Ce ma face fericit?
Last Updated on September 27, 2016 by Patrick
La un moment dat am scris intr-un articol ca am fost la un interviu, la o companie de publicitate below the line, pentru a ma angaja ori intr-un post de tehnician IT, ori pe un post in graphic design. Doar cel de tehnician IT nu era ocupat, insa angajatorul mi-a adresat niscaiva intrebari capcana, as putea spune, care de fapt erau intrebari fundamentale, existentiale. Deja intrasem intr-o alta lume, o lume a oamenilor care stiu ce vor, a oamenilor deja hotarati care nu mai atrag tot felul de incertitudini in vietile lor, tot felul de situatii potrivite si/sau nepotrivite, amestecuri din acestea bizare care au si nu au de-a face cu ei.. asa cum mi se intampla mie de ceva timp incoace, o lume a oamenilor de succes. Dar, printre altele m-a intrebat ce ma face fericit.
Am sa raspund in acest articol si voi spune tot ce ma face intr-adevar fericit. Sper sa nu omit nimic! ;)
Deci.. Ce ma face fericit? Libertatea de a alege ma face fericit. Ma refer la orice lucru in viata mea, in orice domeniu de activitate, in orice relatie cu orice persoana.. libertatea de a nu fi constrans de diferite lucruri, situatii, conceptii, prejudecati etc. Cam general spus, nu-i asa? :) Mai exact ma face fericit libertatea de a alege un anumit stil de viata sau altul care stiu ca mi s-ar potrivi. Ciudat, totusi, pentru traiul de zi cu zi in România, unde suntem, in mare masura, oarecum obligati sa alegem ce nu ne place, sa facem ce nu ne place, ca si cum ne-am supune in fiecare zi si ne-am testa rabdarea, toleranta, speranta catre o viata mai buna, implinita, insa “trebuie” sa suportam si ce nu ne place. Din pacate, numai in felul in care nu ne place traim multi dintre noi, mare parte din viata. E ca un soi de boala a zilei de maine, in sensul ca “lasa ca fericirea si viata implinita va veni intr-o buna zi”, dar ea nu vine niciodata.
Cred ca intrebarea existentiala este: ce ma face fericit? Nu trebuie sa ne fie teama, noi, românilor, sa raspundem la aceasta intrebare, pentru ca avem tot dreptul sa fim fericiti. In ultimul timp am ajuns sa ma indeletnicesc cu lucruri care nu imi apartin nici ca persoana, nici ca suflet, cu lucruri care nu vin de la mine si nu sunt pentru mine, cu lucruri care nu ma fac fericit.. doar pentru a supravietui, ca sa imi asigur cele trei necesitati fundamentale: adapost, hrana, imbracaminte. Dar de ce doar atat?
Revin la acel interviu, care desi mi-a ranit un pic orgoliul deja defetist si pesimist de zeci de ani, m-a invatat o lectie magistrala. Mi-a dat nu numai o raza de speranta ci mi-a reanimat visul. Stiti ca la noi, in România, se omoara visul din om? Oamenii nu mai au voie sa viseze. Hmm, pentru voi cei care sunteti de parere ferma ca trebuie sa ne trezim constiinta, deci sa nu mai visam, am o noutate: nu ma refer la fantezia fara noima a unei minti si constiinte adormite, ma refer la idealuri, bunii mei prieteni. Nu avem voie sa avem idealuri, iar acest lucru nu se intampla de ieri, de azi…
Deci, ce ma face fericit? Dar ce e fericirea? Ar intreba unii, altii carora le place sa filozofeze. Eu nu vreau sa filozofez acum cu voi. Vreau, doar, sa raman la idealuri, si atat.. ;)
Am mentionat libertatea. Bun, acum continui cu acele lucruri care ma fac, in mod particular, mai specific, fericit. Sa practic arta, ma face fericit.. fotografia, desenul, pictura digitala, inclusiv muzica (am multe idei ;) ).. sunt foarte inspirat de acestea. Sa scriu in continuare in acest Jurnal, ma face fericit, sa inspir, prin aceasta, si pe altii. Deci sa am timp sa fac ceea ce sunt chemat din ideal, din interior sa fac. Dar daca sunt ocupat cu altceva si nu mai am timp de toate acestea? N-as mai fi fericit? Nu, n-as mai fi.. pentru ca deja arde in mine (dorul) de a face ceea ce am scris mai sus.
Simt ca voi face in continuare ceva ce nu-mi apartine si ca ma voi pierde, imi voi pierde visul, idealul. Oare? De fapt, eu aleg sa-l dau pe altceva, nu sa-l pierd din hazard. Am libertatea de a alege, insa sunt pus in situatia de a alege intre a-mi satisface necesitatile fundamentale si atat, si acele lucruri care ma implinesc. Dar oare nu pot fi combinate acestea doua? Ba da, insa cu mare atentie. Una trage in jos pe cealalta. Important este sa vad care din ele.
Ce altceva ma mai face fericit? Sa traiesc o viata superioara. Suna un pic ciudat pentru oamenii simpli care citesc acest articol. Hai sa ma explic! Vreau sa excelez in tot ceea ce fac, in tot ceea ce am chemare sa fac, si nu vreau sa duc o viata mediocra in care doar imi satisfac niste nevoie, as zice, apetitive si doar atat, asa cum am scris mai sus. Nu! Aici nu e vorba de a vrea mai mult ci vreau sa fiu superior. Vreau sa excelez in arta. Vreau sa excelez in cultura. Vreau sa excelez in a-i ajuta pe oameni sa se gaseasca pe sine si sa-si gaseasca vocatia.
Ma intreb in continuare: ce ma face fericit? Ma face fericit sa-mi pot organiza si sa-mi pot creste Studiourile Cydrone si Academia Cydrone pe care le construiesc si cu ele sa ajut oamenii din tara noastra, pe români in principal, sa excelez in tot ceea ce fac. Vreau sa ajut micul intreprinzator, micul om de afaceri sa prospere atat material cat si sufletesc, spiritual, sa fie propriul sau stapan si stapanul propriei sale case. Ma face fericit sa demnific pe oameni, sa ii ajut sa fie demni.
Inca odata: ce ma face fericit? Sa va ajut pe voi, ma face fericit. Sa va ajut sa va gasiti rostul in viata, sa va practicati propria vocatie. Nu uitati ca motto-ul acestui Jurnal este Educatie si Creativitate, inainte de toate. Ma face fericit sa ii ajut pe oameni sa fie auto-didacti, sa-i stimulez, sa-i inspir, sa-i indemn sa isi cultive propriile valori interioare ca sa poata sa prospere si in exterior. De asemenea, ma face fericit sa declansez unicitatea, originalitate si creativitatea in om, iar cu acestea sa cucereasca lumea si s-o guverneze, asa cum se guverneaza pe sine.
Ce altceva ma face fericit? Sa merg cat de des posibil in Natura, sa cutreier muntii si sa-i invat si sa-i stimulez si pe ceilalti sa faca acest lucru. De asemenea, ma face fericit sa ii ajut pe oameni sa fie mai responsabili cu Mama Natura, sa se comporte ecologic atat pe munte cat si la campie etc.
Nu in ultimul rand: ce ma face fericit? Sa scriu carti despre toate aceste lucruri si nu numai, sa presar si cateva poezii prin paginile lor, pentru ca poezia unge sufletul omului si ii trezeste spiritul.
Ultima, dar nu cea de pe urma: ce ma face fericit? Sa-i invat pe oameni sa se auto-guverneze in toate ariile vietii lor. Dar pentru aceasta trebuie ca eu sa ma auto-guvernez, deci ma face fericit sa ma auto-guvernez.
Dar pe voi ce va face fericiti? Lasati un comentariu mai jos, caci sunt nerabdator sa aflu. :D
Leave a Reply
Want to join the discussion?Feel free to contribute!