Atomul si Doctrina Identitatii: Pionierul Cuantic Erwin Schrödinger despre legatura dintre filozofia orientala si stiinta occidentala intru iluminarea constiintei

„Mintile noastre sunt toate legate intre ele”, scria Virginia Woolf, pe cand avea 21 de ani, in jurnalul sau din primii ani ai secolului XX, „si toata lumea este minte”. Acelea erau zorii mecanicii cuantice, care abia incepeau sa lumineze o noua ordine de fire de aur care tineau lumea laolalta, abia incepeau sa faca o inginerie inversa a razboiului de tesut incepand cu nimic altceva decat mintea umana. La un deceniu dupa moartea lui Woolf, pionierul cuantic Erwin Schrödinger (12 august 1887 – 4 ianuarie 1961), laureat al premiului Nobel, avea sa-si proiecteze noile sale viziuni stiitifice asupra acestei vechi intrebari care a legat mintile artistilor, filosofilor si misticilor inca de la inceputurile gandirii.

Roger Penrose

In octombrie 1956, Schrödinger a tinut o serie de prelegeri la Trinity College sub titlul Mind and Matter (Minte si Materie), incluse postum in colectia sa de prelegeri What Is Life? (Ce este Viata?). O generatie stiintifica mai tarziu, in pragul propriului nostru secol, matematicianul vizionar, filozoful stiintei si laureat al premiului Nobel Roger Penrose a descris cartea ca fiind plina de „puncte care, odata ce sunt intelese, constituie un colier de adevar aproape evident; totusi, ele sunt inca ignorate orbeste de o proportie deconcertant de mare de oameni”. Astazi, in timp ce continuam sa deslusim misterele continue ale mintii si materiei — care ar putea fi un singur si permanent mister — cartea lui Schrödinger ramane o tapiserie de idei cu epoci inaintea timpului lor, dar care se intinde pana la unele dintre cele mai vechi intelepciuni ale umanitatii.

Pornind de la cercetarile sale de o viata in ceea ce priveste relatia dintre fizica cuantica si Vedanta, Schrödinger scrie:

„Stiinta noastra — stiinta greaca — se bazeaza pe obiectivare, prin care s-a desprins de intelegerea adecvata a subiectului cunoasterii, a mintii. Dar cred ca acesta este exact punctul in care modul nostru actual de gandire trebuie modificat, poate printr-o mica transfuzie de sange din gandirea orientala. Acest lucru nu va fi usor, trebuie sa ne ferim de greseli — transfuzia de sange necesita intotdeauna o mare precautie pentru a preveni coagularea. Nu dorim sa pierdem precizia logica la care a ajuns gandirea noastra stiintifica, ce nu are egal in nicio epoca si nicaieri in lume.”

Thich Nhat Hanh

Avand in vedere iluzia ego-ului de separare de totalitatea vietii si vechea notiune budista a non-sine-ului — pe care marele profesor Zen Thich Nhat Hanh o va articula cu o vivacitate ravasitoare in relatarea sa despre epifania pe care a avut-o in anul mortii lui Schrödinger — Schrodinger scrie:

„Aceleasi elemente… compun mintea mea si lumea. Aceasta situatie este aceeasi pentru fiecare minte si lumea sa, in ciuda abundentei insondabile de ‘trimiteri incrucisate’ intre ele. Lumea imi este data o singura data, nu unic existenta si unic perceputa. Subiectul si obiectul sunt doar unul singur. Nu se poate spune ca bariera dintre ele a fost sparta ca urmare a [descoperirilor] din stiintele fizice, deoarece aceasta bariera nu exista.”

La prima vedere, punctul de vedere al lui Schrödinger ar parea mai degraba poetic decat stiintific, in concordanta cu observatia perspicace a Ursulei K. Le Guin: „stiinta descrie cu acuratete din exterior, poezia descrie cu acuratete din interior, [si] ambele celebreaza ceea ce descriu”. Si totusi, sub aceasta intuitie de suprafata se afla insasi ideea: astfel de binomuri sunt ele insele o functie a dualismului nostru ratacit. Bariera dintre poetic si stiintific nu exista mai mult decat bariera dintre subiect si obiect, sau dintre oricare doua minti. (Aceasta este, desigur, ceea ce sarbatoreste Universul in versuri.) Schrödinger analizeaza modul in care am ridicat aceste bariere artificiale pentru a face fata „paradoxului aritmetic” al unei singure minti:

Ursula K. Le Guin

„Motivul pentru care identitatea noastra sensibila, perceptiva si ganditoare nu se intalneste nicaieri in imaginea noastra stiintifica a lumii poate fi usor de explicat in cateva cuvinte: pentru ca ea insasi este acea imagine a lumii. Ea este identica cu intregul si, prin urmare, nu poate fi continuta in el ca parte a acestuia. Dar, bineinteles, aici ne lovim de paradoxul aritmetic; se pare ca exista o mare multitudine de aceste identitati constiente, lumea insa este doar una singura. Acest lucru provine din modul in care se produce conceptul de lume. Cele cateva domenii ale constiintelor ‘personale’ se suprapun partial. Regiunea comuna tuturor, in care se suprapun, este constructia ‘lumii reale din jurul nostru’. Cu toate acestea, ramane un sentiment de disconfort, care provoaca intrebari precum: ‘Ce este? Lumea mea este cu adevarat aceeasi cu a ta? Exista o singura lume reala care sa se distinga de imaginile sale introiectate prin intermediul perceptiei in fiecare dintre noi? Si daca da, sunt aceste imagini asemanatoare cu lumea reala sau aceasta din urma, lumea “in sine”, este poate foarte diferita de cea pe care o percepem?’”

Virginia Woolf

Tocmai pentru ca percepem lumea nu asa cum este ea, ci asa cum suntem noi — deoarece conceptia noastra despre lume este modelata de atomii particulari ai experientei si de neurochimia care compune creierele noastre proprii care ne-au fost date sa le detinem si sa ne folosim de ele. Schrödinger observa ca astfel de intrebari, desi autentice si firesti, sunt de fapt „intrebari inselatoare” care nu fac decat sa incurce si mai mult acest paradox al numerelor — numeroasele identitati constiente din care este compusa unica noastra lume. In schimb, el se straduieste sa imprumute de la filosofia orientala „doctrina identitatii” — un termen necolorat pe atunci de conotatiile noastre politice actuale, pe care il foloseste pentru a insemna mai degraba opusul: inter-identificarea mintilor intre ele datorita faptului ca fiecare minte este identica cu intregul — si sa o integreze in viziunea stiintifica occidentala asupra lumii „fara a trebui sa plateasca pentru aceasta printr-o pierdere de sobrietate si precizie logica” — un efort care se confrunta inca cu o rezistenta uluitoare din partea stiintei dominante, dar care este preluat cu o rigoare reinnoita de o noua generatie de oameni de stiinta.

John Muir

Ca o replica stiintifica a observatiei poetice a naturalistului John Muir din secolul al XIX-lea, care spunea ca „atunci cand incercam sa scoatem ceva singular, il gasim legat de orice altceva din univers”, si intr-o premisa mult mai subtila si mai solida din punct de vedere intelectual decat notiunea seducatoare, dar limitata, de panpsihism, Schrödinger ia in considerare faptul empiric central al acestei „doctrine a identitatii”:

„Constiinta nu este niciodata experimentata la plural, ci doar la singular. Nu numai ca niciunul dintre noi nu a experimentat vreodata mai mult de o constiinta, dar nu exista nici urma de dovezi circumstantiale ca acest lucru s-ar fi intamplat vreodata, nicaieri in lume. Daca spun ca nu pot exista mai mult de o constiinta in aceeasi minte, aceasta pare o tautologie brutala — suntem cu totul incapabili sa ne imaginam contrariul.”

Hannah Arendt

Impulsul reflexiv de a contraargumenta — poate invocand tulburarea psihiatrica a identitatii disociative sau vreun studiu de caz clasic al lui Oliver Sacks despre o leziune neurofiziologica care are ca rezultat personalitati multiple — trebuie sa fie prevenit prin simpla recunoastere a faptului ca personalitatea, personae si toate celelalte performante ale personalitatii pe care le numim identitate se desfasoara in continuare pe scena unica a constiintei singulare a unei persoane. Si totusi, teatrul realitatii este unul singur — exista o singura lume, atom cu atom si moment cu moment. Cu aceasta, Schrödinger ajunge la punctul sau de vedere Woolfian:

„Numarul total al mintilor este doar unul. Indraznesc sa o numesc indestructibila, deoarece are un orar deosebit, si anume mintea este intotdeauna acum. Nu exista cu adevarat un inainte si un dupa pentru minte. Exista doar un acum care include amintiri si asteptari.”

Cu un sfert de secol mai devreme, in timp ce Schrödinger isi realiza munca cuantica ce avea sa-i aduca Premiul Nobel, tanara Hannah Arendt — una dintre cele mai patrunzatoare minti filosofice a secolului XX — a surprins acest aspect al constiintei in cea mai intima manifestare a sa, observand ca, daca iubirea va invinge vreodata inevitabilitatea entropica a pierderii, „singurul timp valabil este prezentul, Acum”.

Traducere si adaptare dupa themarginalian.org.