Proiectii Fotografice: Fotografia, un moment de reculegere

O fotografie este expresia unei impresii. Daca frumosul nu ar fi in noi, cum l-am putea recunoaste?

Ernst Haas

Pentru mine, fotografia a fost si este un refugiu in care m-am adapostit de urâtenia unei lumi in care omul a decis sa isi lepede auto-respectul si sa exploateze pe cat posibil resursele naturale si pe ceilalti din jur. Este un adapost unde am invatat sa privesc lumea altfel, unde impresiile pe care le primesc din jur nu mai sunt atat de agresive pe cat mi se pareau si am capatat curaj pentru a le privi nu cu ochi prejudiciali ci cu ochi deschisi. Am invatat ce este esteticul. Dar am invatat sa ma si joc.

Sunt momente deosebite, unice, as putea sa spun, la care suntem martori si le marturisim apoi cu bucurie celor dragi, celor din jurul nostru, insa fotografia nu le captureaza ci le reveleaza, le arata prin oglinda nu pentaprismatica ci sufleteasca a fotografului.

Am auzit, am citit multe pareri ale fel si fel de fotografi mai mult sau mai putin buni in acest mediu, in legatura cu fotografia in sine, locuri de fotografiat, reguli si standarde stricte care trebuiesc respectate, insa nici unul nu a reusit sa treaca dincolo de faza in care imita fotografiile altora, sau stilurile fotografice ale altor fotografi, sau artisti fotografi. Cu alte cuvinte, este un categorie sociala, un grup format din acesti practicanti ai fotografiei care trag aceleasi cadre sau cadre foarte asemanatoare, in esenta aceleasi clisee. Este ceva rau in asta? Din punct de vedere comercial poate ca nu. Insa, ce ne facem cu schimbarea normelor si paradigmelor de viata? Oamenii nu s-or satura sa vada aceleasi fotografii mereu?

Am decis, la un moment dat, sa incetez a ma mai uita la astfel de fotografii, si asa am vazut enorm de multe, si sa ma concentrez pe practica propriei mele fotografii. Astfel ca a urmat sa ma deschid momentelor carora urma sa le fiu martor si astfel am vazut lucruri noi, lucruri nemaivazute pana atunci. Pana in acele momente aveam ochii inchisi, as putea sa spun. Lumea era “tiparita” sau “croita” dupa acelasi “calapod” si nimic nu parea sa se petreaca. Eram intr-un comfort monoton, plictisitor si ma complaceam. Ma simteam intr-o oarecare siguranta. Dar dupa ce valul “obisnuitului” s-a rupt nu am trecut in discomfort ci in temerarul aici si acum satisfacator si implinitor din toate punctele de vedere. M-am lasat jucat de muzica momentaneitatii. Pentru a invata sa te joci trebuie sa te lasi jucat.

Momentele, apoi, au devenit frumoase. Dintr-odata, neobisnuitul, necunoscutul nu parea sa fie amenintator ci hranitor spiritual. Este acel moment in care iti dai seama ca nu ai nevoie sa gandesti ci sa primesti, sa asculti gandurile imagini dezvaluindu-ti-se inaintea ochilor, ba chiar de jur imprejur. Momente fotografice se intampla oricand si oriunde, astfel inteles. Nu e neaparat nevoie sa vizitezi super-locuri turistice precum Norvegia, Islanda, Patagonia sau Noua Zeelanda ori Himalaia pentru a face fotografii. Locuri preferate pot fi chiar si pe langa tine.

Hrana spirituala a momentelor fotografice fac din fotograf un adevarat vanator. Unii fotografi se forteaza sa caute astfel de momente iesind mereu pe interval pe terenul ales practicii lor. Din pacate, unii dintre ei isi pierd prezentul si viseaza asteptand momentul fotografic dorit. Astfel de asteptari ii dezamagesc de multe ori si pleaca cu frustrari in inima. Altii isi pastreaza momentul prezent viu in tot ceea ce fac si Universul ii recompenseaza.

Dar totusi, as vrea sa spun un cuvant in legatura si cu eroii martiri ai neamului nostru, chiar daca aparent nu are legatura cu articolul de fata. Negura durerilor a trecut si e timpul sa facem ceea ce trebuie. Casele noastre sunt inca in paragina dupa zeci de ani de lâncezire, caci entropia si Zeul Timp le-au erodat incetisor. E timpul reconstruirii si pentru asta trebuie sa pastram intai un moment de reculegere. Sa meditam..