Johann Wolfgang von Goethe – Eseu despre Natura

Natura. Noi suntem inconjurati si inghititi de ea – incapabili sa scapam din ea si incapabili sa ne scufundam mai adanc in ea. Neintrebati si nepreveniti, ea ne prinde in hora ei si ne poarta cu ea pana ce suntem extenuati si cadem din bratele ei.

Ea creeaza mereu forme noi. Ele sunt toate noi si totusi noutatile sunt totdeauna cele vechi.

Ea vorbeste cu noi neincetat dar nu-si tradeaza secretul. Ea intotdeauna construieste si intotdeauna distruge. Ea traieste in nenumarati copii dar mama, unde este ea?

Ea este unicul artist. Fiecare din lucrarile ei este o creatie separata, totusi, toate sunt parti ale fiecareia.

Exista o viata eterna, devenind si miscandu-se in ea, dar ea nu avanseaza. Ea se transforma etern fara nici un moment de odihna.

In ea sunt toti oamenii si ea este in toti. Ea joaca un joc prietenos cu toti si se bucura cu cat cineva castiga mai mult din ea.

Chiar si cel mai nenatural este natura, chiar si cea mai umflata pedanterie are ceva din geniul ei. Ochii care n-o vad peste tot, n-o vad nicaieri asa cum este.

Ea este incantata de iluzie.

Copiii ei sunt nenumarati.

Ea isi scoate creatiile din nimic si nu le spune nici cand vin, nici unde se duc.

Ea stie doar parcursul cursei lor.

Teatrul ei este totdeauna nou pentru ca creeaza mereu noi spectatori. Cea mai dreapta inventie a ei este viata iar moartea este mijlocul ei de a crea mai multa viata.

Ea ne invaluie in intuneric si ne indeamna mereu catre lumina.
Noi ii respectam legile chiar si atunci cand ne opunem lor.

Lucram cu ea chiar cand vrem sa lucram impotriva ei.

Ea nu are o anume limba dar creeaza limbi si inimi prin care simte si vorbeste.

Coroana ei este dragostea. Numai prin dragoste ne apropiem de ea. Ea a izolat totul pentru a face ca totul sa se reuneasca iar.

Ea este totalitatea. Ea se autorasplateste si autopedepseste, se automultumeste si se autochinuieste. Ea este aspra si blanda, neputincioasa si atotputernica.

In ea intotdeauna exista totul. Ea nu cunoaste trecut si viitor.

Prezentul este eternitatea ei. Ea este totul si totusi mereu incompleta.
Ea apare tuturor intr-o forma speciala. Ea se ascunde sub mii de nume si descrieri si este mereu aceeasi.

Ea m-a adus aici si ma va conduce din nou inainte. Ma incredintez ei. Ea nu-si uraste lucrarea. N-am vorbit despre ea. Nu, ce este adevarat si ce este fals a fost spus de ea. Totul este din cauza ei, totul este meritul ei.