat cateva compozitii si eram un pic multumit ca in sfarsit ma intorc acasa cu ceva amintiri. Se pare ca si aceste mici flori si-au avut, si isi au sermnificatia lor in ceea ce priveste mica mea calatorie de astazi. Ceea ce m-a surprins si mai tare este faptul ca la Bucuresti a inceput sa ninga formidabil de parca a venit luna Decembrie. La munte norii erau cam ciudati, parca erau desenati cu creionul si aratau de parca erau tricotati. Sunt nori de furtuna rece de toamna tarzie care aduc ninsoare abundenta. Nimic nu e intamplator.

In tren, la intoarcere, m-am tot gandit la tinerii nostri din ziua de azi, nu numai la cei de la noi din tara cat si din alte tari, care sunt foarte dezorientati, alearga dupa ceea ce au invatat in mod gresit ca ar trebui sa alerge: dupa o viata mai putin decat mediocra, apetitiva, cu toate implicatiile ei materialiste, dupa bani, dupa placeri, ca sa-si consume timpul cu lucruri care nu au nici o valoare reala si in plus, isi consuma si “talantii”, valorile vitale. Mi-am propus inca odata sa fac ceva pentru asta si sa promovez adevaratele valori umane pe cat posibil prin ceea ce scriu, prin ceea ce fac. Cu ele traim si pentru ele traim. :|

Dar cati dintre noi constientizam acestea? Suntem din ce in ce mai mult bombardati cu informatii false despre cum ar trebui sa traim si pentru ce. Ne-am cam pierdut simtul rostului nostru in viata. Numai stim cine suntem si pentru ce suntem aici. Alergam dupa himere, dupa iluzii intr-o pierdere de timp aparent vesnica. Nu ne mai satisface nimic si totusi cautam sa fim satisfacuti.

Dar, din fericire, lumea a inceput sa se trezeasca, se pare, si spre bine. Regele Leu vorbeste dinnou si patrunde in inimile oamenilor animandu-le! :D

Vorbeste despre valori, despre cum trebuie sa fim, ce ar trebui sa facem si de ce anume sa ne ferim in viata. Este oare inceputul unei aurore care ne va conduce la inseninarea sufletului nostru? Eu asa cred.

Cu mii de ani in urma existau patru elemente ale naturii cu ale lor virtuti de baza pe care omul le avea si inca unul din care proveneau toate cele patru. Aceasta este viata insasi! Dar ea a fost, este si va ramane ascunsa omului de rand. Numai cei care lupta dur o vor putea trai. ;)

La multi ani, Maiestate! Sa ne traiesti o vesnicie!

Asadar: “Sa fim!” – a exclamat Regina Mama Ana, sotia Maiestatii Sale. :D