Anthony Esolen – Este creierul uman la fel ca un computer?

Tocmai am citit un articol fascinant si, dupa parerea mea, pozitiv, al psihologului cercetator Robert Epstein, care explica de ce creierul nostru nu este un computer — pentru simplul motiv ca creierul nostru nu stocheaza amintiri in felul in care o face un computer si nici nu functioneaza conform unor algoritmi. Nu suntem computere, ci organisme, spune Dr. Epstein, si ar trebui sa „trecem peste asta”, adica sa nu mai visam la o vreme cand vom atinge „nemurirea” prin descarcarea continutului creierului intr-un computer. Chiar daca am putea sti ceea ce este strict imposibil de stiut, si am putea descrie la un moment dat starile cuantice ale fiecarui electron care trece prin fiecare sinapsa a fiecarui neuron din creierul uman — o sarcina care ar necesita numere mai mari decat daca am putea cartografia fiecare stea din univers —, tot nu am fi mai intelepti, in absenta persoanei care sa ne spuna aceste lucruri, cu privire la ceea ce a trait sau gandeste persoana respectiva.

Robert Epstein

„In ciuda titlurilor inselatoare”, spune Dr. Epstein, „nimeni nu are cu adevarat nici cea mai mica idee despre cum se schimba creierul dupa ce am invatat sa cantam un cantec sau sa recitam o poezie. Dar nici cantecul, nici poezia nu au fost ‘stocate’ in el. Creierul s-a schimbat pur si simplu intr-un mod ordonat care ne permite acum sa cantam cantecul sau sa recite poemul in anumite conditii. Atunci cand sunt chemati sa cante, nici cantecul, nici poezia nu sunt ‘recuperate’ in vreun fel de undeva din creier, asa cum nu sunt ‘recuperate’ miscarile degetelor mele atunci cand bat cu degetul pe birou. Pur si simplu cantam sau recitim – nu este necesara nicio recuperare.”

Acest lucru, cred, face ca ceea ce fac fiintele umane sa para cu atat mai minunat. Ne-am antrenat cainele, Jasper, sa faca peste saptezeci de trucuri. Sare printr-un cerc, suna un clopotel, bate la clapele pianului sau de jucarie si se arunca la pamant si se rostogoleste atunci cand arat cu degetul spre el si spun „Bang!”. Ceea ce se intampla este ca a invatat, ca un caine intreg — intregul organism canin, de la urechile matasoase pana la coada sa stufoasa — sa interactioneze cu lumea intr-un anumit mod care ii aduce placere, sub forma de laude, distractie si recompense. Daca am putut „descarca” un creier uman intr-un computer, atunci, cu siguranta, a fortiori, am putea face acest lucru cu un caine — dar aici vedem ca analogia se rupe. Ce naiba ar putea insemna creierul unui caine intr-un computer? Unde este cainele insusi, creatura care interactioneaza cu lumea, care este schimbata de lume si care schimba lumea la randul sau, ca atunci cand intalneste un stalp de telefon si ghiceste cu sagacitate mesajul unui caine anterior?

Mi se pare ca un computer este un catalog de carti foarte sofisticat, asa cum robotii sunt marionete sofisticate. Cainele nu calculeaza, iar computerul nu ciuleste urechile si nu stramba din nas pentru ca a trecut o vulpe prin cartier. Cainele nu descarca fisiere, iar calculatorul nu are experienta de viata. In ceea ce priveste fiintele umane, dr. Epstein spune cu destula perspicacitate ca suntem cu adevarat unici, deoarece nu exista doi oameni care sa reactioneze in acelasi mod la aceleasi lucruri: eu pot auzi Simfonia a cincea de Beethoven, si tu o poti auzi, si totusi, la niciunul dintre noi simfonia nu este pur si simplu imprimata in memorie pentru a fi recuperata in viitor, ca atunci cand descarc un fisier pe computerul meu, iar acesta se afla acolo in cristalul computerului, la fel ca si cum l-ai fi descarcat tu, sau la fel ca si cum l-as fi descarcat eu pe un alt computer. Putem avea cataloage de carti de vizita duplicate, asa cum aveam mii de carti de telefon cu aceleasi informatii in fiecare, dar nu putem avea organisme duplicate si, prin urmare, nici fiinte umane duplicate.

Dr. Epstein spune ca suntem indusi in eroare de un model, o simpla metafora, una pe care va trebui sa o eliminam, asa cum am eliminat modelul mecanic al rotilor dintate si al rotilor care a prevalat dupa Descartes si asa cum am eliminat modelul „pastrat in Biblie”, conform caruia oamenii „au fost facuti din lut sau pamant, pe care un zeu inteligent [sic] l-a insuflat apoi cu spiritul sau [sic]”. Banuiesc ca cercetatorul dr. Epstein aduce in discutie Biblia doar pentru a sugera ca modelul actual al creierului ca fiind un computer este la fel de inadecvat ca si aceasta explicatie invechita. El ar trebui sa se gandeasca din nou la ceea ce inseamna versetul din Biblie. El nu l-a luat in serios. Nu este menit sa fie o descriere mecanica a ceea ce se intampla in organismul uman: nu are nimic de-a face cu umorile (fluidele corporale precum bila sau sangele, despre care se credea ca determina personalitatea), cu angrenaje si roti, cu forte galvanice sau cu algoritmi de calculator. Are de-a face, in schimb, cu fiinte: Creatorul si omul.

Creatorul si omul

Exista o diferenta calitativa, la fel de mare ca si diferenta dintre inexistenta si existenta, intre computer si orice organism viu si, intr-adevar, cu cat invatam mai mult despre cele mai elementare organisme, de exemplu, cele ale unei singure celule, cu atat mai mult mintea ramane uimita de complexitatea absoluta a unei amibe sau a unui parameci — sau a unui organit din interiorul parameciului, cum ar fi mitocondria. Este ca si cum ne-am putea scufunda in realitate si am gasi ceea ce pare a fi un nou univers care ne asteapta la fiecare nivel, ca sa spunem asa. Totusi, nici macar acest lucru nu face dreptate organismului.

Luati din nou in considerare catalogul de carti. Informatiile din acesta sunt organizate in functie de variatii ale unui algoritm simplu: ordinea alfabetica. De asemenea, este organizata in functie de gen: autor, titlu si subiect. Calculatorul este mult mai eficient si mai cuprinzator in ceea ce priveste capacitatea sa de a furniza aceste informatii intr-o varietate de moduri si printr-o varietate de comenzi. Functioneaza, pentru a da un exemplu evident si puternic, ca o mare concordanta, gasind unde sunt folosite cuvinte sau siruri de cuvinte aici si acolo si peste tot. Toate acestea sunt bune pentru uzul uman. Dar nu este un lucru viu si nici nu se apropie de un lucru viu. Un dictionar foarte mare nu este mai aproape de a avea viata decat un dictionar mic. O biblioteca nu este mai aproape de a avea viata decat o stampila postala.

Este posibil sa acord prea putin credit aici puterii algoritmilor prin care un computer face sortarea, filtrarea si localizarea, dar nu cred ca am inteles gresit principiul. Nu este vorba de faptul ca un computer este mai putin complex decat o amiba, ci de faptul ca complexitatea unui computer este cea a unei masini, si nu cea a unui organism. Poate ca avem nevoie de un nou termen, unul care sa puna in evidenta intimitatea relatiilor dintre partile organismului. „Toti pentru unul si unul pentru toti”, strigau cei trei muschetari. Socioplex, poate?

Fiecare parte identificabila a unui organism este legata de celelalte intr-un mod intim, functionand ca un intreg; partea este ceea ce este numai in virtutea participarii sale la si din intreg. Intregul este prezent in fiecare parte. Un organism nu este un fel ciudat de masina. Mai degraba, o masina, asa cum a remarcat odata Etienne Gilson, este un fals organism, cu parti interschimbabile care functioneaza doar prin intermediul contiguitatii si al cauzalitatii eficiente. Ganditi-va la o roata de la o masina. Daca scoateti roata de la masina, o puteti folosi in continuare ca roata pentru un alt tip de masina, una care, de asemenea, ruleaza. Roata este indiferenta. Masina nu este „in” roata. Roaba nu este in maner.

Etienne Gilson

Eu sunt, insa, in carnea si sangele meu. Stim acum ca instructiunile pentru construirea intregului meu corp se afla in fiecare celula a mea. Celula nu este o simpla materie, un simplu jeleu caruia i se imprima o sarcina electrica, asa cum voiau sa creada materialistii din Iluminism. Pentru a insista asupra unei analogii, am putea sa ne intoarcem la Sfantul Pavel: Hristos, si nu doar o simpla tresarire extrinseca de divinitate, este prezent in fiecare membru al trupului lui Hristos. Corpurile organismelor sunt organizate ca si cum ar fi pneumatice, din interior, infuzate in intregime de Spiritul Vietii, care este fiintial, intentional, artistic si creativ: „Tu trimiti Spiritul Tau si ei sunt creati”, spune psalmistul. Daca intentia lui Dumnezeu a fost de la inceput sa construiasca Trupul lui Hristos care este Biserica, atunci pare potrivit ca trupurile insele sa dea marturie despre acest tip de organizare, intr-un grad pe care Sfantul Pavel insusi nu si l-ar fi putut imagina.

A trece de la amiba la cainele meu Jasper inseamna, cred, a traversa o alta prapastie la fel de larga ca un univers. El tremura pe marginea personalitatii, dupa cum spune C.S. Lewis. Si apoi exista fiinta insasi, cea adevarata. Aici ajungem la alegerea finala, cea pe care ateii cu inima buna vor sa o amane sau sa o evite. Este alegerea dintre a vedea fiinta umana ca fiind reductibila la o masina — un lucru, chiar daca lucrul este o bruta precum o amiba, sau a o vedea ca pe o fiinta capabila de o relatie cu Dumnezeu, pentru ca este facuta ca fiinta, de catre o Fiinta, pentru cunoastere si iubire.

Daniel Dennett

Aici ajungem cu adevarat la punctul crucial, iar acest lucru explica de ce un materialist consecvent precum Daniel Dennett trebuie sa sustina ca insasi constiinta noastra nu este decat o iluzie. El stie ca a considera fiinta ca fiind un dat ireductibil al cunoasterii si cunoasterii umane inseamna sa se indeparteze de materialism, pe care il ia de-a gata. Inseamna atunci sa se intoarca si spre Fiinta din care deriva toata calitatea de fiinta. David Hart glumea odata ca visul tuturor tinerilor materialisti este ca intr-o zi sa ajunga sa fie roboti. Putem spune, in acelasi spirit, ca visul unor viermisori crestine cum suntem noi este sa crestem in Domnul Iisus Hristos si sa devenim in sfarsit fiinte cu adevarat.

Traducere si adaptare dupa theimaginativeconservative.org.