Fitoplanctonul scazut din oceane si retinerea scazuta a dioxidului de carbon

Cercetatorii au analizat fitoplanctonul din Atlanticul de Nord pe perioada iernii si au ajuns la concluzia ca celulele acestuia sunt mai mici, ceea ce afecteaza si cantitatea de dioxid de carbon care este absorbita de oceane.

Fitoplanctonul este unul dintre cele mai mari mecanisme biologice de captare a dioxidului de carbon de pe planeta noastra. Totusi, un studiu al efectuat de catre Universitatea Oregon, in cadrul unui parteneriat cu NASA, atrage atentia asupra unui aspect pe care oamenii de stiinta l-au neglijat: marimea celulelor. Marimea unei singure celule de fitoplancton are un impact neglijabil asupra circuitului de carbon al planetei noastre, dar efectul agregat al acestei marimi mai mici face ca toate modelele folosite pentru a explica cantitatea de carbon capatata de oceane sa fie eronate, noteaza Phys.

Oamenii de stiinta explica faptul ca fitoplanctonul reprezinta baza lantului trofic in ecosistemele marine, acesta captand dioxidul de carbon si prin fotosinteza transformandu-l in substante nutritive care alimenteaza toate vietatile din mari si oceane. Studiile anterioare au aratat ca dezvoltarea coloniilor de fitoplancton are loc la mijlocul iernii, atunci cand conditiile de dezvoltare nu sunt neaparat optime.

„Stratul de suprafata al Atlanticului de Nord este amestecat profund in timpul iernii de furtuni si de catre diferentele de temperatura ale apei. Acest lucru face ca fitoplanctonul sa fie imprastiat in apa, ceea ce face mai greu pentru animalele minuscule care mananca fitoplancton sa-si urmareasca prada. Reducerea hranirii permite fitoplanctonului sa se dezvolte odata ce furtunile de iarna se estompeaza si conditiile de crestere se imbunatatesc. Pana la sfarsitul primaverii, animalele marine au alcatuit terenul pierdut, mancand fitoplanctonul pe masura ce creste si punand capat infloririi”, explica dr. Michael Behrenfeld, autor al studiului.

„Modelele biogeochimice sunt adesea influentate de perceptia ca fitoplanctonul din Atlanticul de Nord este compus din celule mari. Aceasta perceptie a fost perpetuata de modele care presupun ca diatomeele sunt celule uniform mari. Dar nu sunt”, explica cercetatorul.

„Compozitia profund contrastanta a comunitatii de iarna si dominatia de mici taxoni pe care am gasit-o in primavara sunt caracteristici ale sistemului care ne modifica perspectiva si sunt zone pentru cercetarile viitoare. Rezultatele noastre ar putea avea implicatii majore in intelegerea modului in care infloririle afecteaza biochimia regionala a carbonului, infloririle multispecie pe care le descriem pot avea eficiente mai mici la exportul de carbon decat modelele permit in mod obisnuit”, explica cercetatorii intr-un studiu.

Cercetatorii nu au inca o ipoteza care sa explice diferentele dintre masuratorile lor si modelele folosite in biologie, dar iau in calcul posibilitatea ca marimea redusa a fitoplanctonului sa fie un rezultat al conditiilor de mediu sau chiar o eroare de masurare.

Studiul a fost publicat in The ISME Journal.