Last Updated on January 2, 2024 by Patrick
Ascensiunea lui Hermanubis: Zeul hibrid atât al Romei, cât și al Egiptului
Atunci când romanii au invadat și au încorporat Egiptul antic în vastul lor imperiu, au adus cu ei, în mod inevitabil, propriile obiceiuri, tradiții și religii. Dar, chiar și așa, nu au putut stinge atât de ușor venerabila religie a egiptenilor. Acest lucru ar fi justificat o revoltă totală. Așa că au ales o modalitate mai rezonabilă de a-și introduce propriii zei în noul tărâm, combinând zeități și creaturi mitologice, creând noi amalgamuri care să-i mulțumească atât pe romani, cât și pe egiptenii autohtoni. Unul dintre acești noi zei „combinați” este Hermanubis, un sincretism al lui Hermes și Anubis. Care era rolul său în panteonul egiptean antic?
Hermanubis, Harpocrates, Isis și Sarapis. Frescă din Pompei, secolul I d.Hr.
Un nou Zeu din vechile zeități: Originile lui Hermanubis
Hermanubis a fost o divinitate din așa-numitul sincretism greco-egiptean, combinând elemente din tradițiile religioase grecești și egiptene. Această divinitate reprezintă o fuziune a zeului grec Hermes și a zeului egiptean Anubis, ambii având roluri similare legate de conducerea sufletelor morților în viața de apoi. Astfel, în loc să aibă complicațiile a două religii aflate în conflict, romanii – influențați de lumea greacă – l-au creat pe Hermanubis. Cu toate acestea, rolul său a rămas neschimbat, fiind divinitatea care ghidează sufletele celor plecați în lumea de dincolo.
Divinitatea sincretică Hermanubis a apărut în perioadele elenistică și romană, când Grecia și Egiptul se aflau sub influența imperiilor Ptolemeic și Roman. Fuziunea elementelor Hermes și Anubis ilustrează amestecul cultural care a avut loc în aceste vremuri. Este o perspectivă clară asupra conexiunilor și schimburilor culturale sporite care au devenit atât de răspândite în acea perioadă, când lumea se îndrepta încet spre o eră complet nouă.
Ca urmare, temple și sanctuare dedicate lui Hermanubis au fost înființate în regiuni în care coexistau comunități grecești și egiptene. Printre centrele notabile de cult pentru Hermanubis se numără Alexandria și Fayum din Egipt, ambele cu populații grecești semnificative și cunoscute pentru diversitatea religioasă.
Aceste situri au servit ca locuri de venerație, ofrande și ritualuri. Sincretismul lui Hermanubis reflectă fenomenul mai larg al sincretismului religios din perioadele elenistică și romană, în care zeii din diferite culturi au fost adesea fuzionați sau adaptați pentru a crea noi zeități. Un exemplu cheie în acest sens este zeul grec Hermaphroditus, un sincretism al lui Hermes și al Afroditei sau, în unele interpretări, copilul lor.
Hermanubis hibrid: combinarea a două religii diferite
Hermanubis este reprezentat de obicei ca o figură hibridă cu cap de șacal (care amintește de Anubis) și corp de zeitate greacă, adesea Hermes. Caduceul, un toiag cu doi șerpi, este un simbol comun asociat cu el, reflectând influența greacă. Acest baston simbolizează autoritatea și medierea. Ankh-ul, un simbol al vieții și al nemuririi din iconografia egipteană, poate fi, de asemenea, asociat cu Hermanubis.
Unul dintre cele mai proeminente atribute ale lui Hermanubis este rolul său de psihopomp. În această calitate, el ghidează sufletele celor decedați de pe tărâmul pământesc către viața de apoi. Acest rol combină funcția grecului Hermes de mesager și conductor al sufletelor către lumea de dincolo cu rolul egipteanului Anubis de gardian al morților și al călătoriei lor către viața de apoi. Hermanubis este adesea reprezentat conducând suflete sau stând la pragul dintre tărâmurile celor vii și ale celor morți.
Hermanubis, ca și Anubis, era asociat cu paza mormintelor și a cimitirelor. El păzea integritatea și sfințenia locurilor de înmormântare, protejându-le de profanare sau perturbare. Acest rol sublinia importanța unei înmormântări corespunzătoare și a trecerii la viața de apoi în credințele funerare egiptene. Adoratorii îi făceau probabil ofrande lui Hermanubis sub formă de tămâie, alimente și alte obiecte rituale. Aceste ofrande erau făcute în temple și la morminte, ca parte a ceremoniilor funerare. Este posibil ca ritualurile să fi inclus rugăciuni și invocații către Hermanubis pentru ca acesta să intervină în numele celor decedați și să le ghideze sufletele spre tărâmul următor.
Hermanubis, cu picioare de șarpe, ținând cheia lui Hades într-o mână și un Caduceus, maci sau muguri de flori și frunze (de palmier?) în cealaltă, în fața unui adept venerator. Proveniența este necunoscută, dar probabil din Egiptul roman.
Hermanubis nu era doar o divinitate asociată cu moartea și practicile funerare. Atributele sale de mesager, ghid și protector au făcut din el o zeitate la care oamenii se puteau adresa pentru a fi ajutați și protejați în diferite aspecte ale vieții. Devotamentul personal față de Hermanubis se extindea dincolo de înmormântări și îi includea pe cei care căutau îndrumare în viața de zi cu zi, sau pentru inițiații din vechile mistere, dar și din cele mai noi, pe drumul lor spiritual.
În esoterismul egiptean, Hermes, cu o vechime ce datează dinainte de potopul, adică antediluviană, în acea străveche civilizație neptuniano-amentină sau atlantă, era cel care ridica focul sacru în inițiații templelor cât timp lucrau intens în practicile alchimice predate în lăcașurile sacre ale Egiptului Antic, știință sacră a transmutațiilor care a fost adusă și în Europa medievală mai târziu. Iar Anubis, sau Anpu egiptean, ca și ghid al sufletelor, administra ceea ce numim în sanscrită karma și dharma adepților în funcție de mersul lor pe drumul spiritual și îi ghida inclusiv în procesele morții interioare a ceea ce în misterele antice egiptene se numeau „demonii roșii ai lui Seth”, care personificau păcatele inițiaților care căutau desăvârșirea și eliberarea totală de ele. Combinarea celor două divinități pare astfel a fi completă, deoarece stă scris în marile texte sacre din oricare cultură solară de pe Pământ că nu se poate avansa pe drumul interior decât făcând teribile renunțări și jertfe sub forma de fapte bune realizate pentru oameni ca un stil de viață devotat binelui omenirii.
Hermanubis a apărut în zilele de declin ale Egiptului
Adorarea zeului Hermanubis a atins apogeul în timpul perioadei ptolemaice, influențată de greci, a istoriei Egiptului antic. Totuși, această perioadă a fost cea care a însemnat declinul lent al civilizației egiptene, care, confruntată cu o influență externă copleșitoare, a început să-și piardă treptat identitatea. Așadar, într-un fel, Hermanubis poate fi văzut – metaforic – ca un zeu al unui Egipt muribund, o divinitate greco-egipteană inventată care a satisfăcut o nouă populație, în timp ce o civilizație venerabilă era tot timpul în declin, sau poate fi văzut ca o ultimă încercare de înviere a vechilor mistere aducând două zeități din două panteonuri aparent diferite, însă având aceeași rădăcină, ca să redea imaginea completă a ceea ce trebuie urmat pe drumul spiritual.
Cu toate acestea, popularitatea antică a lui Hermanubis nu poate fi trecută cu vederea și poate fi chiar comparată cu zei sincretici similari, precum Serapis (o combinație între Osiris și Apis), al cărui cult religios a fost foarte faimos și a avut succes, cu aceleași conotații esoterice care amândouă divinitățile fiind aceleași aspecte care apoi, în gnozele creștine, apar ca aceeași forță cristică ce mântuiește adepții sfinți martiri ai drumului calvarului.
Traducere și adaptare dupa ancient-origins.net.
